18 definiții pentru butură butur buture


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

butură sf [At: LB / V: (Mun) ~re, ~tur, ~tor, (Ban) ~toară, ~toare / A: butúră / Pl: ~ri și ~ re / E: cf butuc] 1 Butuc (2). 2 Buștean (1). 3 (Îf butură) Jgheab de fântână Cf știubei, budâi[1]. 4 (Îaf) Butuc (12) de viță. 5 (Îaf) Fir de papură. 6 (Îf butură, buture, butoară, butoare) Scorbură. 7 (Îf butoară, butoare; pgn) Gaură. 8 Butonieră (1). corectată

  1. buddâibudâi Ladislau Strifler

BÚTURĂ, buturi, s. f. (Reg.) 1. Butuc (1); buturugă. 2. Bucată de lemn cu noduri și cu alte defecte, care se despică și se prelucrează și este considerată ca sortiment inferior al lemnului de foc; ciot. 3. Trunchi scorburos; butoarcă. [Var.: bútur, búture s. m.] – Cf. butuc.

BÚTURĂ, buturi, s. f. (Reg.) 1. Butuc (1); buturugă. 2. Bucată de lemn cu noduri și cu alte defecte, care se despică și se prelucrează și este considerată ca sortiment inferior al lemnului de foc; ciot. 3. Trunchi scorburos; butoarcă. [Var.: bútur, búture s. m.] – Cf. butuc.

BÚTURĂ, buturi, s. f. (Reg.) 1. Butuc; buturugă. 2. Ciot. 3. Trunchi scorburos. – Din but[uc] + suf. -ură.

bútură f., pl. ĭ (cp. cu budăĭ). Trans. Scorbură.

BÚTUR s. m. v. butură.

BÚTURE s. m. v. butură.

BÚTURE s. m. v. butură.

BÚTURE, buturi, s. m. Butuc, buștean, buturugă. Drăgan sta oropsit p-un buture de stejar. DELAVRANCEA, S.28. Fluture, Fluture, Flutură pe buture. TEODORESCU, P. P. 190.

BÚTUR, buturi, s. m. Partea noduroasă din trunchiul unui arbore, rămasă nedespicată. – Din but[uc] + suf. -ur.

BÚTURE, buturi, s. m. (Reg.) Butuc (1). – Din but[uc] + suf. -ure.

buture m. scorbură de arbore: buture de stejar. [V. butuc].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bútură (reg.) s. f., g.-d. art. búturii; pl. búturi

bútură s. f., g.-d. art. búturii; pl. búturi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BÚTURĂ s. v. buștean, butuc, buturugă, ciot, mișină, scorbură.

butură s. v. BUȘTEAN. BUTUC. BUTURUGĂ. CIOT. MIȘINĂ. SCORBURĂ.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

bútur, buturi, s.m. – (reg.) Resturi: „Numa buturile i-s aici” (Apșa de Jos). ♦ (onom.) Butur, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș. – Din but(uc), prin substituirea finalei + suf. -ur (DLRM).

Intrare: butură
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • butură
  • butura
plural
  • buturi
  • buturile
genitiv-dativ singular
  • buturi
  • buturii
plural
  • buturi
  • buturilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • butur
  • buturul
  • buturu‑
plural
  • buturi
  • buturii
genitiv-dativ singular
  • butur
  • buturului
plural
  • buturi
  • buturilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M45)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buture
  • buturele
plural
  • buturi
  • buturii
genitiv-dativ singular
  • buture
  • buturelui
plural
  • buturi
  • buturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)