18 definiții pentru asemănare asămănare asămânare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

asemănare sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 42/21 / V: (înv) săm~, asăm~, (reg) asămân~ / Pl: ~nări / E: asemăna] 1 (Înv) Nivelare. 2 Faptul de a semăna cu cineva sau ceva Si: (înv) asemănătură, (pop) semănătură, similitudine. 3 (Pfm; îlav) După (sau, înv, pre) chipul și ~a cuiva întocmai după imaginea cuiva. 4 (Înv; ccr) Chip. 5 (Înv) Comparație. 6 (Îlv) A face ~ între... A compara. 7-8 (Îlav; îla) Fără ~ Incomparabil. 9 (Îvr; îlav) Cu ~ Aproape (ca...). 10 (Mat) Corespondență între punctele a două figuri în care raportul lungimilor segmentelor omoloage este constant.

ASEMĂNÁRE, asemănări, s. f. Faptul de a (se) asemăna; analogie, similitudine. ◊ Loc. adv. După chipul și asemănarea cuiva = întocmai, leit, la fel (cu cineva sau cu ceva). ◊ Loc. adv. și adj. Fără asemănare = extraordinar, incomparabil. ♦ (Mat.) Corespondență între punctele a două figuri în care raportul lungimilor segmentelor omoloage este constant. ♦ (Bis.) Postulat al antropologiei religioase exprimând starea de desăvârșire proprie primului om creat de Dumnezeu înainte de căderea în păcat și spre care tinde creștinul. – V. asemăna.

ASEMĂNÁRE, asemănări, s. f. Faptul de a (se) asemăna; analogie, similitudine. ◊ Loc. adv. După chipul și asemănarea cuiva = întocmai, leit, la fel (cu cineva sau cu ceva). ◊ Loc. adv. și adj. Fără asemănare = extraordinar, incomparabil. ♦ (Mat.) Corespondență între punctele a două figuri în care raportul lungimilor segmentelor omoloage este constant. – V. asemăna.

ASEMĂNÁRE asemănări, s. f. Acțiunea de a (se) asemăna și rezultatul ei. 1. Analogie, similitudine. Avea drepturi asupra unei moșteniri. Dovezi erau asemănarea cu portretul și multe alte împrejurări... legate însă de originea pînă acum obscură a lui Dionis. EMINESCU, N. 77. Nu e nici o asemănare între voi amîndoi: capul tău e de poet și al lui de oștean. NEGRUZZI, S. I 64. ◊ Expr. După chipul și asemănarea cuiva sau după chip și asemănare = întocmai, leit, la fel cu cineva. Și-și ia un suflet de noră întocmai după chipul și asemănarea celei dintîi. CREANGĂ, P. 7. ♦ Raport între două sau mai multe figuri care au respectiv unghiurile egale și laturile omoloage proporționale. Cele trei cazuri de asemănare a triunghiurilor. 2. Comparație, comparare. Asemănarea ce-o faci nu-i potrivită.Loc. adj. Fără asemănare = fără egal, fără comparație, foarte frumos, extraordinar. ◊ Loc. adv. (Neobișnuit) În asemănare cu... = în comparație cu... Cît mă simțeam de mic în asemănare cu băietul acel ce scria sară și vie în trei osebite feluri? NEGRUZZI, S. I 6. ◊ Expr. A face o asemănare între... = a stabili o paralelă între..., a compara. – Variantă: (învechit și regional) asămănáre (DRĂGHICI, R. 109) s. f.

ASEMĂNÁRE, asemănări, s. f. Acțiunea de a (se) asemăna și rezultatul ei; analogie, similitudine. ◊ Expr. După chipul și asemănarea cuiva = întocmai, leit, la fel cu cineva. ♦ Comparație. ◊ Loc. adj. Fără asemănare = extraordinar, fără comparație.

ASEMĂNÁRE ~ări f. 1) v. A ASEMĂNA și A SE ASEMĂNA. 2) Similitudine între lucruri sau între acțiuni; analogie. ◊ Fără ~ extraordinar, incomparabil. 3) mat. Corespondență între punctele a două figuri, astfel încât raportul lungimilor segmentelor omoloage să fie constant. /v. a (se) asemăna

asemănare f. fapta de a asemăna și rezultatul ei: similitudine, comparațiune.

asemănáre f. Acțiunea de a semăna: cînele are mare asemănare cu lupu. Fără de asemănare, incomparabil. V. asămănăcĭune.

asămănare sf vz asemănare

ASĂMĂNÁRE s. f. v. asemănare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

asemănáre s. f., g.-d. art. asemănắrii; pl. asemănắri

asemănáre s. f., g.-d. art. asemănării; pl. asemănări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ASEMĂNÁRE s. 1. v. potrivire. 2. (MAT.) similitudine.

ASEMĂNARE s. 1. afinitate, analogie, apropiere, concordanță, corespondență, înrudire, potriveală, potrivire, similaritate, similitudine, (înv. și reg.) semuială, (reg.) semeniș, (înv.) potroz, semănare, semănătură, semuire. (Există o evidentă ~ între aceste elemente.) 2. (MAT.) similitudine.

Asemănare ≠ deosebire, neasemănare


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ASEMĂNARE. Subst. Asemănare, asemuire, asemăluire (pop.), semănare (înv.) analogie; similitudine, consubstanțialitate, consimilitudine (rar), potrivă, identitate, egalitate, paritate, echivalență. Sinonimie, sinonimitate (rar); sinonim. Omonimie; omonim; omofonie; omofon; omografie; omograf. Paronimie; paronim. Potrivire, potriveală (pop.), asortare, armonie; concordanță, concordie (înv.), conformitate; acord, congruență, corespondență, coincidență, suprapunere, paralelism; izomorfism. Comparație, comparare. Facsimil. Copie, imitație, dublet, duplicat, plagiat, plagiere, dublură, simulacru, pastișă, pastișare. Gemeni, frați siamezi, surori siameze; pereche, seamăn, semen, omolog, egal, alter ego; omonim, tiz. Simili- (similigravură; similipiatră etc.). Adj. Asemănător, asemănat (înv.), leit, identic, consubstanțial, analog, similar, consimil (rar), egal, echivalent, omolog, asemenea, potrivit, la fel, potrivelnic (pop.), (croit) pe același calapod, de aceeași teapă, de același soi, din același aluat, două căpățîni într-o căciulă, tot dintr-o căciulă, de seama cuiva, de-o seamă, deopotrivă, bucățică ruptă (tăiată), ruptă bucățică; geamăn. Conform, potrivit, nimerit, corespunzător, adecvat, concordant, coincident (rar), paralel; congruent; izomorf; sinonim, sinonimic; omonimic; omofon, omofonic; omograf; omoform; literal, textual. Vb. A se asemăna, a se asemui, a semăna, a se potrivi, a fi la fel, a fi identic, a semăna (a fi) leit cu..., ase potrivi întocmai, a fi pe măsură; a se asorta, a corespunde, a se potrivi, a concorda; a coincide, a se suprapune. A semăna (cu cineva), a aduce cu cineva, a se nimeri (pop.); a semăna ca două picături de apă, a semăna cu cineva (cuiva) bucățică ruptă, a fi cap tăiat (cu cineva), a fi leit cu cineva, a fi o apă și un pămînt, a purta portul cuiva, a fi de-o pănură cu cineva. A asemăna, a asemui, a asemălui (reg.). A compara. A imita, a plagia, a pastișa (depr.). Adv. (În mod) asemănător, analog, asemănat (înv.); după chipul și asemănarea cuiva; în conformitate, conform cu..., în concordanță; idem, deasemenea, la fel, leit, deopotrivă, într-o potrivă (înv.), aidoma, tot așa; asemenea, asemeni, așișderea (înv. și pop.), tocmai, întocmai, taman (pop.) Cuvînt cu cuvînt, ad litteram. V. aranjare, clasificare, coeziune, formă, imitație, opoziție, relație, simultaneitate.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

asemănáre, asemănări s. f. 1. Faptul de a (se) asemăna; analogie, similitudine. 2. (Teol.) Starea de desăvârșire la care este chemat să ajungă omul, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, pe care a pierdut-o prin căderea în păcat, dar pe care o recuperează în Iisus Hristos. Pentru părinții Bisericii, asemănarea este o răsfrângere în suflet a frumuseții chipului lui Dumnezeu prin iluminarea Sfântului Duh, reprezentând, potrivit sfântului Vasile cel Mare, însăși esența creștinismului, fiind echivalentă cu îndumnezeirea. – Din asemăna.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

după chipul și asemănarea cuiva expr. asemănător cu cineva.

Intrare: asemănare
asemănare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • asemănare
  • asemănarea
plural
  • asemănări
  • asemănările
genitiv-dativ singular
  • asemănări
  • asemănării
plural
  • asemănări
  • asemănărilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • asămănare
  • asămănarea
plural
  • asămănări
  • asămănările
genitiv-dativ singular
  • asămănări
  • asămănării
plural
  • asămănări
  • asămănărilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • asămânare
  • asămânarea
plural
  • asămânări
  • asămânările
genitiv-dativ singular
  • asămânări
  • asămânării
plural
  • asămânări
  • asămânărilor
vocativ singular
plural

asemănare asămănare asămânare

  • 1. Faptul de a (se) asemăna.
    exemple
    • Avea drepturi asupra unei moșteniri. Dovezi erau asemănarea cu portretul și multe alte împrejurări... legate însă de originea pînă acum obscură a lui Dionis. EMINESCU, N. 77.
      surse: DLRLC
    • Nu e nici o asemănare între voi amîndoi: capul tău e de poet și al lui de oștean. NEGRUZZI, S. I 64.
      surse: DLRLC
    • 1.1. locuțiune adverbială După chipul și asemănarea cuiva = întocmai, leit, la fel (cu cineva sau cu ceva).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: leit întocmai un exemplu
      exemple
      • Și-și ia un suflet de noră întocmai după chipul și asemănarea celei dintîi. CREANGĂ, P. 7.
        surse: DLRLC
    • 1.2. matematică Corespondență între punctele a două figuri în care raportul lungimilor segmentelor omoloage este constant.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Cele trei cazuri de asemănare a triunghiurilor.
        surse: DLRLC
    • 1.3. (termen) bisericesc Postulat al antropologiei religioase exprimând starea de desăvârșire proprie primului om creat de Dumnezeu înainte de căderea în păcat și spre care tinde creștinul.
      surse: DEX '09
  • exemple
    • Asemănarea ce-o faci nu-i potrivită.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi asemăna
    surse: DEX '98 DEX '09