12 definiții pentru amărât (s.m.)

amărất, -ă [At: VARLAAM, C. 14 / Pl: ~ați, -e / E: amărî] 1 a (Fig) Care a devenit amar (1). 2 a Cuprins de amărăciune (3) sufletească. 3 a (D. fapte, păcate, trai, zile) Nesuferit. 4-5 smf a Sărman. 6 a (Îc) Om ~ Om uscat, de care nu se mai prinde carnea. 7 av (Înv) Cumplit. 8 sf (Bot) Coroniște (Coronulla varia). 9 a (D. obiecte) Ponosit.

AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Om) prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî.

AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj. Mâhnit, necăjit, supărat; chinuit, trist. ♦ (Adesea substantivat) Prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ (Despre obiecte) Ponosit, uzat, sărăcăcios. – V. amărî.

AMĂRÎ́T, -Ă, amărîți, -te, adj. 1. (Despre oameni și, p. ext., despre manifestările lor) Mîhnit, îndurerat, necăjit. Rămîn amărît și bătrîn. BENIUC, V. 141. Tata a privit în juru-i trudnic... păstrînd citeva clipe o tăcere amărîtă. SADOVEANU, N. F. 43. Vai, săracele de noi, amărîtele de noi... se va fi mîniat împăratul pe noi. RETEGANUL, P. II 24. Cînd gîndesc, amărîtul de mine, că am să mă întorc iar la dînsa acasă, îmi vine să turbez! CREANGĂ, P. 122. ♦ (Despre viață) Chinuit, trist. O să-mi împuținați amărîtele zile ce mai am de trăit. SADOVEANU, N. F. 33. Măi Iliuță... tare-i grea și amărîtă viața noastră! SADOVEANU, N. F. 69. 2. (Despre oameni și despre lucruri) Prăpădit, nenorocit. Drumul continua drept ca o ață, și în puține minute intrară în Babaroaga, un sat amărît. REBREANU, R. I 74. ◊ (Substantivat) Dimpreună cu ei venea un slujbaș... și un amărît cu toba după gît. PAS, L. I 138. 3. (Despre obiecte) învechit, uzat, ponosit. Erau între ei [între birjari] și bogați și săraci, cunoscîndu-i pe unii și pe alții după livrelele și șepcile lor, unele strălucitoare, altele amărîte. PAS, Z. I 224.

AMĂRẤT, -Ă, amărâți, -te, adj. Mâhnit, necăjit; chinuit, trist. ♦ (Adesea substantivat) Prăpădit, nenorocit; sărac. ♦ Învechit, ponosit, uzat. – V. amărî.

amărất adj. m., s. m., pl. amărấți; adj. f., s. f. amărấtă, pl. amărấte

amărât adj. m., s. m., pl. amărâți; f. sg. amărâtă, pl. amărâte

AMĂRÂT adj. 1. v. supărat. 2. nenorocit, prăpădit, (fig.) pârlit. (Un funcționar ~.)

AMĂRÂT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A AMĂRÎ și A SE AMĂRÎ. 2) fig. Care este într-o stare sufletească apăsătoare; trist; mâhnit. /v. a amărî

amărît a. 1. supărat la culme, întristat; 2. (în ocări) mișel, nevoiaș: amărîtule ! 3. nenorocit: amărîtul de mine ! CR.

amărît, -ă adj. (d. amărăsc). Foarte întristat, plin de amărăciune: un om amărît, o viață amărîtă.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

AMĂRÎ́T adj. 1. abătut, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mîhnit, necăjit, supărat, trist, (pop.) obidít, (înv. și reg.) scîrbít, supărăcios, (înv.) dosădít, ponosít, pricăjít, (fig.) cătrănít, pleoștít, plouát. (E tare ~ de vestea primită.) 2. nenorocit, prăpădit, (fig.) pîrlít. (Un funcționar ~.)

Intrare: amărât (s.m.)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amărât amărâtul
plural amărâți amărâții
genitiv-dativ singular amărât amărâtului
plural amărâți amărâților
vocativ singular
plural