16 definiții pentru brâncă (mână)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

brâncă1 sf [At: CANTEMIR, IST. 153 / V: ~nci sm, ~ngă / Pl: ~nci / E: lat branca] 1 (Reg) Parte de jos a picioarelor animalelor Cf labă. 2 (Bot; îc) ~ca-porcului, ~-porcească Buberic (Scrophularia nodosa). 3 (Bot; Buc; îae) Cinsteț. 4 (Bot; îc) ~-ursului, ~-pământului Crucea-pământului (Heracleum Sphondylium). 5 (Bot; îae) Pedicuță (Lycopodium clavatum). 6 (Bot; îc) ~-mâței Crucea-pământului (Atennaria dioica). 7 (Pex; reg) Mână. 8 (Pex; reg) Pumn (ca unitate de măsură). 9 (Îlav) Pe ~nci (sau în patru ~ci) În patru labe. 10 (Pfm; îe) A cădea (sau a da) în (sau pe) ~nci A cădea (cu fața) la pământ (istovit de oboseală sau în semn de închinare). 11 (Ave; îf ~nci) Direct. 12 (Îlv) A da ~ci A împinge. 13 (Fig; îal) A îndemna. 14 (Pan; reg) Arătător al orologiului. 15 (Înv) Mănușă de fier care servea ca instrument de tortură. 16 (Reg) Săgeată (ca un mic stâlp) la intrarea caselor Si: bold. 17 Parte a războiului. 18 (Pfm; îe) A munci (sau a lucra) pe (sau în) ~nci A munci până la istovire. 19 (Pfm; îe) A-i da inima ~nci A simți un imbold pentru (a face) ceva.

BRẤNCĂ2, brânci, s. f. 1. (Reg.; în limba literară numai în loc. și expr.) Mână (1). ◊ Loc. adv. Pe (sau în) brânci = pe mâini și pe picioare, de-a bușilea, târându-se. ◊ Expr. A merge (sau a se târî) pe brânci = a merge (sau a se târî) pe mâini și pe picioare, de-a bușilea. A cădea în (sau pe) brânci = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brânci = a munci până la istovire. 2. (Pop.; în forma brânci) Împunsătură, ghiont, izbitură. ◊ Expr. A-i da inima brânci = a simți un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. [Pl. și: (2, n.) brânciuri.Var.: brấnci s. m.] – Lat. branca.

BRẤNCĂ2, brânci, s. f. 1. (Reg., În limba literară numai în loc. și expr.) mână ◊ Loc. adv. Pe (sau în) brânci = pe mâini și pe picioare, de-a bușilea, târându-se. ◊ Expr. A merge (sau a se târî) pe brânci = a merge (sau a se târî) pe mâini și pe picioare, de-a bușilea. A cădea în (sau pe brânci) = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brânci = a munci până la istovire. 2. (Pop.; în forma brânci) Împunsătură, ghiont, izbitură. ◊ Expr. A-i da inima brânci = a simți un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. [Pl. și: (2, n.) brânciuriVar.: brânci s. m.] – Lat. branca.

BRẤNCĂ2, brânci, s. f. 1. (Reg.) Mână ◊ (În limba literară numai în expr.) A merge (sau a fugi, a se târî etc.) pe (sau în) brânci = a merge (sau a fugi etc.) pe mâini și pe picioare, de-a bușilea. A cădea (sau a da) în (sau pe) brânci = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a lucra) pe brânci = a munci până la istovire. 2. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. – Lat. branca.

BRÂNCĂ2 ~ci f. pop. 1) Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc; mână. * Pe (sau în) ~ci târându-se pe mâini și pe picioare. A cădea în (sau pe) ~ci a) a cădea sprijinindu-se cu mâinile pe pământ; b) a nu mai putea (de oboseală); a fi mort (de oboseală). 2) mai ales la pl. Izbitură bruscă cu mâinile; îmbrâncitură. * A da ~ci a îmbrânci. A-i da inima ~ci a-l îndemna (pe cineva) inima (să facă ceva). /<lat. branca

brâncă f. 1. labă și în special laba dinainte a dobitoacelor, ghiară; pe brânci, pe mâini și pe picioare (ca animalele); în brânci, în genuchi: deodată Stambulul cade ’n brânci AL.; 2. (ironic) mână, la om; 3. Mold. brânciu; 4. plantă marină din care se scoate sodă; brânca porcului, buberic; brânca ursului, pălămidă. [Lat. BRANCA, labă de fiară mai ales la nume de plante (ex. branca ursi)].

BRÎ́NCĂ2, brînci, s. f. 1. (Regional) Mînă. Domnul Romii cu fulgerul în brîncă Lega și dezlega după voie. BUDAI-DELEANU, Ț. 150. ◊ (În limba literară numai în expr.) A merge (sau a fugi, a se urca, a se tîrî etc.) pe (sau, mai rar, în) brînci =(în opoziție cu a merge etc. în picioare) a merge (sau a se urca etc.) pe mîini și pe picioare, pe burtă, de-a bușilea. Urc toți munții pe brînci. TULBURE, V. R. 19. M-am lungit pe brînci lîngă foc. GALACTION, O. I 66. Ca niște uriași culcați pe brînci stau în neclintire, de jur împrejur, dealuri nesfîrșite. VLAHUȚĂ, O. A. 153. Și-au prăpădit papucii, fugind mai mult pe brînci decît în picioare. CREANGĂ, A. 79. A cădea (sau a da) în (sau pe) brînci = a) a cădea în mîini, a se sprijini în cădere cu mîinile de pămînt. El vrea să se ridice și cade-n brînci din nou. IOSIF, PATR. 71; b) fig. a cădea la pămînt (istovit de oboseală). Ne prădau logofeții, cîinoșii vătafi ai puterii, Dam în brînci sub biciul de plumb al poruncii. TOMA, C. V. 389. Mîna puternică a călărețului, care pe dată scurta frtiele, nu lăsa dobitocul obosit să cadă în brînci. CONTEMPORANUL, III 921. Muncești pînă cazi pe brînci. PANN, P. V. I 135. A munci (sau a lucra) pe brînci = a munci pînă la istovire. N-ai putea spune că se lucra pe brînci. PAS, Z. I 294. Patruzeci și opt de ani a muncit pe brînci. SAHIA, N. 94. 2. (La pl.; de obicei construit cu verbul «a da») împinsătură, izbitură (repede și neașteptată); ghiont. Din brînci și din bătăi n-o slăbește. GHEREA, ST. CR. I 186. Ce te izbești de oameni...? și-i dete brînci de-l aruncă cît colo. SLAVICI, O. I 327. Cînd cu brînci groaznice, cînd cu dinte Apărîndu-să, sugrumă și ucide. BUDAI-DELEANU, Ț. 171. ◊ Expr. A-i da inima brînci = a se simți împins către ceva, a simți un imbold pentru (a face) ceva. Inima îi dete brînci, și ea nu se putu opri, ci îl sărută. ISPIRESCU, L. 47. 3. (Regional) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. V. gheară. Să ne scăpăm stăpînul din brîncile lupului. RETEGANUL, P. III 41. Să fiu cîne-n patru brînci! BIBICESCU, P. P. 388. ◊ Compuse: brînca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia Scopolii); b) cinsteț (Salvia glutinosa); brînca-ursului = a) crucea-pămîntului; b) pedicuță (Lycopodium cluvatum). – Variantă: (2) brînci (ISPIRESCU, L. 108) s. m.

BRÎNCĂ s. f. 1. (Ban., Trans. SV) Mînă. Brĕnkĕ. Branca. AC, 331. Și în acealea blide … era tot brînci și trupuri de prunci mici. AMD 1759, 61r. 2. (Mold.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. Leul apucă cu brîncile denainte de săpă cît să să acopere trupul sfintei. DOSOFTEI, VS, apud TDRG. Cînd va să să suie sau să coboare pre varga supțire, precum cu brîncele apucă, așé și coada în giur împregiur își împleticéște, ca din mîni de s-ar scăpa, de coadă spîndzurat rămîind, iarăși a să apuca să poată. CI, 172; cf. CANTEMIR, IST.; CI, 174. 3. (Mold.) Instrument de tortură. A: Cu mănuși[i] ascuțite, brînci de her îi strujiră coastele. DOSOFTEI, VS. // B: Și-l zgîrîiară pre spinare cu brînci ascuțite și tăioase. MINEIUL 1776. Etimologie: lat. branca. Cf. drăpănare. substantiv feminin

1) brî́ncă f., pl. ĭ (lat. pop. branca, labă; it. branca, labă, ramură; fr. branche). Vechĭ. 1) Palmă: îșĭ răzimă capul în brîncă (Del.). Azĭ. 2) Împingere violentă cu mînile: ĭ-a dat o brîncă încît a căzut. Fig. A da brîncĭ, a îmbrîncĭ, a împinge, a îndemna: inima-ĭ dădea brîncĭ să plece. În brîncĭ saŭ pe brîncĭ, în patru labe, spijinindu-te în mîni și’n picioare: a cădea în brîncĭ, a te tîrî în brîncĭ. (Pop. și un brîncĭ, pl. inuzitat urĭ: ĭ-a făcut un brîncĭ să plece). 3) Vechĭ (Dos. ș.a.). Gheară de fer de torturat oameniĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

brấncă (boală, plantă, mână) s. f., g.-d. art. brấncii; (plante, mâini) pl. brânci

brâncă (boală, plantă, mână) s. f., g.-d. art. brâncii; (plante, mâini) pl. brânci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BRÂNCĂ s. v. braț, buberic, erizipel, labă, mănușă, membru superior, mână, rujet.

brîncă s. v. BRAȚ. BUBERIC. ERIZIPEL. LABĂ. MĂNUȘĂ. MEMBRU SUPERIOR. MÎNĂ. RUJET.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

brîncă (-ci), s. f.1. Mînă. – 2. Membru anterior la animale, labă. – 3. Împinsătură, ghiont, vînt (se folosește de preferință la pl.). Lat. branca (Diez, Gramm., I, 30; Pușcariu 220; REW 1285; Candrea-Dens., 182; DAR); cf. it. branca, prov., sp., port. branca, fr. branche. În limba literară, aproape numai cu sensul 3; cu sensul de „mînă” este încă folosit curent în vestul Trans. (ALR 49). Pentru cuvîntul lat., cf. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, Paris, 1925, p. 206. Der. brîncălău, adj. (cu labe mari); brînciș, adv. (cu fața în jos, pe burtă); brîncuță, s. f. (plante, Sisymbrium, officinale; Nasturtium palustre; Nasturtium officinale); îmbrînci, vb. (a împinge violent, a înghionti); îmbrînceală, s. f. (ghiont, brînci; înghesuială, îngrămădeală, mulțime); îmbrîncătură, s. f. (înv., brînci); îmbrîncitură, s. f. (brînci). Din rom. a trecut în mag. bringa (Edelspacher 10).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

brấncă1, brânci, s.f. – Mână: „Dimineața s-o sculat, / Cofa-n brâncă o luat” (D. Pop, 1978: 332; Băsești, Codru). Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). – Lat. branca „labă; braț” (Pușcariu, CDDE, DEX, MDA); probabil termen autohton (Brâncuș, 1983). Cuv. rom. > magh. bringa (Edelspacher, cf. DER).

brấncă1, -i, s.f. – 1. Mână: „Dimineața s-o sculat, / Cofa-n brâncă o luat” (D. Pop 1978: 332; Băsești). – Lat. branca „labă”; Din rom. provine magh. bringa (DER).

Intrare: brâncă (mână)
brâncă1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brâncă
  • brânca
plural
  • brânci
  • brâncile
genitiv-dativ singular
  • brânci
  • brâncii
plural
  • brânci
  • brâncilor
vocativ singular
plural

brâncă (mână)

  • 1. regional (În limba literară numai în locuțiuni și expresii) Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc; mână.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: mână un exemplu
    exemple
    • Domnul Romii cu fulgerul în brîncă Lega și dezlega după voie. BUDAI-DELEANU, Ț. 150.
      surse: DLRLC
    • 1.1. locuțiune adverbială Pe (sau în) brânci = pe mâini și pe picioare, de-a bușilea, târându-se.
      surse: DEX '09 NODEX
    • 1.2. expresie A merge (sau a fugi, a se urca, a se târî) pe brânci = (în opoziție cu a merge etc. în picioare) a merge (sau a fugi, a se urca, a se târî) pe mâini și pe picioare, de-a bușilea.
      surse: DEX '09 DLRLC 4 exemple
      exemple
      • Urc toți munții pe brînci. TULBURE, V. R. 19.
        surse: DLRLC
      • M-am lungit pe brînci lîngă foc. GALACTION, O. I 66.
        surse: DLRLC
      • Ca niște uriași culcați pe brînci stau în neclintire, de jur împrejur, dealuri nesfîrșite. VLAHUȚĂ, O. A. 153.
        surse: DLRLC
      • Și-au prăpădit papucii, fugind mai mult pe brînci decît în picioare. CREANGĂ, A. 79.
        surse: DLRLC
    • 1.3. expresie A cădea (sau a da) în (sau pe) brânci = a cădea în mâini, a se sprijini în cădere cu mâinile de pământ.
      surse: DLRLC NODEX un exemplu
      exemple
      • El vrea să se ridice și cade-n brînci din nou. IOSIF, PATR. 71.
        surse: DLRLC
    • 1.4. expresie A cădea (sau a da) în (sau pe) brânci = a cădea istovit (de oboseală).
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX 3 exemple
      exemple
      • Ne prădau logofeții, cîinoșii vătafi ai puterii, Dam în brînci sub biciul de plumb al poruncii. TOMA, C. V. 389.
        surse: DLRLC
      • Mîna puternică a călărețului, care pe dată scurta frîiele, nu lăsa dobitocul obosit să cadă în brînci. CONTEMPORANUL, III 921.
        surse: DLRLC
      • Muncești pînă cazi pe brînci. PANN, P. V. I 135.
        surse: DLRLC
    • 1.5. expresie A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brânci = a munci până la istovire.
      surse: DEX '09 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • N-ai putea spune că se lucra pe brînci. PAS, Z. I 294.
        surse: DLRLC
      • Patruzeci și opt de ani a muncit pe brînci. SAHIA, N. 94.
        surse: DLRLC

etimologie: