bătăuș, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. 36_I / Pl: ~i, ~e / E: bate + -uș] 1 a Care caută motiv de bătaie. 2 a Căruia îi place să se bată. 3 sm Om înarmat cu bâte, care provoacă bătăi pe stradă (cu ocazia alegerilor) Si: scandalagiu. 4 sn Lemn cu care se lovește mingea.

bătăuș, -ă adj., s.m., s.f. (Persoană) căreia îi place să (se) bată; persoană care caută prilej sau motiv de bătaie. • pl. -i,-e. /bate + -uș.

BĂTĂUȘ I. adj. Căruia-i place să (se) bată, să (se) ia la bătaie: astfel de împărați ~i ce tot cătau oamenilor cearta cu lumînarea (ISP.). II. sm. 1 Acela căruia-i place să bată pe alții, care e tocmit să dea bătaie altora: ~ii erau niște slujbași... numiți, fără decret domnesc, de către capii vre-unui partid politic (JIP.): ~ de alegeri, individ, înarmat cu o bîtâ, tocmit odinioară, în vremea alegerilor, să bată și să împiedece de a vota pe adversarii politici ¶ 2 În jocul copiilor „de-a armașul”, cel însărcinat să dea, cu o basma răsucită, atîtea lovituri la palmă cîte poruncește domnul sau împăratul (PAMF.). III. sbst. Mold. ⛹ Lemnul cu care se lovește mingea (ȘEZ.)

BĂTĂUȘ, -Ă, bătăuși, -e, adj. Care caută prilej de bătaie, căruia îi place să se ia la bătaie cu alții. [Hercule] scăpă omenirea de niște astfel de împărați bătăuși ce tot cătau oamenilor ceartă cu luminarea. ISPIRESCU, U. 54. ♦ (Substantivat, m.; în trecut) Persoană tocmită de partidele burghezo-moșierești ca să provoace scandaluri și ca să bată pe adversari, mai ales cu ocazia alegerilor, a manifestațiilor etc.; ciomăgaș. Sănătatea i se zdruncinase cu vreo douăzeci de ani în urmă, cînd... duelîndu-se la alegeri a fost snopit de bătăușii electorali. PAS, Z. I 25. [Tipătescu], ca prefect bate lumea, face alegeri cu bătăuși, arestează oameni. GHEREA, ST. CR. I 342.

BĂTĂUȘ, -Ă, bătăuși, -e, adj. (Adesea substantivat) Care caută prilej de bătaie, căruia îi place să se bată. – Din bat (prez. ind. al lui bate) + suf. -ăuș.

BĂTĂUȘ ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care caută (mereu) motiv de bătaie; pus (mereu) pe bătaie. /a bate + suf. ~uș

bătăuș a. și m. care sare lesne la bătaie, cui place cearta și bătaia.

bătăúș, -ă adj. Iubitor de a bate saŭ tocmit cu plată ca să-ĭ bată pe alțiĭ (maĭ ales la alegerĭ).

bătăuș adj. m., s. m., pl. bătăuși; adj. f., s. f. bătăușă, art. bătăușa, pl. bătăușe

bătăuș adj. m., s. m., pl. bătăuși; adj. f., s. f. bătăușă, art. bătăușa, pl. bătăușe

bătăuș adj. m., s. m., pl. bătăuși; f. sg. bătăușă, pl. bătăușe

bătăuș, -șă.

BĂTĂUȘ abrașan, anasin, arzoi, arzuliu, caftangiu, carditor, cârâitor, chesăgiu, ciumeg, ciumete, goldan, haidamac, haidău, lămuritor, machior, mardeiaș, mardoi, masor, pălitor, scalpete, smardoi, trosnitor, trosnitorinc.