8 definiții pentru binevoitor (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

binevoitor, ~oare [At: SADOVEANU, N. F. 185 / Pl: ~i, ~oare / E: binevoi + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care are bunăvoință. 3 a (Pex) Amabil.

BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor.

BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care are bunăvoință; amiabil. ♦ P. ext. Amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor.

BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj. (Despre oameni, p. ext. despre manifestările lor) Care arată bunăvoință, care are bunăvoință, plin de bunăvoință față de cineva. Tata a tăcut, cu același zîmbet binevoitor pe față. SADOVEANU, N. F. 185. ◊ (Substantivat) Compuse o anonimă către Neagu, din partea unei binevoitoare. BART, E. 241. Nu știu cum să-i mulțumesc binevoitorului meu critic. CARAGIALE, O. III 25. – Pronunțat: -vo-i-.

BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care are bunăvoință față de cineva. – Din binevoi + suf. -tor.

BINEVOITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește bunăvoință (față de cineva sau de ceva); predispus să înțeleagă situația grea în care se află cineva; înțelegător; amabil. Atitudine ~oare. [Sil. -vo-i-] /a binevoi + suf. ~tor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

binevoitór (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoáre

binevoitór adj., s. m. → voitor

Intrare: binevoitor (s.m.)
  • silabație: -vo-i-tor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • binevoitor
  • binevoitorul
  • binevoitoru‑
plural
  • binevoitori
  • binevoitorii
genitiv-dativ singular
  • binevoitor
  • binevoitorului
plural
  • binevoitori
  • binevoitorilor
vocativ singular
  • binevoitorule
plural
  • binevoitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

binevoitor, -oare binevoitoare binevoitor (2)

  • 1. (Om) care are sau arată bunăvoință.
    exemple
    • Tata a tăcut, cu același zîmbet binevoitor pe față. SADOVEANU, N. F. 185.
      surse: DLRLC
    • Compuse o anonimă către Neagu, din partea unei binevoitoare. BART, E. 241.
      surse: DLRLC
    • Nu știu cum să-i mulțumesc binevoitorului meu critic. CARAGIALE, O. III 25.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Binevoi + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09