15 definiții pentru buși


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bușí [At: DOSOFTEI, V. S. 109/2 / Pzi: ~ șesc / E: bg бушъ] 1 vti A lovi (cu pumnul) Si: a izbi. 2 vt A împinge pe cineva cu putere. 3 vt (Pfm; îe) A ~ râsul pe cineva A izbucni în râs.

BUȘÍ, bușesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A lovi (cu pumnul), a izbi. ♦ Tranz. A împinge pe cineva cu putere; a îmbrânci, a trânti. – Din bg. bușa, sb. bušiti.

BUȘÍ2, bușesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A lovi (cu pumnul), a izbi. ♦ Tranz. A împinge pe cineva cu putere; a îmbrânci, a trânti. – Din bg. bușa, scr. bušiti.

BUȘÍ2, bușesc, vb. IV. Tranz. 1. A lovi (cu pumnul), a izbi. Parcă dacă s-ar pune toți, ori numai cîțiva... n-ar fi în stare să-l bușească, să-l betegească și să-l arunce peste uluci? PAS, L. I 81. M-a tras de păr, m-a bușit cu pumnii. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 326. Dar aista al nostru, fiind fecior în putere... l-a bușit și l-a trîntit pe acela de nici n-a avut ce face cu el. SADOVEANU, N. F. 155. ◊ Intranz. Bouțul bușea în ușă ca un berbecuț. MIHALE, O. 504. (Fig.) Transportul nu putuse porni dintr-o vîlcea din apropierea cîmpului de bătaie decît după amiază, tîrziu, căci toată ziua turcii bușiseră în dreapta și în stînga cu tunurile. PAS, L. I 323. 2. A împinge (pe cineva) cu putere, a îmbrînci, a trînti. Vrai să te bușească cei nandralăi, prin omăt? CREANGĂ, A. 41. ◊ Expr. A-l buși pe cineva rîsul = a-l apuca pe cineva un rîs nestăpînit. Mă buși un rîs nebun și, rîzînd, mă dusei lîngă Floricica. HOGAȘ, M. N. 47.

BUȘÍ2, bușesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A lovi (cu pumnul), a izbi. ♦ Tranz. A împinge pe cineva cu putere; a îmbrânci, a trânti. – Din buși1.

A BUȘÍ ~ésc tranz. 1) A bate îndelung și înăbușit cu pumnii; a buchisi. 2) fam. A izbi brusc (cu mâinile); a împinge cu putere; a îmbrânci. /<bulg. bușa, sb. bušiti

bușì v. a îmbrânci: calul rău l’a bușit AL.

bușésc v. tr. (bg. bušy, bușesc; sîrb. bušiti, a buși, a se prăbuși; rus. búhati, bukatĭ, a buși, buševátĭ, a vîjîĭ, a mugĭ; ceh. bušitl, a buși. Cp. și cu ung. búsitnĭ, a întrista. V. bufnesc, înă- și prăbușesc). Trîntesc cu violență, fac să răsune pămîntu de cădere (vorbind de ființe saŭ lucrurĭ grele): nu știŭ cine tot bușește în becĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bușésc, imperf. 3 sg. bușeá; conj. prez. 3 să bușeáscă

bușí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bușésc, imperf. 3 sg. bușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. bușeáscă

buși (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bușesc, conj. bușească)

bușesc, -șească 3 conj., -șeam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BUȘÍ vb. v. ghionti, izbi, îmboldi, îmbrânci, împinge, înghionti, trânti.

buși vb. v. GHIONTI. IZBI. ÎMBOLDI. ÎMBRÎNCI. ÎMPINGE. ÎNGHIONTI. TRÎNTI.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bușí (șésc, -ít), vb.1. a lovi cu forță, a bate, a da pumni. – 2. A da jos, a doborî, a trînti. Sl. bušiti „a lovi” (Cihac, II, 35; Skok 72); cf. bg. buš „dau cu pumnii”, sb., cr., ceh. bušiti „a lovi”. Sl. bušiti pare a cere un *bušĭ, neconfirmat de texte. Der. buș, s. n. (pumn, în expresia de-a bușilea; înv., lovitură de pumn; joc de copii, cu pietricele; cf. mr., megl. buș „pumn”), pe care DAR pare a nu-l accepta ca deverbal de la buși, și pe care Giuglea, Dacor., III, 618, îl derivă de la un lat. *bysseus, din gr. βύσσος, ceea ce este puțin sau deloc probabil; buș, s. m. (Trans., ciorap de lînă), pe care Giuglea, Cercetări, 5 și DAR, îl derivă de la lat. byssus „in” (cf. REW 1432 și Byck-Graur 27), pare a fi desemnat la început mănușile de casă, fără degete, caz în care ar fi același cuvînt ca cel anterior; bușeală, s. f. (bătaie, lovitură; palmă după ceafă); bușitură, s. f. (bușeală); bușai, s. n. (corecție).

Intrare: buși
verb (VT402)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buși
  • bușire
  • bușit
  • bușitu‑
  • bușind
  • bușindu‑
singular plural
  • bușește
  • bușiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bușesc
(să)
  • bușesc
  • bușeam
  • bușii
  • bușisem
a II-a (tu)
  • bușești
(să)
  • bușești
  • bușeai
  • bușiși
  • bușiseși
a III-a (el, ea)
  • bușește
(să)
  • bușească
  • bușea
  • buși
  • bușise
plural I (noi)
  • bușim
(să)
  • bușim
  • bușeam
  • bușirăm
  • bușiserăm
  • bușisem
a II-a (voi)
  • bușiți
(să)
  • bușiți
  • bușeați
  • bușirăți
  • bușiserăți
  • bușiseți
a III-a (ei, ele)
  • bușesc
(să)
  • bușească
  • bușeau
  • buși
  • bușiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

buși (lovi)

  • 1. A lovi (cu pumnul).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: izbi lovi 5 exemple
    exemple
    • Parcă dacă s-ar pune toți, ori numai cîțiva... n-ar fi în stare să-l bușească, să-l betegească și să-l arunce peste uluci? PAS, L. I 81.
      surse: DLRLC
    • M-a tras de păr, m-a bușit cu pumnii. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 326.
      surse: DLRLC
    • Dar aista al nostru, fiind fecior în putere... l-a bușit și l-a trîntit pe acela de nici n-a avut ce face cu el. SADOVEANU, N. F. 155.
      surse: DLRLC
    • Bouțul bușea în ușă ca un berbecuț. MIHALE, O. 504.
      surse: DLRLC
    • figurat Transportul nu putuse porni dintr-o vîlcea din apropierea cîmpului de bătaie decît după amiază, tîrziu, căci toată ziua turcii bușiseră în dreapta și în stînga cu tunurile. PAS, L. I 323.
      surse: DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A împinge pe cineva cu putere.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: trânti îmbrânci împinge un exemplu
      exemple
      • Vrai să te bușească cei nandralăi, prin omăt? CREANGĂ, A. 41.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. expresie A-l buși pe cineva râsul = a-l apuca pe cineva un râs nestăpânit.
        surse: DLRLC un exemplu
        exemple
        • Mă buși un rîs nebun și, rîzînd, mă dusei lîngă Floricica. HOGAȘ, M. N. 47.
          surse: DLRLC

etimologie: