BAN², bani, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Titlu purtat de dregătorul delegat de domn la guvernarea Olteniei; (și în forma mare ban) primul demnitar în ierarhia dregătorilor. ♦ (În Moldova) Dregător domnesc. 2. Persoană care deținea acest titlu. 3. Guvernator al unei regiuni de graniță în regatul Ungariei. – Cf. magh. ban, sb. ban.

ban¹ sm [At: ANON. CAR. / Pl: ~i / E: ns cf mg bán, srb ban] (Iuz) 1-2 (Rangul de) guvernator al unei regiuni de graniță în Ungaria federală. 3-4 (Rangul de) mare dregător în Țara Românească după secolul al XV-lea. 5-6 (Îs) Mare (sau vel) ~ (Rangul de) guvernator al Banatului, Severinului și, apoi, al Olteniei. 7-8 ( Mun) Persoană care avea (cel mai înalt rang boieresc). 9 (Pop; îc) -ul-Mărăcine Dans popular asemănător horei. 10 (Pop; îae) Melodie după care se execută acest dans.

ban² s.m. I (în Ev. Med.) 1 (în Ungaria) Guvernator al unei regiuni de graniță. 2 (la slavii de sud) Titlu purtat de unii demnitari cu atribuții politice, administrative, judecătorești și militare. ◆ Persoană care avea acest titlu. 3 (în Țara Rom.) Rang de mare dregător după sec. 15. ◆ Persoană care avea acest rang. 4 (și mare ban) Titlu purtat de boierul care guverna Banatul Severinului și apoi Oltenia (sfîrșitul sec. 15-1831). ◆ Boier care purta acest titlu și care era primul demnitar după domn, în ierarhia dregătorilor. ◇ Expr. Voia la dumneata (ca la banul Ghica) v. voie. 5 (în Mold.) Dregător domnesc (în sec. 17). II Compus: (pop.) banul-Mărăcine = dans popular asemănător cu hora. ◆ Melodie după care se execută acest dans. pl. -i. /cf. magh. bán, srb. ban.

BAN² sm. 🔎 1 Odinioară, un fel de guvernator al Olteniei, numit de către Domn dintre oamenii cei mai de frunte, sau din rudele lui de aproape, și care exercita în cele cinci județe o autoritate administrativă și judiciară aproape suverană; în veacul al XVIII-lea, se numea Ban al Craiovei, primul boier al Țării-Romînești care sta în fruntea sfatului domnesc, avîndu-și reședința totdeauna în București și bucurîndu-se de o autoritate numai nominală asupra Olteniei, unde administrau de fapt ispravnicii de județe, sub supremația unui caimacam al Craiovei ¶ 2 Mold. Demnitar de rang inferior, ocupînd rîndul între spătar și paharnic; introducerea acestei boierii datează din anul 1705, cu a doua venire la domnie a lui Antioh Cantemir ¶ 3 În Ungaria, odinioară, al treilea demnitar între stegarii țării, guvernator al districtelor grănițărești: Banul Croației, Slavoniei, Dalmației, Severinului, etc.; în timpurile din urmă (pînă înainte de războiul mondial, numai guvernator al unuia din ținuturile autonome, al Croației și al Slavoniei [srb. ban].

BAN², bani, s. m. 1. Guvernator al unei regiuni de graniță în Ungaria feudală. 2. (Titlu și funcție de) mare dregător în Țara Românească după sec. XV; (și în forma mare ban) (titlu purtat de) boierul care guverna Banatul Severinului, apoi Oltenia. ♦ (În Muntenia) Cel mai înalt rang boieresc; persoană care deținea acest rang. – Cf. magh. ban, scr. ban.

BAN², bani, s. m. (învechit) Titlu de dregătorie: A) titlu purtat de dregătorul delegat de regele Ungariei cu administrarea unor anumite provincii (Croația, Dalmația, Severinul), pe care și-l adaugă în titulatură și domnii Țării Romînești după ce au luat în stăpînire, în secolul al XVI-lea, Cetatea Severinului; b) (și în forma mare-ban) titlu purtat de dregătorul delegat de domnul Țării Romînești cu cîrmuirea Olteniei; (mai tîrziu) titlu purtat de primul boier în rang (numit ban al Craiovei), care-și avea reședința la București și se bucura de o autoritate numai nominală asupra Olteniei; c) titlu purtat de dregătorii delegați cu administrarea unor județe (ca, de exemplu, Mehedinți, Tismana etc.). Doi lipcani de olaci se trămiseră cu această veste banului și vătafului Neagu. ODOBESCU, S. A. 100. Poftim, arhon bane (îi arată un scaun). – Sărut mînile! ALECSANDRI, T. 1333. Banul, cîrmuind singur banatul Craiovei și fiind domnului numai vasal, a trebuit să aibă o oștire a sa.

BAN², bani, s. m. (Înv.) Titlu de dregător: a) (și în forma mare-ban) titlu purtat de dregătorul delegat de domnul Țării Romînești cu cîrmuirea Olteniei; (mai tîrziu) titlu purtat de primul boier în rang din Țara Romînească (numit ban al Craiovei); b) titlu purtat de dregătorii delegați cu administrarea unor județe din Oltenia; c) titlu purtat de dregătorul delegat de regele Ungariei cu administrarea unor provincii. – Sb. ban.

BAN² ~i m. 1) Titlu și funcție de mare dregător în Țara Românească după sec. XV. 2) Persoană care deținea acest titlu. /<ung. bán, sb. ban

Ban m. 1. odinioară numele guvernatorului Craiovei, locțiitorul Domnului în Oltenia și în urmă primul boier al Țării-Românești; pe când în Moldova, Banul era un rang inferior, venind ierarhicește după paharnic; 2. guvernatorul unui ținut în Austro-Ungaria: Banul Croației, Slavoniei. [Ung. BÁN. Persanul BAN, stăpân, a dobândit în limbile slave sensul de «guvernator», cu care trecu în turca, sârba, maghiara și româna. Titlul de Ban îl purtau locțiitorii regilor unguri în Severin, apoi în Bosnia și Croația, unde deja în secolul al X-lea documentele bizantine menționează un boanos].

ban! int. exprimă sunetul clopotului: ban! ban!

1) ban m. (germ. ban, poruncă supt amenințare de pedeapsă, jurisdicțiune, ocol, județ, ngerm. bann, cu verbu bannen, a fermeca, verbannen, a exila, francic banjan, got. bandνjan, de unde fr. bannir, a exila. Sunetu a rămas intact ca’n lat. annus, rom. an. D. rom. vine ung. bán, sîrb. bg. ban, domn, stăpîn; vpol. ban, bsn, monetă. Înț. a evoluat de la județ la stăpînu județuluĭ, „ban”, apoĭ la moneta banuluĭ. V. banal). Titlu conferit de regiĭ Ungariiĭ unor nobilĭ inferiorĭ în Transilvania, apoĭ comandanților unor provinciĭ de frontieră, ca Croația, Bosnia, Dalmația și, maĭ ales, Severinu (1368). După anul 1500, acest titlu trecu guvernatoruluĭ Craioveĭ (care era considerat ca locotenent al domnuluĭ în Oltenia). Mai pe urmă, primu boĭer în Țara Românească. Un boĭer maĭ mic în Moldova (pe la 1700) între marele spătar și și marele paharnic (la Xen., 3, 162, după paharnic). Guvernator austro-unguresc în Croația și Slavonia. Ban de județ, bănișor.

OCHIU 1. sm. 1 🫀 Organul vederii (🖼 3396): ~ drept, stîng; ochi negri, albaștri, verzi, căprii, ca mura; ochi frumoși, urîți, holbați, duși în fundul capului, sticloși, stinși, turburi umflați, obosiți, înroșiți de lacrimi, scăldați în lacrimi, uscați, umezi; ochi mari, mici; ochi de bou, ochi mari și cu privirea idioată; ochi de broască, de broscoiu, ochi holbați, bulbucați; ochi de gîscă, cu privirea prostească; ochi de pisică, ochi mici, de coloare verzuie, ochi cari văd și noaptea; ochi de șarpe, de șerpoaică, ochi amăgitori, ademenitori, răutăcioși; ochi de vasilisc, ochi cari te încremenesc, te țintuesc pe loc; ochi de vultur, de șoim, ochi vii, negri, pătrunzători ¶ 2 🫀 Albul sau albușul ~lui, sclerotica care înconjoară irisul: se roși pînă în albul ochilor (ISP.); globul, gogoașa ~lui; coada ~lui 👉 COADĂ15; lumina (‡lumea ~lui, ochilor 👉 LUME¹1, LUMINĂ9 ¶ 3 A deschide, a închide, a crăpa, a căsca, a holba, a bleojdi, a beli, a pleca ochii; a-și freca, a-și obosi, a-și strica ochii; a-l durea ochii; a suferi de ochi, boală de ochi, durere de ochi; Ⓕ: izbutește a face să se vază cu ochii sufletului ceea ce... nu se mai vede cu ochii din cap (I.-GH.); Ei fac din noapte ziuă și-a zilei ochi închid (EMIN.) ¶ 4 Cuvîntul ochiu se întrebuințează cu înțelesul propriu și în sens figurat în o mulțime de locuțiuni din care pomenim pe cele mai de seamă: a avea ochii mai mari decît pîntecele (sau burta), a fi foarte lacom, a dori să aibă mai mult decît poate să cuprindă, decît poate să suporte; 👉 ALBI I. 4, ALUNECA I.10, ARUNCA I. 16, (a iubi, a-i fi drag, a păzi, a îngriji) ca ochii din cap, din tot sufletul, cu toată ardoarea, ca lucrul cel mai prețios: caimacamul își iubește nevasta ca ochii din cap (CAR.); a cheltui și ochii din cap, a cheltui foarte mult: am cheltuit și ochii din cap pînă cînd am văzut-o mare (ALECS.); a-i ieși ochii din cap, a se tot uita să vadă dacă vine cineva, a aștepta cu cea mai mare nerăbdare; a nu crede ochilor, a nu crede ce văd ochii, a se îndoi de realitatea unui lucru: fetei nu-i venea să crează ochilor, cînd văzu pe tată-său înaintea ei (ISP.); a da ochii (sau cu ochii) de cineva, a-l zări, a-l vedea, a-l întîlni: de cumva ți-o scăpa, mai bine să te duci să te înneci, decît să dai ochi cu mine (I.-GH.); a(-și) da ochii peste cap, a muri, a leșina, a lăsa să se vază albul ochilor: indignat grozav și dîndu-și ochii peste cap (VLAH.); 👉 DEGET1; Ⓕ: a deschide ochii, a fi cu băgare de seamă, cu luare aminte, a nu scăpa nimic din vedere (ca să nu greșească, ca să nu se întîmple ceva neprevăzut); (P): cine nu deschide ochii deschide punga; a deschide ochii cuiva, a-l face să vadă limpede, să-și dea seamă de un lucru pe care nu-l vedea, pe care nu-l pricepea înainte; a deschide ochii pe cineva, a iubi pentru întîia oară, a fi cea dintîiu dragoste: deschisesem ochii pe-o copilă, cam de vîrsta mea (DLVR.); voinicul pe care deschisese ea odată ochii și o fermecase cu fluierul (R.-COD.); încotro l-or duce ochii, Ia întîmplare, ori-unde ar fi să ajungă: se hotărî să se ducă... încotro l-or duce ochii (SB.); a face ochi, a deschide ochii, a se deștepta din somn: împăratul cel bătrîn... făcînd ochi și începînd să se miște (R.-COD.); a face ochi mici, a-i veni somn, a fi gata să adoarmă, a i se închide ochii de somn; a face ochi mari, a deschide ochii mari, a holba ochii (de mirare, de uimire, etc.); a face ochi dulci, a arunca priviri îndrăgostite, a căuta să intre în dragoste: începe să facă ochi dulci fetei, pe care o credea că e a Împăratului Roșu (R.-COD.): 👉 FUGI5, GEANĂ2; Ⓕ: a închide ochii, a) a adormi; b) a muri; c) a se preface că nu vede; a închide ochii cuiva, a fi de față, a sta pe lîngă un muribund pînă în ultimele momente ale acestuia; 👉 JUCA I. 5, LUA 11; a i se prinde ochii de ceva, a i se opri privirile asupra unui lucru, a-I alege din mulțime, a-i acorda preferința: se uită la toți caii... și nici de unul nu i se prindeau ochii (ISP.); a pune ochii pe cineva sau pe ceva, a-și opri privirile asupra unei persoane, asupra unui lucru, a-l distinge printre alții, a-i acorda preferința, a-l îndrăgi: în loc să puie și el ochii pe vr’una, d’o vreme încoace umblă craun (DLVR.); a pune ochi răi pe cineva, a avea sentimente de dușmănie, de neîncredere, etc. față de cineva; a-i rîde ochii, a fi plin de bucurie, nespus de mulțumit, de voios; a-i rămînea ochii la cineva, a nu-și mai putea desprinde privirile de la cineva (de drag ce-i este): era așa de bine făcută, încît ochii tuturor rămaseră la dînsa (ISP.); 👉 SCĂPĂRA I. 3; Ⓕ: a scoate ochii cuiva, a-i scoate pe nas, a-i face imputări, amintindu-i mereu și cu răutate serviciile făcute, a-i aduce aminte cu asprime, cu răutate, anumite fapte care-l privesc; a-și scoate ochii cu ceva, a-și prăpădi vederea cu un tipar sau un scris mărunt, cu o lucrare migăloasă, etc.; a-și scoate ochii cu cineva, a trăi în desfrîu cu cineva, a se da în dragoste în mod nepermis cu cineva: vezi bine că dumneata o s’o aperi, că vă scoateți ochii unul la altul (CAR.); fuge de-și scoate ochii, fuge din răsputeri, fără a se mai uita înapoi; a i se scurge (a-i sclipi, a-i licări) ochii după ceva sau după cineva, a rîvni din tot sufletul la ceva sau la cineva, a nu se mai sătura privindu-l cu dorul de a-l avea: cum văzură ele condurii, li se scurgeau ochii după dînșii (ISP.); cîteva fetișcane ce nu s’au prins în horă li se scurg ochii să fie și ele printre cele mari (DLVR.); 👉 STICLI; a u n g e ochii cuiva, a-l mitui, a-l face (prin daruri, etc.) să treacă cu vederea, să închidă ochii; ce-mi văzură ochii! expresiune prin care-și arată cineva mirarea văzînd ceva neașteptat; n'am ochi să-l văd, nu-l pot suferi, mi-e urît să-l văd înaintea ochilor ¶ 5 După prepoziții. A face c u ~l, a face semn cu ochiul: făcu cu ~l lui Vodă și ne deterăm jos din turn (I.-GH.); a dormi numai c u un ~, a dormi rău; a ațipi ușor, dar stînd mereu de pază; c u ochii liberi, fără a se servi de ochelari, de un ochian, de un microscop, etc.; Ⓕ: cu ochii închiși, orbește, fără a cerceta mai de aproape; a visa cu ochii deschiși; a fi c u ochii pe ceva, pe cineva, a nu pierde un lucru sau pe cineva din vedere, a veghia, a fi cu toată luarea aminte asupră-i; a fi c u ochii în patru, a fi cu mare băgare de seamă, a nu scăpa nimic din vedere; a aștepta cu patru(zeci) de ochi, a aștepta cu mare neastîmpăr să vie cineva, să se întîmple ceva; a fi cu patru ochi, a fi om cu carte, învățat: se numesc oameni cu patru ochi, pentru că știu carte (ISP.); a sorbi c u ochii pe cineva, a-i fi drag, a-i plăcea peste măsură; a privi, a vedea c u ochi buni, răi, a aproba, a desaproba, a-i fi, a nu-i fi pe plac ceea ce face cineva; cu ochi și cu sprîncene, vădit, învederat, real, manifest; am văzut c u ochii mei, se zice, prin emfază, spre a da mai multă tărie afirmațiunii; să-l vezi cu ochii mei, să-l vezi așa cum îl văd, cum îl judec eu; cît vezi cu ochii, cît de departe poți cuprinde cu privirea: cît vedeai cu ochii, cîmpul era acoperit cu trăsuri (I.-GH.); văzînd c u ochii, foarte iute, ca și cînd ai putea urmări cu ochii evoluțiunile: purcelul începe a se înfiripa și a crește văzînd cu ochii (CRG.): Se ducea, văzînd cu ochii, viața-i fărîmită'n clipe (VLAH.); F cum mă (îl, o, etc.) vezi cu ochii verzi, așa cum îți stă înaintea ochilor, așa cum sînt (ești, este, etc.) în realitate: l-am vîndut cu două pungi de bani, cum îi vezi cu ochii verzi (ISP.); 👉 LOGODI, LUA, VIS; – e rău d e ochi, are niște ochi care deoache ușor; 👉 ARUNCĂTURĂ4, LUME¹1; – a pierde, a prăpădi pe cineva d i n ochi a) a nu-l mai zări; b) a-i fi foarte drag: se tot uita la dînsa, parcă o tot pierdea din ochi (ISP.); nația te pierde din ochi, atît îi ești de drag (JIP.); a fura d i n ochi, a fura dinaintea ochilor, fără ca cel ce sta de fața să-l fi văzut; mă fură din ochi, așa-i de meșter hoțul (PAMF.); a urmări d i n ochi, a avea mereu privirea ațintită asupra cuiva, a nu-l pierde din vedere, a nu-l slăbi; 👉 CLIPEALĂ, CLIPI¹; a-i fi (drag ca sarea î n ochi), a nu-l putea suferi, a-i fi foarte urît; a-i sta î n ochi, a provoca invidia, nemulțumirea cuiva, a nu-i fi nicidecum pe plac: mîndra lui Dacie... le sta în ochi noroadelor vecine (VLAH.); abia îl văd î n ochi, mi-e silă să-l văd, nu-l pot suferi; a spune verde î n ochi, curat, fără înconjur; 👉 PRAF1; înaintea ochilor, în față, dinainte-i: de se mînie, nu mai vede înaintea ochilor (DLVR.); se turbură de necaz și nu mai vedea înaintea ochilor (ISP.); 👉 NEGRU I. 4; între patru ochi, numai între două persoane; – a lega pe cineva la ochi, a-i pune perdea la ochi, a-l face să nu vadă, să nu judece drept din pricina pasiunii ce i-a inspirat, a-l face să creadă lucruri ce nu sînt, a îmbrobodi; a fi legat la ochi, a fi orbit de pasiune, de un prejudiciu, a nu-și da seamă ce se petrece în jurul lui; a lua la ~, a ținti, a ochi: numai să-l iau la ~ cu săgeata, și-l voiu culca la pămînt (ISP.); a lua l a ochi, a atrage (cu interes, cu milă, cu neîncredere, cu dispreț, etc.) atențiunea cuiva sau a tuturor: am de trecut prin multe locuri, și nu vreu să mă iee oamenii la ochi (CRG.); a nu avea l a ochi buni pe cineva, a nu-l putea suferi, a nu-i fi pe plac, a privi cu ochi răi pe cineva: nu-l prea are la ochi buni pe Chiriac (CAR.); 👉 BATE II. 13, FRECA II. 1, ȘTERGE: – pe ochii mei! formulă de jurămînt pentru a întări o afirmare; a-i lua perdeaua de p e ochi, a-l face să vadă limpede și fără pasiune, a-l face să-și dea seama de cele ce se petrec; – a-i scoate prin ochi, a-i scoate pe nas, a-i imputa cu asprime, amintindu-i serviciile făcute ¶ 6 Ⓕ Privire: ~l străbate adînc în plaiurile țării ¶ 7 Ⓕ Vedere: are ochi buni, slabi ¶ 8 O bucată de carne cu ochi, un boț cu ochi 👉 CARNE 1 ¶ 9; (P): ~l lui Dumnezeu nu doarme, Dumnezeu vede ce facem și răsplătește la timp fie-căruia după faptele lui; – mai credincioși ochii decît urechile, mai multă crezare trebue dată celor ce au văzut decît celor ce au auzit un lucru; – ochii ce nu se văd se uită, cei plecați departe sînt curînd uitați: – doi ochi văd mai bine decît unul, doi inși își dau mai bine seama de ceva decît unul singur; – gardul are (sau ferestrele au) ochi și zidul (sau pereții) urechi, cele ce se fac sau se vorbesc pot ușor fi văzute sau auzite de alții, dacă nu se iau anumite precauțiuni; ochii și sprîncenele fac toate păcatele, dragostea pornește de la o față frumoasă; 👉 ALBASTRU I. 1, BAN¹9, BÎRNĂ2, CERE I. 5, CORB1, DINTE1, FĂINĂ4, ÎNGRĂȘA1, ÎNȚELEPT2, ORB, PLÎNGE ¶ 10 🌿 OCHIUL-BOULUI¹, plantă cu frunzele acoperite cu peri moi, cu flori mari galbene; crește prin pășunile stîncoase din munți (Aster alpinus) (🖼 3397); OCHIUL-BOULUI² – AURATĂ; OCHIUL-BOULUI³ = CINCI-DEGETE; OCHIUL-BOULUI⁴ – LĂPTUCUL-OII; OCHIUL-BOULUI⁵ = STELIȚĂ; OCHIUL-BOULUI⁶ – STELUȚE; – OCHIUL-LUPULUI, plantă cu florile dispuse în mici spice ovoide; crește prin locuri nisipoase, pe matca rîurilor (Plantago arenaria) (🖼 398); – OCHIUL-MÎȚEI = IARBA-ȘARPELUI¹; – OCHIUL-ȘARPELUI¹, plantă ierboasă, cu frunzele mici albe, mătăsoase și păroase, cu flori albastre ca cerul, cu gîtul galben (Eritrichium terglouense); OCHIUL-ȘARPELUI², mică plantă cu frunzele păroase, cu florile mici, de un albastru închis (Myosotis intermedia) (🖼 3399); – OCHIUL-ȘARPELUI³ = OCHII-PĂSĂRUICII²; – OCHIUL-ȘARPELUI⁴ = NU-MĂ-UITA; – OCHIUL-SOARELUI = VANILIE-SĂLBATICĂ; – OCHII-CUCULUI – CÎRCIUMĂRESE; – OCHII-PĂSĂRUICII¹, plantă cu flori mici, albastre, rar albe sau roșii; crește prin fînețele umede, pe lîngă bălți, pîraie și rîuri; numită și „grîul-cucului”, „nu-mă-uita”, „ochiul -șarpelui” sau „urechea-șoarecelui” (Myosotis palustris) (🖼 3400); OCHII-PĂSĂRUICII² = NU-MĂ-UITA1; – OCHII-ȘORICELULUI, mică plantă erbacee, cu flori albicioase; crește prin munți (Saxifraga adscendens) ¶ 11 🐦 OCHIUL-BOULUI = PITULICE ¶ 12 🐙 OCHIUL-PĂUNULUI(-DE NOAPTE), fluture de noapte pe ale cărui aripi se află cîte un ochiu la fel cu aceia de pe penele de la coada păunului (Saturnia piri) (🖼 3401); OCHIUL-PĂUNULUI-DE-ZI, numele unui alt fluture (Vanessa io) (🖼 3402) ¶ 13 pr. anal. 🍽 Gaură mică în cașcaval, în miezul pîinii, etc. ¶ 14 🍽 Mic rotocol de grăsime la suprafața supei ¶ 15 🎲 ♠️ Fie-care din punctele de pe un zar, de pe un domino, de pe o carte de joc: menesc a bine... mi-o ieșit zece ochi de caro... și dedesubt trii ochi de cupă (ALECS.) ¶ 16 🐦 Fie-care din petele colorate, în formă de ochi pe penele de la coada păunului ¶ 17 🌿 Fie-care din nodurile viței, unde se formează mugurii: vlăstarele se taie jumătate de palmă de sub ~l viței cu o bucățică din vița cea veche (ION.). II. (pl. -iuri) sn. 1 🌐 Loc deschis, poieniță, luminiș de crîng: aice era un ~ de pămînt verde, ca un ostrov în mare (SB.); dînd de vale prin bungeturi, printre colți și iară ieșind la ~ri de poieniță (JIP.); un ~ în pădure adăpostește un sat (IRG.) ¶ 2 Loc unde se învîrtește apa unui rîu, vîrtej, vîltoare: Oltul... se aruncă peste stînci și cade în ~ri iuți și adînci (DLVR.); peste adîncimi se fac ~ri mari cari rotesc în loc (VLAH.). ¶ 3 ~ de fereastră, geam: vîntul lovește în ~l mic de geam (GRL.) ¶ 4 💒 ~l podului, mică ferestruică pe acoperișul caselor țărănești ¶ 5 Despărțitură într'un sertar, în regalul cu litere la tipografii ¶ 6 🐙 Chilioară de stup, alveolă ¶ 7 ⛓ Ineluș sau deschizătură ce formează firul de ață, de lînă, de sforicică, etc. la o țesătură sau împletitură (🖼 3403); laț de funie: bătrîna înșira ~rile pe cîrlige (DLVR.); ~rile unei plase ¶ 8 Ineluș, veriguță la un lanț, la un laț, la zale, la un șurub (🖼 3404) ¶ 9 pl. 🍽 Mîncare făcută din ouă prăjite astfel ca gălbenușul să iasă întreg: îmi puse dinainte uscături, un puiu fript, ~ri și o gărăfioară de vin (GN.) ¶ 10 PLIN-OCHIU, plin pînă sus: cofa este cu apă plină-ochiu (PAMF.) [lat. oc(ŭ)lus].

Banul (Insula) m. V. Gura-Văii.

Gura-Văii f. numită și Golul sau Insula Banului, cea mai însemnată insulă a Dunării în jud. Mehedinți, importantă pentru apărarea defileului Vârciorova; 2. afluent al Oltului; 3. localitate în Mehedinți cu o carieră de gresie calcaroasă, cea mai bună piatră de construcțiune din țară.

Manta (Banul) m. faimos general al lui Mihai Viteazul.

Mihalcea (Banul) m. vestit general al lui Mihaiu-Viteazul, torturat și sugrumat în închisoare după moartea eroului (1601).

Udrea (Banul) m. unul din generalii lui Mihaiu-Viteazul.

Văcarescu m. ilustră familie română care a dat Munteniei o pleiadă de poeți: 1. (Banul Ienăchițâ), fruntașul învățaților români din sec. XVIII, autorul primei Gramatici române (1787) și a unei Istorii a împăraților otomani (1740-1799); 2. (Clucerul Alecu), fiul celui precedent, exilat din țară și mort în temnițele Turciei către 1795; 3. (Logofătul Nicolaie), al doilea fiu al lui Ienăchiță (mort 1830); 4. (Logofătul Iancu), fiul lui Alecu, inaugurează poezia română modernă (1786-1863).

ban s. m., pl. bani

ban s. m., pl. bani

ban (monedă, funcție) s. m., pl. bani

ban (bani), s. m. – Conte, titlu nobiliar și administrativ al vechii guvernări romînești. A fost mai întîi nume dat conților care administrau zonele de sud ale regatului Ungariei. Domnii din Munt. și-au adăugat la jumătatea sec. XIV, titlul de ban de Severin (lat. banus), schimbat în 1511 prin cel de ban de Mehedinți, și puțin mai tîrziu de Oltenia, sau de Craiova. Din sec. XV, titlul a fost cedat de domnitor demnitarului celui mai de seamă din sfatul său și de la curtea sa. Pare a fi cuvînt mongol, probabil avar. Cf. mongol bajan „bogat, avut”, titlu avar relativ echivalent cu cel al nobililor din Castilia, și care este menționat de Constantin Porfirogenetul (sec. X) cu forma βοεάνος (Korsch, Arch. slaw. Phil., IX, 487; Berneker 42). Ungurii par a fi moștenit titlul și instituția, și prin intermediul lor termenul (mag. bán) a intrat în rom., ca și în sl. banŭ, sb., cr., sl., ceh., pol. ban. Der. banat, s. n. (ținut administrat de ban: cf. Banat, provincie din vestul Romîniei); bănățean, adj. (din Banat); bănățesc, adj. (din Banat); bănățește, adv. (ca în Banat); băneasă, s. f. (soție de ban); bănesc, adj. (propriu unui ban); bănie, s. f. (funcție sau rang de ban); bănișor, s. m. (prefect numit de ban în fiecare din cele cinci județe ale Olteniei; funcție desființată în 1761); bănișorie, s. f. (prefectură, funcție de bănișor).

manta Dicționarele noastre inserează, fără nici o explicație, expresia a-și găsi mantaua „a păți ceva neplăcut”. Singur Scriban rezumă o poveste puțin inteligibilă, care ar sta la baza expresiei. Aceleași dicționare inserează cuvîntul alagea „pățanie”, „încurcătură” și, ca un cuvînt diferit, alagea „stofă vărgată”. ȘIO, I, p. 14, le consideră, probabil cu dreptate, același cuvînt. În orice caz bănuiesc că ele au fost înțelese așa, iar a-și găsi mantaua nu este decît o traducere a lui a-și găsi alageaua.

Banul Mărăcine, joc* popular, de origine cultă, introdus în saloanele și școlile din Transilvania pe la mijl. sec. trecut și răspândit în toată țara. Aparține tipului de călușer* ardelean. Bărbătesc, în monom. Cuprinde de obicei 10-12 figuri de virtuozitate, în succesiune fixă. Conducătorul jocului execută fiecare figură înaintea celorlalți. Denumirea este pusă în legătură cu legenda popularizată de V. Alecsandri despre eroul cu același nume. Melodia acestui joc, aproape întotdeauna aceeași sau în variante ușor de identificat, este una dintre cele mai vechi melodii de dans ce au fost consemnate prin tabulaturile* sec. 16-17 (cea pentru laută* a lui Jan de Lublin și cea pentru orgă a lui Ion Căianu), fapt ce a favorizat cariera cultă și semicultă ulterioară a B. Melodia folc. a cunoscut o răspândire mai largă decât teritoriul propriu-zis al țării (în zonele – precum Podhale poloneză – unde păstoritul și haiducia au fost îndeletniciri ale populațiilor de origine românească, ceea ce a conferit melodiei denumiri ca: dans păstoresc sau dans haiducesc); caracteristicile sale intonaționale, mergând până la identificarea frazelor* componente, pot fi recunoscute și în alte jocuri (călușerul, bătuta*) ale folc. românesc actual.

BAN² (< scr.) s. m. 1. (Din sec. 10, la slavii de sud) Titlu purtat de unii demnitari cu atribuții politice, administrative, judiciare și militare. 2. (În sec. 13-16, în Ungaria) Dregător regal, conducător al unor regiuni de graniță. 3. (În ev. med. în Țara Românească) Reprezentant al domnului în Oltenia; de la sfîrșitul sec. 15 pînă în 1831 (și în forma de mare ban), a fost primul demnitar, după domn, în ierarhia dregătorilor. Vreme îndelungată bănia a fost apanajul familiei Craioveștilor. 4. (Din sec. 17, în Moldova) Dregător domnesc. 5. Persoană care avea acest titlu.

LUNCA BANULUI, com. în jud. Vaslui, situată în lunca și pe terasele Prutului; 3.920 loc. (2000).

MOVILA BANULUI, com. în jud. Buzău, situată în Câmpia Săratei, pe râu Sărata; 2.719 loc. (2000).