16 definiții pentru calapăr


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CALAPẮR s. m. (Bot.; reg.) Calomfir. – Din sb. kaloper.

CALAPẮR s. m. (Bot.; reg.) Calomfir. – Din scr. kaloper.

CALAPẮR s. n. (Mold., Transilv., Ban.) Calomfir. Din giulgiul alb se desprinse miros tare de calapăr. AGÎRBICEANU, S.P. 21. Oale cu... mintă, calapăr și busuioc. NEGRUZZI, S. I 323. – Variantă: calupăr (I. IONESCU, M. 373) s. n.

CALAPẮR s. m. (Bot.; reg.) Calomfir. – Sb. kaloper.

CALAPẮR m. reg. Plantă erbacee perenă, aromatică, având tulpină catifelată, frunze ovale și flori galbene, cultivată și în scop decorativ; calomfir. /<sb. kaloper

calapăr m. Mold. Tr. Bot. V. calonfir: oale cu mintă, calapăr și busuioc NEGR. [Serb. KALOPER].

calonfír sm vz calomfir

calonfír m. (ngr. karvofýlli, kalófillon [vgr. karvóphyllon], de unde și sîrb. kalóper, bg. kalófer, rut. kanúpir, kalúpir, rus. kalúfer, kanúper, turc. karanfil. V. caranfil și garoafă. Cp. cu trandafir). Sud. O plantă aromatică din familia compuselor, cu florĭ galbene (tanacétum balsamita saŭ b. vulgaris). – În Trans. Mold. calapăr (din sîrb.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

calapăr s. m., pl. calapări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CALAPĂR s. v. calomfir, slăbănog.

calapăr s. v. CALOMFIR. SLĂBĂNOG.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

calapắr, (calupăr, călupăr), s.m. – (reg.; bot.) Plantă ierboasă perenă cultivată în grădinile țărănești tradiționale, pentru mirosul plăcut și aspectul deosebit dat de forma frunzelor și culoarea argintie; balsamină, calomfir, izma-Maicii-Domnului (Tanacetum balsamita L.): „Pă la brațe cu verdeață, / Pă la păr cu calapăr” (Antologie, 1980: 61). ♦ (med. pop.) Antihemoragic, antiinflamator, anticanceros, stimulent al sistemului nervos central. – Din srb. kaloper (Șăineanu, DLRM, DEX, DLRM) < ngr. karvofylli (Scriban).

calapắr, (calupăr, călupăr), s.m. – (bot.) Plantă ierboasă perenă cultivată în grădinile țărănești tradiționale, pentru mirosul plăcut și aspectul deosebit dat de forma frunzelor și culoarea argintie; balsamină, calomfir, izma-Maicii-Domnului (Tanacetum balsamita L.). ♦ (Med. pop.) Antihemoragic, antiinflamator, anticanceros, stimulent al sistemului nervos central. „Pă la brațe cu verdeață, / Pă la păr cu calapăr” (Antologie 1980: 61). – Din srb. kaloper.

Intrare: calapăr
substantiv masculin (M26)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • calapăr
  • calapărul
  • calapăru‑
plural
genitiv-dativ singular
  • calapăr
  • calapărului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)