18 definiții pentru arșiță

árșiță sf [At: N. COSTIN, L. I, 294/35 / V: (înv) arșetă / A: (Ban; Trs; înv) arșiță / Pl: ~țe / E: ml *arsicia] 1 Căldură arzătoare a soarelui Si: dogoare, dogoreală, zăpușală, zăduf (pop) arsoare, (înv) arsură (7), friptoare, pâclă, prigoare, pripeală, strapaț, zăpuc, vipie. 2 (Mol) Febră. 3 (Pop și fig) Senzație de căldură mare și de sete pe care o are omul bolnav. 4 (Pop) Parte a muntelui dinspre soare Si: arsură (14) 5 (Pop) Loc pietros sau nisipos ars de soare pe care nu crește nici o plantă Si: arsură (15). 6 (Pop) Loc de fânaț sau pășune în mijlocul unei păduri sau pe un deal mereu însorit Si: arsură, mutare, pârloagă. 7 (Trs) Țânțarul Culex annulatus a cărui mușcătură e dureroasă, usturătoare. 8 (Trs; def; îla) Rea ca o – Foarte rea. 9 (Pop) Un fel de bășici care apar din cauza temperaturii. 10 (Pop) Herpes. 11 (Pop) Constipație.

ÁRȘIȚĂ, arșițe, s. f. 1. Căldură mare și dogoritoare a soarelui; dogoare, zăduf, caniculă. 2. (Pop.; adesea fig.) Senzație de căldură (și de sete) pe care o are omul bolnav; p. gener. febră, temperatură. [Acc. și: arșíță] – Lat. [calor] *arsicia „care arde”.

ÁRȘIȚĂ, arșițe, s. f. 1. Căldură mare și dogoritoare a soarelui; dogoare, zăduf, caniculă. 2. (Pop.; adesea fig.) Senzație de căldură (și de sete) pe care o are omul bolnav; p. gener. febră, temperatură. [Acc. și: arșíță] – Lat. [calor] *arsicia „care arde”.

ÁRȘIȚĂ, arșițe, s. f. 1. Căldură mare și dogoritoare a soarelui de vară; dogoare, zăduf, zăpușeală, caniculă. Abia ne tragem sufletul de arșiță și pulbere. SADOVEANU, M. C. 192. O adiere ușoară trecea prin foile de porumb răsucite de arșiță și străbătea tot lanul, înfiorîndu-l. SANDU-ALDEA, D. P. 19. Dur bine, spinule, de ce te apuci? Nu vezi că pe aici e mate lipsă de apă? Și pe arșița asta o să ne uscăm de sete? CREANGĂ, P. 204. În arșița cea dogoritoare a zilei văzu... un țințari zvîrcolindu-să în nisipul cel fierbinte. EMINESCU, N. 19. ◊ Fig. [Bălcescu:] O, cuvînt fără seamăn «frate», cum cazi tu în urechea mea, în munții aceștia, dincolo și dincolo de alți munți... Cită răcoare aduci tu în arșița pribegiei mele. CAMIL PETRESCU, B. 183. 2.(Popular) Temperatură ridicată a corpului, fierbințeală, călduri, friguri febră. Da ce are mititelul? – Ce să aibă? Ia, arșiță, că te dogorești de el. CONTEMPORANUL, VI 291. Fig. Gore Dada... s-a pus să-și stingă arșița pe care o avea în el. SADOVEANU, F. J. 522. Ciobanul, care ținea calul de frîu, nu-și mai putu stăpîni inima-i cea plină de arșița rușinii, a dudei și a dorului de răzbunare. GALACTION, O. I 288. – Accentuat și: (regional) arșíță.

ÁRȘIȚĂ, arșițe, s. f. 1. Căldură mare și dogoritoare a soarelui; dogoare, zăduf, caniculă. 2. (Pop.; adesea fig.) Febră. 3. Specie de țânțar, cu puncte cafenii pe aripi (Culex annulatus). [Acc. și: arșíță] – Lat. [calor] *arsicia „care arde”.

árșiță s. f., g.-d. art. árșiței; pl. árșițe

árșiță s. f., g.-d. art. árșiței; pl. árșițe

ÁRȘIȚĂ s. 1. v. caniculă. 2. v. dogoare.

ÁRȘIȚĂ s. v. călduri, febră, fierbințeală, friguri, temperatură.

arșíță (-țe), s. f.- 1. Zăduf, căldură mare, dogoare. – 2. Coastă a unui munte expusă la soare, sau de pe care s-au ars copacii pentru a face teren de pășune. – 3. Țînțar (Culex annulatus). Lat. *arsicia, de la ardēre (Pușcariu 129; Candrea-Dens., 80; DAR); cf. it. arsicciare „a usca la soare”, arsiccio „loc ars, arsură”. Cf. arde.

ÁRȘIȚĂ ~e f. 1) Căldură puternică specifică zilelor de vară; caniculă. 2) pop. Temperatură ridicată la un bolnav; febră. [G.-D. arșiței] /<lat. arsicia

arșiță f. 1. căldura zilelor de vară; 2. arderea soarelui; 3. coasta unui deal expus soarelui. [Formațiune românească din ars, ca rămășiță din rămas].

arșíță (Munt. Trans.) și árșiță (Mold. Olt.) f., pl. e (lat. arsîcia, d. arsus, ars). Mare căldură a soareluĭ saŭ a foculuĭ, dogoare, zăpușeală. Loc bătut de soare (de ex., o coastă de deal). Trans. Buc. Un fel de țînțar (culex anulatus).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

árșiță s. v. CĂLDURI. FEBRĂ. FIERBINȚEALĂ. FRIGURI. TEMPERATURĂ.

ÁRȘIȚĂ s. 1. caniculă, călduri (pl.), dogoare, dogoreală, fierbințeală, năbușeală, năduf, nădușeală, pirjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpușeală, (livr.) torpoáre, (pop.) arsúră, vipie, (reg.) buhoáre, cócăt, crắpăt, năplăiálă, pî́clă, prepắt, prigoáre, puhăiálă, zăpúc, (prin Ban.) arsoáre, (Ban. și Transilv.) friptoáre, (prin Olt.) jápsă, (Ban.) pripeálă, (înv.) ars, prípec, (fig.) cuptór, jar. (~ zilelor de vară.) 2. dogoare, dogoreală, fierbințeală, pară, văpaie. (~ focului.)

arșíță, arșițe, s.n. – Teren (deal, coastă de munte) unde s-au defrișat copacii prin incendiere, pentru a se amenaja pășune, fânațe sau teren agricol. ♦ Arșița, toponim (în Cupșeni, Măgureni, Dragomirești, Glod, Rozavlea); Arșița, sat atestat în 1909, azi contopit cu Vișeu de Sus (Tomi, 2005: 259). – Lat. (calor) *arsicia „care arde”, de la ardere (Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > ucr. arsyca (Macrea, 1970).

arșíță, -e, s.n. – 1. Teren, deal, coastă de munte unde s-au defrișat copacii prin incendiere, pentru a se amenaja pășune, fânațe sau teren agricol. Toponim atestat în Cupșeni, Măgureni, Dragomirești, Glod, Rozavlea. 2. Arșița, sat atestat în 1909, azi contopit cu Vișeu de Sus (Tomi 2005: 259). – Lat. *arsicia (de la ardere > arșiță „loc ars de soare”); Cuvânt rom. preluat în ucr. (arsyca) (Macrea 1970).


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a avea arșiță în gât expr. 1. a-i fi sete. – 2. a dori să consume băuturi alcoolice

Intrare: arșiță
arșiță substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arșiță arșița
plural arșițe arșițele
genitiv-dativ singular arșițe arșiței
plural arșițe arșițelor
vocativ singular
plural