23 de definiții pentru ban (titlu)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ban1 sm [At: ANON. CAR. / Pl: ~i / E: ns cf mg bán, srb ban] (Iuz) 1-2 (Rangul de) guvernator al unei regiuni de graniță în Ungaria federală. 3-4 (Rangul de) mare dregător în Țara Românească după secolul XV-lea. 5-6 (Îs) Mare (sau vel) ~ (Rangul de) guvernator al Banatului, Severinului și, apoi, al Olteniei. 7-8 ( Mun) Persoană care avea (cel mai înalt rang boieresc). 9 (Pop; îc) -ul-Mărăcine Dans popular asemănător horei. 10 (Pop; îae) Melodie după care se execută acest dans.

BAN2, bani, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Titlu purtat de dregătorul delegat de domn la guvernarea Olteniei; (și în forma mare ban) primul demnitar în ierarhia dregătorilor. ♦ (În Moldova) Dregător domnesc. 2. Persoană care deținea acest titlu. 3. Guvernator al unei regiuni de graniță în regatul Ungariei. – Cf. magh. ban, sb. ban.

BAN2, bani, s. m. 1. Guvernator al unei regiuni de graniță în Ungaria feudală. 2. (Titlu și funcție de) mare dregător în Țara Românească după sec. XV; (și în forma mare ban) (titlu purtat de) boierul care guverna Banatul Severinului, apoi Oltenia. ♦ (În Muntenia) Cel mai înalt rang boieresc; persoană care deținea acest rang. – Cf. magh. ban, scr. ban.

BAN2, bani, s. m. (învechit) Titlu de dregătorie: A) titlu purtat de dregătorul delegat de regele Ungariei cu administrarea unor anumite provincii (Croația, Dalmația, Severinul), pe care și-l adaugă în titulatură și domnii Țării Romînești după ce au luat în stăpînire, în secolul al XVI-lea, Cetatea Severinului; b) (și în forma mare-ban) titlu purtat de dregătorul delegat de domnul Țării Romînești cu cîrmuirea Olteniei; (mai tîrziu) titlu purtat de primul boier în rang (numit ban al Craiovei), care-și avea reședința la București și se bucura de o autoritate numai nominală asupra Olteniei; c) titlu purtat de dregătorii delegați cu administrarea unor județe (ca, de exemplu, Mehedinți, Tismana etc.). Doi lipcani de olaci se trămiseră cu această veste banului și vătafului Neagu. ODOBESCU, S. A. 100. Poftim, arhon bane (îi arată un scaun).Sărut mînile! ALECSANDRI, T. 1333. Banul, cîrmuind singur banatul Craiovei și fiind domnului numai vasal, a trebuit să aibă o oștire a sa.

BAN2, bani, s. m. (Înv.) Titlu de dregător: a) (și în forma mare-ban) titlu purtat de dregătorul delegat de domnul Țării Românești cu cârmuirea Olteniei; (mai târziu) titlu purtat de primul boier în rang din Țara Românească (numit ban al Craiovei); b) titlu purtat de dregătorii delegați cu administrarea unor județe din Oltenia; c) titlu purtat de dregătorul delegat de regele Ungariei cu administrarea unor provincii. – Sb. ban.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ban (báni), s. m. – Conte, titlu nobiliar și administrativ al vechii guvernări românești. A fost mai întîi nume dat conților care administrau zonele de sud ale regatului Ungariei. Domnii din Munt. și-au adăugat la jumătatea sec. XIV, titlul de ban de Severin (lat. banus), schimbat în 1511 prin cel de ban de Mehedinți, și puțin mai tîrziu de Oltenia, sau de Craiova. Din sec. XV, titlul a fost cedat de domnitor demnitarului celui mai de seamă din sfatul său și de la curtea sa. Pare a fi cuvînt mongol, probabil avar. Cf. mongol bajan „bogat, avut”, titlu avar relativ echivalent cu cel al nobililor din Castilia, și care este menționat de Constantin Porfirogenetul (sec. X) cu forma βοεάνος (Korsch, Arch. slaw. Phil., IX, 487; Berneker 42). Ungurii par a fi moștenit titlul și instituția, și prin intermediul lor termenul (mag. bán) a intrat în rom., ca și în sl. banŭ, sb., cr., sl., ceh., pol. ban. Der. banat, s. n. (ținut administrat de ban: cf. Banat, provincie din vestul României); bănățean, adj. (din Banat); bănățesc, adj. (din Banat); bănățește, adv. (ca în Banat); băneasă, s. f. (soție de ban); bănesc, adj. (propriu unui ban); bănie, s. f. (funcție sau rang de ban); bănișor, s. m. (prefect numit de ban în fiecare din cele cinci județe ale Olteniei; funcție desființată în 1761); bănișorie, s. f. (prefectură, funcție de bănișor).

BAN2 ~i m. 1) Titlu și funcție de mare dregător în Țara Românească după sec. XV. 2) Persoană care deținea acest titlu. /<ung. bán, sb. ban

ban! int. exprimă sunetul clopotului: ban! ban!

Ban m. 1. odinioară numele guvernatorului Craiovei, locțiitorul Domnului în Oltenia și în urmă primul boier al Țării-Românești; pe când în Moldova, Banul era un rang inferior, venind ierarhicește după paharnic; 2. guvernatorul unui ținut în Austro-Ungaria: Banul Croației, Slavoniei. [Ung. BÁN. Persanul BAN, stăpân, a dobândit în limbile slave sensul de «guvernator», cu care trecu în turca, sârba, maghiara și româna. Titlul de Ban îl purtau locțiitorii regilor unguri în Severin, apoi în Bosnia și Croația, unde deja în secolul al X-lea documentele bizantine menționează un boanos].

1) ban m. (germ. ban, poruncă supt amenințare de pedeapsă, jurisdicțiune, ocol, județ, ngerm. bann, cu verbu bannen, a fermeca, verbannen, a exila, francic banjan, got. bandνjan, de unde fr. bannir, a exila. Sunetu a rămas intact ca’n lat. annus, rom. an. D. rom. vine ung. bán, sîrb. bg. ban, domn, stăpîn; vpol. ban, bsn, monetă. Înț. a evoluat de la județ la stăpînu județuluĭ, „ban”, apoĭ la moneta banuluĭ. V. banal). Titlu conferit de regiĭ Ungariiĭ unor nobilĭ inferiorĭ în Transilvania, apoĭ comandanților unor provinciĭ de frontieră, ca Croația, Bosnia, Dalmația și, maĭ ales, Severinu (1368). După anul 1500, acest titlu trecu guvernatoruluĭ Craioveĭ (care era considerat ca locotenent al domnuluĭ în Oltenia). Mai pe urmă, primu boĭer în Țara Românească. Un boĭer maĭ mic în Moldova (pe la 1700) între marele spătar și și marele paharnic (la Xen., 3, 162, după paharnic). Guvernator austro-unguresc în Croația și Slavonia. Ban de județ, bănișor.

Gura-Văii f. numită și Golul sau Insula Banului, cea mai însemnată insulă a Dunării în jud. Mehedinți, importantă pentru apărarea defileului Vârciorova; 2. afluent al Oltului; 3. localitate în Mehedinți cu o carieră de gresie calcaroasă, cea mai bună piatră de construcțiune din țară.

Manta (Banul) m. faimos general al lui Mihai Viteazul.

Mihalcea (Banul) m. vestit general al lui Mihaiu-Viteazul, torturat și sugrumat în închisoare după moartea eroului (1601).

Udrea (Banul) m. unul din generalii lui Mihaiu-Viteazul.

Văcarescu m. ilustră familie română care a dat Munteniei o pleiadă de poeți: 1. (Banul Ienăchițâ), fruntașul învățaților români din sec. XVIII, autorul primei Gramatici române (1787) și a unei Istorii a împăraților otomani (1740-1799); 2. (Clucerul Alecu), fiul celui precedent, exilat din țară și mort în temnițele Turciei către 1795; 3. (Logofătul Nicolaie), al doilea fiu al lui Ienăchiță (mort 1830); 4. (Logofătul Iancu), fiul lui Alecu, inaugurează poezia română modernă (1786-1863).

ban (monedă, funcție) s. m., pl. bani


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BAN2 (< scr.) s. m. 1. (Din sec. 10, la slavii de sud) Titlu purtat de unii demnitari cu atribuții politice, administrative, judiciare și militare. 2. (În sec. 13-16, în Ungaria) Dregător regal, conducător al unor regiuni de graniță. 3. (În ev. med. în Țara Românească) Reprezentant al domnului în Oltenia; de la sfîrșitul sec. 15 pînă în 1831 (și în forma de mare ban), a fost primul demnitar, după domn, în ierarhia dregătorilor. Vreme îndelungată bănia a fost apanajul familiei Craioveștilor. 4. (Din sec. 17, în Moldova) Dregător domnesc. 5. Persoană care avea acest titlu.

Banul Mărăcine, joc* popular, de origine cultă, introdus în saloanele și școlile din Transilvania pe la mijl. sec. trecut și răspândit în toată țara. Aparține tipului de călușer* ardelean. Bărbătesc, în monom. Cuprinde de obicei 10-12 figuri de virtuozitate, în succesiune fixă. Conducătorul jocului execută fiecare figură înaintea celorlalți. Denumirea este pusă în legătură cu legenda popularizată de V. Alecsandri despre eroul cu același nume. Melodia acestui joc, aproape întotdeauna aceeași sau în variante ușor de identificat, este una dintre cele mai vechi melodii de dans ce au fost consemnate prin tabulaturile* sec. 16-17 (cea pentru laută* a lui Jan de Lublin și cea pentru orgă a lui Ion Căianu), fapt ce a favorizat cariera cultă și semicultă ulterioară a B. Melodia folc. a cunoscut o răspândire mai largă decât teritoriul propriu-zis al țării (în zonele – precum Podhale poloneză – unde păstoritul și haiducia au fost îndeletniciri ale populațiilor de origine românească, ceea ce a conferit melodiei denumiri ca: dans păstoresc sau dans haiducesc); caracteristicile sale intonaționale, mergând până la identificarea frazelor* componente, pot fi recunoscute și în alte jocuri (călușerul, bătuta*) ale folc. românesc actual.

LUNCA BANULUI, com. în jud. Vaslui, situată în lunca și pe terasele Prutului; 3.920 loc. (2000).

MOVILA BANULUI, com. în jud. Buzău, situată în Câmpia Săratei, pe râu Sărata; 2.719 loc. (2000).

Intrare: ban (titlu)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ban
  • banul
  • banu‑
plural
  • bani
  • banii
genitiv-dativ singular
  • ban
  • banului
plural
  • bani
  • banilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ban (titlu)

  • 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Titlu purtat de dregătorul delegat de domn la guvernarea Olteniei; (și în forma mare ban) primul demnitar în ierarhia dregătorilor.
    surse: DEX '09 NODEX 2 exemple
    exemple
    • Doi lipcani de olaci se trămiseră cu această veste banului și vătafului Neagu. ODOBESCU, S. A. 100.
      surse: DLRLC
    • Poftim, arhon bane (îi arată un scaun). – Sărut mînile! ALECSANDRI, T. 1333.
      surse: DLRLC
    • diferențiere învechit Titlu de dregătorie:
      surse: DLRLC
      • diferențiere Titlu purtat de dregătorul delegat de regele Ungariei cu administrarea unor anumite provincii (Croația, Dalmația, Severinul), pe care și-l adaugă în titulatură și domnii Țării Românești după ce au luat în stăpânire, în secolul al XVI-lea, Cetatea Severinului.
        surse: DLRLC
      • diferențiere (Și în forma mare-ban) Titlu purtat de dregătorul delegat de domnul Țării Românești cu cârmuirea Olteniei; (mai târziu) titlu purtat de primul boier în rang (numit ban al Craiovei), care-și avea reședința la București și se bucura de o autoritate numai nominală asupra Olteniei.
        surse: DLRLC un exemplu
        exemple
        • Banul, cârmuind singur banatul Craiovei și fiind domnului numai vasal, a trebuit să aibă o oștire a sa.
          surse: DLRLC
      • diferențiere Titlu purtat de dregătorii delegați cu administrarea unor județe (ca, de exemplu, Mehedinți, Tismana etc.).
        surse: DLRLC
    • 1.1. (În Moldova) Dregător domnesc.
      surse: DEX '09
  • 2. Persoană care deținea acest titlu.
    surse: DEX '09 NODEX
  • 3. Guvernator al unei regiuni de graniță în regatul Ungariei.
    surse: DEX '09

etimologie: