9 definiții pentru buimăcire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUIMĂCÍRE, buimăciri, s. f. Faptul de a (se) buimăci; buimăceală. – V. buimăci.

BUIMĂCÍRE, buimăciri, s. f. Faptul de a (se) buimăci; buimăceală. – V. buimăci.

buimăcire sf [At: DRĂGHICI, R. 33 / Pl: ~ri / E: buimăci] Năucire.

BUIMĂCÍRE, buimăciri, s. f. Faptul de a (se) buimăci; buimăceală. Vino-ți în sine... Ești în buimăcire. NEGRUZZI, S. III 247.

BUIMĂCÍRE, buimăciri, s. f. Faptul de a (se) buimăci.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

buimăcíre s. f., g.-d. art. buimăcírii; pl. buimăcíri

buimăcíre s. f., g.-d. art. buimăcírii; pl. buimăcíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BUIMĂCÍRE s. 1. năucire, zăpăcire. (~ cuiva.) 2. v. buimăceală.

BUIMĂCIRE s. 1. năucire, zăpăcire. (~ cuiva.) 2. amețeală, buimăceală, năuceală, năucire, perplexitate, zăpăceală, (înv. și reg.) uluială, uluire, (reg.) uimăceală, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehuială. (O stare de ~.)

Buimăcire ≠ dezmeticire

Intrare: buimăcire
buimăcire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buimăcire
  • buimăcirea
plural
  • buimăciri
  • buimăcirile
genitiv-dativ singular
  • buimăciri
  • buimăcirii
plural
  • buimăciri
  • buimăcirilor
vocativ singular
plural

buimăcire

etimologie:

  • vezi buimăci
    surse: DEX '98 DEX '09