16 definiții pentru bucium (butuc)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bucium2 sn [At: LB / V: ~cime, ~ă / Pl: ~e / E: nct] (Pop) 1 Trunchi de arbore Si: buștean, butuc, buturugă, tulpină. 2 (Spc) Butuc de viță de vie Si: muzuc. 3 Butuc de roți.

BÚCIUM2, buciume, s. n. (Pop.) 1. Trunchi sau buștean (de arbore); spec. butuc de viță-de-vie. 2. Butuc (al roții carului). – Et. nec.

BÚCIUM2, buciume, s. n. (Pop.) 1. Trunchi sau buștean (de arbore); spec. butuc de viță de vie. 2. Butuc (al roții carului). – Et. nec.

BUCIÚM2, buciume, s. n. (Popular) Trunchi sau tulpină de arbore; (mai ales) butuc de viță de vie. Plantarea viei se face în două chipuri: 1. Sau se taie de la bucium vițe alese și coapte... 2. Sau se îngroapă buciumul. IONESCU, M. 370. Decît noră turcilor, Mai bine hrană peștilor Și bucium răchiților. BIBICESCU, P. P. 273. Pasăre pestriță Pe bucium se puse, Pasărea zbură, Buciumu secă. ȘEZ. IV 27.

BÚCIUM2, buciume, s. n. (Pop.) 1. Trunchi sau tulpină de arbore; (în special) butuc de viță de vie. 2. Butucul roții carului, în care sunt înfipte spițele. – V. arom. bucium, megl. buciun „buștean”.

bucium m. trunchiu, butuc (mai ales de viță): la buciumul viței trei vlăstari cresc PANN. [Origină necunoscută].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

búcium s. n., pl. búciume

búcium (instrument, trunchi) s. n., pl. búciume


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BÚCIUM s. (BOT.) (pop.) butuc, (reg.) muzuc.

BÚCIUM s. v. buștean, butuc, buturugă, ciot.

BUCIUM s. (BOT.) (pop.) butuc, (reg.) muzuc. (~ de viță.)

bucium s. v. BUȘTEAN. BUTUC. BUTURUGĂ. CIOT.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

búcium (búciume), s. n.1. Instrument muzical de suflat, folosit de ciobani, de mari dimensiuni (pînă la 3 m lungime), făcut dintr-o ramură scobită de tei, arțar sau cireș, sau de doage strînse tare cu fîșii de coajă de cireș. – 2. Trunchi, buștean, butuc. – 3. Butuc de roată. – 4. Tub în general. – Var. buci(u)n, buciume, buciumă, toate înv.Mr. bucium „trunchi”. Lat. būcĭna sau būccĭna (Pușcariu 228; REW 1368; Candrea-Dens., 193; DAR); cf. v. fr. buisine, sp., port. bocina. Fonetismul prezintă unele dificultăți. Rezultatul normal, bucin(ă), s-a modificat, în privința vocalismului, prin propagarea timbrului u, și în același timp, prin asimilarea lui n final cu labiala inițială. (Cf. Candrea, Éléments, 59). DAR consideră că bucium 2, este un cuvînt diferit, care este în legătură cu butuc; în realitate, este vorba numai de o extindere a sensului 1, dat fiind că bucium este, la prima vedere, o ramură groasă sau un trunchi de grosime medie, cu coajă, dar curățat de crengi. Der. bucinar, s. m. (coșar); buciniș, s. m. (cucută, Conium maculatum, angelică, Archangelica officinalis); buciuma (var. înv. bucina), vb. (a cînta din bucium; a vesti, a anunța), din lat. būccĭnāre (Pușcariu 229; Candrea-Dens., 194; REW 1369); buciumaș, s. m. (persoană care cîntă din bucium); buciumător, adj. (tunător). – Din rom. provine bg. bučimiš (Conium maculatum), cf. Capidan, Raporturile, 210.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

búcium2, buciume, s.n. – 1. Butuc la roata de lemn; butan. 2. Trunchi, tulpină de arbore, buștean. ♦ (top.) Bucium, pădure, deal, pășune în Dealul Mare, Stoiceni, Fântânele, Vima Mică, Poienile Izei, Săcel, Șieu (Vișovan, 2008). – Et. nec. (DA, DEX, MDA).

búcium, -e, s.n. – Butuc la roata de lemn; butan. – Et. nec. (DA, DEX).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BUCIUMUL, periodic „politic, literar, comercial”. A apărut la Paris, apoi la București, în anii 1862-1864. Stil jurnalistic modern, marcat de personalitatea dinamică și polemică a directorului C. Bolliac.

Intrare: bucium (butuc)
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bucium
  • buciumul
  • buciumu‑
plural
  • buciume
  • buciumele
genitiv-dativ singular
  • bucium
  • buciumului
plural
  • buciume
  • buciumelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bucium (butuc) popular

  • 1. Trunchi sau buștean (de arbore).
    exemple
    • Decît noră turcilor, Mai bine hrană peștilor Și bucium răchiților. BIBICESCU, P. P. 273.
      surse: DLRLC
    • Pasăre pestriță Pe bucium se puse, Pasărea zbură, Buciumu secă. ȘEZ. IV 27.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin specializare Butuc de viță-de-vie.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: butuc muzuc un exemplu
      exemple
      • Plantarea viei se face în două chipuri: 1. Sau se taie de la bucium vițe alese și coapte... 2. Sau se îngroapă buciumul. I. IONESCU, M. 370.
        surse: DLRLC
  • 2. Butuc (al roții carului).
    surse: DEX '09 sinonime: butuc

etimologie: