19 definiții pentru arșiță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

arșiță sf [At: N. COSTIN, L. I, 294/35 / V: (înv) arșetă / A: (Ban; Trs; înv) arșiță / Pl: ~țe / E: ml *arsicia] 1 Căldură arzătoare a soarelui Si: dogoare, dogoreală, zăpușală, zăduf (pop) arsoare, (înv) arsură (7), friptoare, pâclă, prigoare, pripeală, strapaț, zăpuc, vipie. 2 (Mol) Febră. 3 (Pop și fig) Senzație de căldură mare și de sete pe care o are omul bolnav. 4 (Pop) Parte a muntelui dinspre soare Si: arsură (14) 5 (Pop) Loc pietros sau nisipos ars de soare pe care nu crește nici o plantă Si: arsură (15). 6 (Pop) Loc de fânaț sau pășune în mijlocul unei păduri sau pe un deal mereu însorit Si: arsură, mutare, pârloagă. 7 (Trs) Țânțarul Culex annulatus a cărui mușcătură e dureroasă, usturătoare. 8 (Trs; def; îla) Rea ca o ~ Foarte rea. 9 (Pop) Un fel de bășici care apar din cauza temperaturii. 10 (Pop) Herpes. 11 (Pop) Constipație.

ÁRȘIȚĂ, arșițe, s. f. 1. Căldură mare și dogoritoare a soarelui; dogoare, zăduf, caniculă. 2. (Pop.; adesea fig.) Senzație de căldură (și de sete) pe care o are omul bolnav; p. gener. febră, temperatură. [Acc. și: arșíță] – Lat. [calor] *arsicia „care arde”.

ÁRȘIȚĂ, arșițe, s. f. 1. Căldură mare și dogoritoare a soarelui; dogoare, zăduf, caniculă. 2. (Pop.; adesea fig.) Senzație de căldură (și de sete) pe care o are omul bolnav; p. gener. febră, temperatură. [Acc. și: arșíță] – Lat. [calor] *arsicia „care arde”.

ÁRȘIȚĂ, arșițe, s. f. 1. Căldură mare și dogoritoare a soarelui de vară; dogoare, zăduf, zăpușeală, caniculă. Abia ne tragem sufletul de arșiță și pulbere. SADOVEANU, M. C. 192. O adiere ușoară trecea prin foile de porumb răsucite de arșiță și străbătea tot lanul, înfiorîndu-l. SANDU-ALDEA, D. P. 19. Dur bine, spinule, de ce te apuci? Nu vezi că pe aici e mate lipsă de apă? Și pe arșița asta o să ne uscăm de sete? CREANGĂ, P. 204. În arșița cea dogoritoare a zilei văzu... un țințari zvîrcolindu-să în nisipul cel fierbinte. EMINESCU, N. 19. ◊ Fig. [Bălcescu:] O, cuvînt fără seamăn «frate», cum cazi tu în urechea mea, în munții aceștia, dincolo și dincolo de alți munți... Cită răcoare aduci tu în arșița pribegiei mele. CAMIL PETRESCU, B. 183. 2.(Popular) Temperatură ridicată a corpului, fierbințeală, călduri, friguri febră. Da ce are mititelul? – Ce să aibă? Ia, arșiță, că te dogorești de el. CONTEMPORANUL, VI 291. Fig. Gore Dada... s-a pus să-și stingă arșița pe care o avea în el. SADOVEANU, F. J. 522. Ciobanul, care ținea calul de frîu, nu-și mai putu stăpîni inima-i cea plină de arșița rușinii, a dudei și a dorului de răzbunare. GALACTION, O. I 288. – Accentuat și: (regional) arșíță.

ÁRȘIȚĂ, arșițe, s. f. 1. Căldură mare și dogoritoare a soarelui; dogoare, zăduf, caniculă. 2. (Pop.; adesea fig.) Febră. 3. Specie de țânțar, cu puncte cafenii pe aripi (Culex annulatus). [Acc. și: arșíță] – Lat. [calor] *arsicia „care arde”.

ÁRȘIȚĂ ~e f. 1) Căldură puternică specifică zilelor de vară; caniculă. 2) pop. Temperatură ridicată la un bolnav; febră. [G.-D. arșiței] /<lat. arsicia

arșiță f. 1. căldura zilelor de vară; 2. arderea soarelui; 3. coasta unui deal expus soarelui. [Formațiune românească din ars, ca rămășiță din rămas].

arșíță (Munt. Trans.) și árșiță (Mold. Olt.) f., pl. e (lat. arsîcia, d. arsus, ars). Mare căldură a soareluĭ saŭ a foculuĭ, dogoare, zăpușeală. Loc bătut de soare (de ex., o coastă de deal). Trans. Buc. Un fel de țînțar (culex anulatus).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

árșiță s. f., g.-d. art. árșiței; pl. árșițe

árșiță s. f., g.-d. art. árșiței; pl. árșițe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÁRȘIȚĂ s. 1. v. caniculă. 2. v. dogoare.

ÁRȘIȚĂ s. v. călduri, febră, fierbințeală, friguri, temperatură.

arșiță s. v. CĂLDURI. FEBRĂ. FIERBINȚEALĂ. FRIGURI. TEMPERATURĂ.

ARȘIȚĂ s. 1. caniculă, călduri (pl.), dogoare, dogoreală, fierbințeală, năbușeală, năduf, nădușeală, pirjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpușeală, (livr.) torpoare, (pop.) arsură, vipie, (reg.) buhoare, cocăt, crăpăt, năplăială, pîclă, prepăt, prigoare, puhăială, zăpuc, (prin Ban.) arsoare, (Ban. și Transilv.) friptoare, (prin Olt.) japsă, (Ban.) pripeală, (înv.) ars, pripec, (fig.) cuptor, jar. (~ zilelor de vară.) 2. dogoare, dogoreală, fierbințeală, pară, văpaie. (~ focului.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

arșíță (-țe), s. f.- 1. Zăduf, căldură mare, dogoare. – 2. Coastă a unui munte expusă la soare, sau de pe care s-au ars copacii pentru a face teren de pășune. – 3. Țînțar (Culex annulatus). Lat. *arsicia, de la ardēre (Pușcariu 129; Candrea-Dens., 80; DAR); cf. it. arsicciare „a usca la soare”, arsiccio „loc ars, arsură”. Cf. arde.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

arșíță, arșițe, s.n. – Teren (deal, coastă de munte) unde s-au defrișat copacii prin incendiere, pentru a se amenaja pășune, fânațe sau teren agricol. ♦ Arșița, toponim (în Cupșeni, Măgureni, Dragomirești, Glod, Rozavlea); Arșița, sat atestat în 1909, azi contopit cu Vișeu de Sus (Tomi, 2005: 259). – Lat. (calor) *arsicia „care arde”, de la ardere (Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > ucr. arsyca (Macrea, 1970).

arșíță, -e, s.n. – 1. Teren, deal, coastă de munte unde s-au defrișat copacii prin incendiere, pentru a se amenaja pășune, fânațe sau teren agricol. Toponim atestat în Cupșeni, Măgureni, Dragomirești, Glod, Rozavlea. 2. Arșița, sat atestat în 1909, azi contopit cu Vișeu de Sus (Tomi 2005: 259). – Lat. *arsicia (de la ardere > arșiță „loc ars de soare”); Cuvânt rom. preluat în ucr. (arsyca) (Macrea 1970).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a avea arșiță în gât expr. 1. a-i fi sete. – 2. a dori să consume băuturi alcoolice

Intrare: arșiță
arșiță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arșiță
  • arșița
plural
  • arșițe
  • arșițele
genitiv-dativ singular
  • arșițe
  • arșiței
plural
  • arșițe
  • arșițelor
vocativ singular
plural

arșiță

  • 1. Căldură mare și dogoritoare a soarelui.
    exemple
    • Abia ne tragem sufletul de arșiță și pulbere. SADOVEANU, M. C. 192.
      surse: DLRLC
    • O adiere ușoară trecea prin foile de porumb răsucite de arșiță și străbătea tot lanul, înfiorîndu-l. SANDU-ALDEA, D. P. 19.
      surse: DLRLC
    • Dar bine, spînule, de ce te apuci? Nu vezi că pe aici e mare lipsă de apă? Și pe arșița asta o să ne uscăm de sete? CREANGĂ, P. 204.
      surse: DLRLC
    • În arșița cea dogoritoare a zilei văzu... un țințari zvîrcolindu-să în nisipul cel fierbinte. EMINESCU, N. 19.
      surse: DLRLC
    • figurat [Bălcescu:] O, cuvînt fără seamăn «frate», cum cazi tu în urechea mea, în munții aceștia, dincolo și dincolo de alți munți... Cîtă răcoare aduci tu în arșița pribegiei mele. CAMIL PETRESCU, B. 183.
      surse: DLRLC
  • 2. popular adesea figurat Senzație de căldură (și de sete) pe care o are omul bolnav.
    surse: DEX '09 DEX '98
    • exemple
      • Da ce are mititelul? – Ce să aibă? Ia, arșiță, că te dogorești de el. CONTEMPORANUL, VI 291.
        surse: DLRLC
      • figurat Gore Doda... s-a pus să-și stingă arșița pe care o avea în el. SADOVEANU, F. J. 522.
        surse: DLRLC
      • figurat Ciobanul, care ținea calul de frîu, nu-și mai putu stăpîni inima-i cea plină de arșița rușinii, a ciudei și a dorului de răzbunare. GALACTION, O. I 288.
        surse: DLRLC
  • 3. Specie de țânțar, cu puncte cafenii pe aripi (Culex annulatus).
    surse: DLRM
  • comentariu regional Accentuat și: arșiță.
    surse: DLRLC

etimologie:

  • limba latină [calor] *arsicia „care arde”.
    surse: DEX '09 DEX '98