amfibologie sf [At: DA / Pl: ~gii / E: fr amphibologie lat amphibologia] Construcție defectuoasă de stil, de limbă etc. care poate avea două înțelesuri Si: ambiguitate.

*AMFIBOLOGIE sf. 📖 Construcțiune greșită prin faptul că ce se spune în ea poate fi luat în două înțelesuri [fr. < gr.].

AMFIBOLOGIE, amfibologii, s. f. Construcție defectuoasă de stil, de limbă etc., care poate da naștere la echivoc. «Dau bomboane copiilor care sînt dulci» este o amfibologie.

AMFIBOLOGIE, amfibologii, s. f. Construcție defectuoasă de stil, de limbă etc. care poate da naștere la echivoc. – Fr. amphibologie (lat. lit.amphibologia).

AMFIBOLOGIE s.f. (Lit.) Construcție defectuoasă care face ca o frază să aibă un sens dublu, echivoc; ambiguitate; amfibolie. [Gen. -iei. / < fr. amphibologie, cf. lat. amphibologia < gr. amphibolos – ambiguu, logos – vorbire].

AMFIBOLOGIE s. f. construcție defectuoasă care face ca o frază să aibă un sens dublu, echivoc. (< fr. amphibologie, lat. amphibologia)

AMFIBOLOGIE f. Construcție stilistică defectuoasă care face fraza echivocă, ambiguă. /<lat. amphibologia, fr. amphibologie

amfibologie f. așezarea vorbelor unei propozițiuni din care rezultă un sens îndoielnic.

*anfibologíe f. (fr. amphibologie, d. lat. [sec. VI după Hr.] amphibológia, cuv.de formațiune greșită, că vgr. e amphibolía, și lat. cl. amphibólia). Ambiguitate. – Fals amf..

amfibologie s. f., art. amfibologia, g.-d. art. amfibologiei; pl. amfibologii, art. amfibologiile (desp. -gi-i-)

amfibologie s. f., art. amfibologia, g.-d. art. amfibologiei; pl. amfibologii, art. amfibologiile

amfibologie s. f., art. amfibologia, g.-d. art. amfibologiei; pl. amfibologii, art. amfibologiile

amfibologie (fr. amphibologie, „dublu sens”, „echivoc”), construcție gramaticală vicioasă care face ca enunțul să aibă două înțelesuri, dintre care, de obicei, unul explicit (gramatical) care se opune sensului evident voit de locutor sau autor (A): „Se uitau unii la el cu privirea aceea pătrunzătoare ce vine de departe, privirea românului care îngheață.” (Contemporanul, 1. iun. 1973). În exemplu de mai sus, a. ar fi putut să fie evitată, dacă autorul ar fi spus: „privirea care îngheață a românului” – adică ar fi folosit inversiunea. Dar inversiunea folosită neatent poate da naștere tot a.: „Iară Dragoș s-ațintea Și cel zimbru cum venea Ghioaga-n frunte-i arunca.” (Alecsandri). Corect: „Și, cum venea cel zimbru, ghioaga-n frunte-i arunca” – căci nu zimbrul îi arunca, lui Dragoș, ghioaga-n frunte!