5 definiții pentru balamuți

balamuți vt [At: PRAVILA (1652), ap. HEM 2370 / Pzi: ~țesc / E: balamut cf rs бaлaмyтить] (Înv) A bârfi.

BALAMUȚÍ vb. v. bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, ponegri.

BALAMUȚI vb. (ȚR) A bîrfi, a cleveti. Mai bîrfea, de zicea că nesfărșita muncă are sfărșenie…, mai balamuțea, zicînd că nu e raiul, nice e făcut de Dumnezău. ÎNDREPTAREA LEGII. Balamuțea de zicea că poate să scoale pre morți. ÎNDREPTAREA LEGII, apud CADE. Etimologie: balamut + suf. -i. Cf. rus. balamutitĭ, ucr. balamutiti. Vezi și balamut, balamuție. Cf. amesteca, blojori, mozaviri, pohlibui. verb

balamuțésc v. intr. (rut. balamútiti, a înșela, a încurca, rus. „a turbura, a încurca”). Vechĭ. Bîrfesc, flecăresc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

balamuți vb. v. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CLEVETI. DEFĂIMA. DENIGRA. DISCREDITA. PONEGRI.

Intrare: balamuți
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • balamuți
  • balamuțire
  • balamuțit
  • balamuțitu‑
  • balamuțind
  • balamuțindu‑
singular plural
  • balamuțește
  • balamuțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • balamuțesc
(să)
  • balamuțesc
  • balamuțeam
  • balamuții
  • balamuțisem
a II-a (tu)
  • balamuțești
(să)
  • balamuțești
  • balamuțeai
  • balamuțiși
  • balamuțiseși
a III-a (el, ea)
  • balamuțește
(să)
  • balamuțească
  • balamuțea
  • balamuți
  • balamuțise
plural I (noi)
  • balamuțim
(să)
  • balamuțim
  • balamuțeam
  • balamuțirăm
  • balamuțiserăm
  • balamuțisem
a II-a (voi)
  • balamuțiți
(să)
  • balamuțiți
  • balamuțeați
  • balamuțirăți
  • balamuțiserăți
  • balamuțiseți
a III-a (ei, ele)
  • balamuțesc
(să)
  • balamuțească
  • balamuțeau
  • balamuți
  • balamuțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)