5 definiții pentru balamuți


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

balamuți vt [At: PRAVILA (1652), ap. HEM 2370 / Pzi: ~țesc / E: balamut cf rs баламутить] (Înv) A bârfi.

BALAMUȚI vb. (ȚR) A bîrfi, a cleveti. Mai bîrfea, de zicea că nesfărșita muncă are sfărșenie…, mai balamuțea, zicînd că nu e raiul, nice e făcut de Dumnezău. ÎNDREPTAREA LEGII. Balamuțea de zicea că poate să scoale pre morți. ÎNDREPTAREA LEGII, apud CADE. Etimologie: balamut + suf. -i. Cf. rus. balamutitĭ, ucr. balamutiti. Vezi și balamut, balamuție. Cf. amesteca, blojori, mozaviri, pohlibui. verb

balamuțésc v. intr. (rut. balamútiti, a înșela, a încurca, rus. „a turbura, a încurca”). Vechĭ. Bîrfesc, flecăresc.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BALAMUȚÍ vb. v. bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, ponegri.

balamuți vb. v. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CLEVETI. DEFĂIMA. DENIGRA. DISCREDITA. PONEGRI.

Intrare: balamuți
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • balamuți
  • balamuțire
  • balamuțit
  • balamuțitu‑
  • balamuțind
  • balamuțindu‑
singular plural
  • balamuțește
  • balamuțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • balamuțesc
(să)
  • balamuțesc
  • balamuțeam
  • balamuții
  • balamuțisem
a II-a (tu)
  • balamuțești
(să)
  • balamuțești
  • balamuțeai
  • balamuțiși
  • balamuțiseși
a III-a (el, ea)
  • balamuțește
(să)
  • balamuțească
  • balamuțea
  • balamuți
  • balamuțise
plural I (noi)
  • balamuțim
(să)
  • balamuțim
  • balamuțeam
  • balamuțirăm
  • balamuțiserăm
  • balamuțisem
a II-a (voi)
  • balamuțiți
(să)
  • balamuțiți
  • balamuțeați
  • balamuțirăți
  • balamuțiserăți
  • balamuțiseți
a III-a (ei, ele)
  • balamuțesc
(să)
  • balamuțească
  • balamuțeau
  • balamuți
  • balamuțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)