15 definiții pentru alfabet (pl. alfabete)

ALFABÉT, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentând sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabet fonetic = alfabet care asociază fiecărei litere un cuvânt de circulație a cărui inițială o constituie litera respectivă, în scopul evitării erorilor la transmisiile telefonice și radiotelefonice. Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie, în care literele sunt reprezentate prin linii și puncte. – Din fr. alphabet, lat. alphabetum.

ALFABÉT, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentând sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabet fonetic = alfabet care asociază fiecărei litere un cuvânt de circulație a cărui inițială o constituie litera respectivă, în scopul evitării erorilor la transmisiile telefonice și radiotelefonice. ◊ Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie, în care literele sunt reprezentate prin linii și puncte. – Din fr. alphabet, lat. alphabetum.

ALFABÉT, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentînd sunetele de bază ale unei limbi. Alfabetul latin. Alfabetul chirilic. Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie și în care literele sînt reprezentate prin linii și puncte. ◊ Fig. Dinu Păturică putea să se laude că a învățat pe dinafară alfabetul norocului. FILIMON, €. 102.

ALFABÉT, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentând sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie, în care literele sunt reprezentate prin linii și puncte. – Fr. alphabet (lat. lit. alphabetum).

alfabét s. n., pl. alfabéte

alfabét s. n., pl. alfabéte

alfabét sn [At: NEGRUZZI, S. I, 9 / PI: -e / E: fr alphabet, lat alphabetum] 1 Totalitatea literelor așezate într-o ordine convențională, reprezentând sunetele de bază ale unei limbi și din care se alcătuiesc cuvintele Cf alfavita, azbuche. 2 Orice sistem convențional de (alte) semne scrise pentru reprezentarea sunetelor cuvintelor unei limbi. 3 (Muz) Sistem de notație a sunetelor muzicale. 4 (Îs) ~ fonetic Alfabet care asociază fiecărei litere un cuvânt de circulație a cărui inițială o constituie litera respectivă, în scopul evitării erorilor la transmisiile telefonice și radiotelefonice. 5 (Îs) ~ ul Morse Alfabet folosit în telegrafie, în care literele sunt reprezentate prin linii și puncte.

ALFABÉT s. (pe vremea scrierii cu litere chirilice) azbuche, (înv. și pop.) slovă.

ALFABÉT s.n. Totalitatea literelor care redau sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabetul Morse v. morse (1). [Pl. -te, (rar) -turi. / cf. fr. alphabet, it. alfabeto < lat. alphabetum, gr. alpha, beta – a, b].

ALFABÉT s.n. ~ ◊ Alfabet telegrafic = alfabet reprezentând combinațiile de semnale ale unui cod telegrafic; alfabet Braille [pr. brai] = alfabet convențional cu semnele în relief pentru nevăzători. ♦ (Inform.) Totalitatea simbolurilor la baza unui limbaj de programare. 2. (Fig.) Minimum de cunoștințe (necesare). (din fr. alphabet, lat. alphabetum)

ALFABÉT ~e n. Totalitate a literelor folosite în scrierea unei limbi, așezate într-o ordine anumită. ◊ ~ul Morse alfabet folosit în telegrafie, literele fiind reprezentate prin linii și puncte. /<fr. alphabet, lat. alphabetum

alfabet n. totalitatea literelor unei limbi. Se numără peste 400 de alfabete vechi și moderne, din cari o bună parte derivă din alfabetul fenician și din hieroglifele egiptene.

*alfabét n., pl. e (lat. alphabétum, vgr. alphábeton, compus din álpha, A, și bēta, B). Totalitatea literelor uneĭ limbĭ saŭ unor semne convenționale p. corespondență secretă. – Alfabetu latin, de care se folosește maĭ toată lumea cultă, se derivă din cel grecesc, ĭar acesta are maĭ multe litere luate de la Fenicienĭ, care și eĭ, la rîndu lor, aŭ luat maĭ multe litere din ieroglife. – Vechĭ alfavíta (după ngr.).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ALFABÉT s. (pe vremea scrierii cu litere chirilice) azbúche, (înv. și pop.) slóvă.

ALFABÉT s. n. (cf. fr. alphabet, it. alfabete < lat. alphabetum, gr. alpha + beta – a, b): totalitatea literelor dispuse într-o anumită ordine, care redau sunetele de bază ale unei limbi. Numărul literelor variază de la un a. la altul: a. latin avea 26 de litere și cel grecesc 24; a. românesc are 28 de litere. ◊ ~latín: a. derivat din a. grecesc și folosit mai întâi de etrusci și apoi de romani. Majoritatea limbilor moderne folosesc sisteme de litere provenite direct din a. latin. ◊ ~ slavón (chirilic): a. atribuit de către unii cercetători misionarului Chiril; este derivat din a. grecesc și folosit în textele slave vechi (începând cu secolul al IX-lea). Stă la baza a. unora din limbile slave moderne (rusa, bielorusa, ucraineana, macedoneana, bulgara și sârba). A fost folosit și pentru scrierea limbii române, din secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea, când a fost înlocuit cu a. latin (în 1862 în Muntenia). ◊ ~ fonétic: repertoriu de semne bazat pe un a. tradițional – care reproduce principalele realizări fonetice ale unei limbi – și este folosit de cercetători în transcrierea sunetelor vorbirii cu prilejul alcătuirii hărților lingvistice, a culegerilor de texte dialectale.

Intrare: alfabet (pl. alfabete)
alfabet (pl. alfabete) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alfabet alfabetul
plural alfabete alfabetele
genitiv-dativ singular alfabet alfabetului
plural alfabete alfabetelor
vocativ singular
plural