15 definiții pentru binecuvânta


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

binecuvânta vt [At: BIBLIA (1688) pr 8/19 / V: (reg) bire- / Pzi: ~tez, (rar) -vânt / E: bine + cuvânta] 1 (D. Dumnezeu) A revărsa grația divină Si: a blagoslovi. 2 (D. preoți) A invoca harul divinității asupra cuiva sau a ceva Si: a blagoslovi, (îvr) a bine-grăi. 3 (Pan) A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând pe Dumnezeu). 4 A slăvi pe Dumnezeu. 5 (Pan) A slăvi (în semn de recunoștință) Si: a ferici, a lăuda, a preamări.

BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).

BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A revărsa harul divinității asupra unui lucru sau asupra oamenilor; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).

BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (În ritualul bisericesc sau ca obicei familiar, sub influența religiei) A rosti o anumită formulă rituală, pentru a atrage asupra unei persoane ajutorul divinității sau pentru ca un lucru să aducă folos. 2. (Despre divinitate) A revărsa asupra cuiva belșug, fericire. 3. A lăuda, a preamări pe cineva sau ceva. [Prez. ind. și: binecuvấnt] – Din bine1 + cuvânta (după v. sl. blagosloviti).

A BINECUVÂNTÁ ~éz tranz. 1) A face să se bucure de fericire, revărsând harul divin; a blagoslovi. 2) (despre preoți) A ajuta să beneficieze de harul divinității prin invocare; a blagoslovi. 3) fig. A susține, exprimându-și acordul; a aproba; a încuviința; a consimți. /bine + a cuvânta

binecuvântà v. 1. a chema favorurile cerești asupra cuiva; 2. a dărui cu toate bunătățile; 3. a lăuda, a glorifica: binecuvântați pe Domnul! [Traducere după slav. blagoslovi].

BUNECUVÎNTÁ, binecuvîntez, vb. I. Tranz. 1. (În ritualul bisericesc sau ca obicei familiar, sub influența religiei) A rosti o anumită formulă rituală pentru a atrage asupra cuiva ajutorul divinității. Binecuvîntează-mă, tată, și rămîi sănătos! CREANGĂ, P. 274. ♦ (Cu privire la obiecte de care se servesc oamenii) A sfinți, a blagoslovi printr-o formulă rituală, pentru a fi de folos sau a prii oamenilor. Popa Tonea se așază în capul mesei, binecuvîntează mîncarea. GALACTION, O. I 180. 2. (Subiectul este divinitatea) A revărsa asupra cuiva belșug, mulțumire, satisfacție. Dumnezeu m-au binecuvîntat cu o mulțime de copii. SBIERA, P. 188. 3. A lăuda, a preamări pe cineva sau ceva care îți dă satisfacție, te mulțumește. Loc bun, vericule! spuse la întîia țuică pe care o bău... După altă țuică se porni iar să binecuvînteze locul unde slujea. PAS, L. I 91. – Prez. ind. și: binecuvînt.

binecuvîntéz v. tr. Invoc favoarea lui Dumnezeŭ asupra cuĭva: a binecuvînta armata. Glorific, laud: binecuvîntați pe Domnu! Recompensez, dăruĭesc cuĭva toate bunătățile: Dumnezeŭ îĭ binecuvîntează pe ceĭ harnicĭ. – Și -vintez -ezĭ, -ează, să -vintez, -ezĭ, -eze (cînd în silaba următoare e un e saŭ ea).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

binecuvântá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binecuvântéz, 2 sg. binecuvântézi, 3 binecuvânteáză

binecuvântá vb., ind. prez. 1 sg. binecuvântéz, 2 sg. binecuvântézi, 3 sg. și pl. binecuvânteáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BINECUVÂNTÁ vb. 1. (BIS.) a blagoslovi, (înv.) a ura. (I-a ~ pe credincioși.) 2. v. preamări.

A binecuvânta ≠ a afurisi, a blestema

BINECUVÎNTA vb. 1. (BIS.) a blagoslovi, (înv.) a ura. (I-a ~ pe credincioși.) 2. a glorifica, a lăuda, a mări, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, (rar) a ferici. (Să ~ ziua de față.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

binecuvîntá (binecuvîntéz, binecuvîntát), vb. – A blagoslovi. De la bine și cuvînta, compuși ca în gr. εὐλογείν, sl. blagosloviti, cf. lat. benedicere. În limbajul ecleziastic continuă să fie limpede compunerea; fapt pentru care se pot separa elementele sale, ca în fraza liturgică bine este cuvîntat cel ce vine întru numele Domnului.Der. binecuvîntare, s. f. (acțiunea, formula sau gestul de a binecuvînta); binecuvîntător, adj. (care binecuvîntează).

Intrare: binecuvânta
binecuvânta1 (1 -ântez) verb grupa I conjugarea a II-a tranzitiv
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • binecuvânta
  • binecuvântare
  • binecuvântat
  • binecuvântatu‑
  • binecuvântând
  • binecuvântându‑
singular plural
  • binecuvântea
  • binecuvântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • binecuvântez
(să)
  • binecuvântez
  • binecuvântam
  • binecuvântai
  • binecuvântasem
a II-a (tu)
  • binecuvântezi
(să)
  • binecuvântezi
  • binecuvântai
  • binecuvântași
  • binecuvântaseși
a III-a (el, ea)
  • binecuvântea
(să)
  • binecuvânteze
  • binecuvânta
  • binecuvântă
  • binecuvântase
plural I (noi)
  • binecuvântăm
(să)
  • binecuvântăm
  • binecuvântam
  • binecuvântarăm
  • binecuvântaserăm
  • binecuvântasem
a II-a (voi)
  • binecuvântați
(să)
  • binecuvântați
  • binecuvântați
  • binecuvântarăți
  • binecuvântaserăți
  • binecuvântaseți
a III-a (ei, ele)
  • binecuvântea
(să)
  • binecuvânteze
  • binecuvântau
  • binecuvânta
  • binecuvântaseră
binecuvânta2 (1 -ânt) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT3)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • binecuvânta
  • binecuvântare
  • binecuvântat
  • binecuvântatu‑
  • binecuvântând
  • binecuvântându‑
singular plural
  • binecuvântă
  • binecuvântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • binecuvânt
(să)
  • binecuvânt
  • binecuvântam
  • binecuvântai
  • binecuvântasem
a II-a (tu)
  • binecuvânți
(să)
  • binecuvânți
  • binecuvântai
  • binecuvântași
  • binecuvântaseși
a III-a (el, ea)
  • binecuvântă
(să)
  • binecuvânte
  • binecuvânta
  • binecuvântă
  • binecuvântase
plural I (noi)
  • binecuvântăm
(să)
  • binecuvântăm
  • binecuvântam
  • binecuvântarăm
  • binecuvântaserăm
  • binecuvântasem
a II-a (voi)
  • binecuvântați
(să)
  • binecuvântați
  • binecuvântați
  • binecuvântarăți
  • binecuvântaserăți
  • binecuvântaseți
a III-a (ei, ele)
  • binecuvântă
(să)
  • binecuvânte
  • binecuvântau
  • binecuvânta
  • binecuvântaseră
binecuvânta3 (1 -intez) verb grupa I conjugarea a II-a tranzitiv
verb (VT207)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • binecuvânta
  • binecuvântare
  • binecuvântat
  • binecuvântatu‑
  • binecuvântând
  • binecuvântându‑
singular plural
  • binecuvintea
  • binecuvântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • binecuvintez
(să)
  • binecuvintez
  • binecuvântam
  • binecuvântai
  • binecuvântasem
a II-a (tu)
  • binecuvintezi
(să)
  • binecuvintezi
  • binecuvântai
  • binecuvântași
  • binecuvântaseși
a III-a (el, ea)
  • binecuvintea
(să)
  • binecuvinteze
  • binecuvânta
  • binecuvântă
  • binecuvântase
plural I (noi)
  • binecuvântăm
(să)
  • binecuvântăm
  • binecuvântam
  • binecuvântarăm
  • binecuvântaserăm
  • binecuvântasem
a II-a (voi)
  • binecuvântați
(să)
  • binecuvântați
  • binecuvântați
  • binecuvântarăți
  • binecuvântaserăți
  • binecuvântaseți
a III-a (ei, ele)
  • binecuvintea
(să)
  • binecuvinteze
  • binecuvântau
  • binecuvânta
  • binecuvântaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

binecuvânta

  • 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: blagoslovi un exemplu
    exemple
    • Dumnezeu m-au binecuvîntat cu o mulțime de copii. SBIERA, P. 188.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Despre preoți) A rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: blagoslovi un exemplu
      exemple
      • Binecuvîntează-mă, tată, și rămîi sănătos! CREANGĂ, P. 274.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. (Cu privire la obiecte de care se servesc oamenii) A sfinți, a blagoslovi printr-o formulă rituală, pentru a fi de folos sau a prii oamenilor.
        exemple
        • Popa Tonea se așază în capul mesei, binecuvîntează mîncarea. GALACTION, O. I 180.
          surse: DLRLC
    • 1.2. prin analogie A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu).
      surse: DEX '09 DEX '98
  • 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu.
    surse: DEX '09 DEX '98
    • 2.1. prin analogie A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: lăuda preamări un exemplu
      exemple
      • Loc bun, vericule! spuse la întîia țuică pe care o bău... După altă țuică se porni iar să binecuvînteze locul unde slujea. PAS, L. I 91.
        surse: DLRLC
  • 3. figurat A susține, exprimându-și acordul.

etimologie: