AJUTA, ajut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) da ajutor, sprijin. ◊ Expr. (Tranz.) A-l ajuta (pe cineva) puterea (sau capul, mintea etc.) = a avea capacitatea fizică sau intelectuală de a face un anumit lucru. (Absol.) Doamne-ajută = a) formulă de invocare a divinității folosită la începutul unei acțiuni; b) (substantivat) situație favorabilă în evoluția unei acțiuni, în starea cuiva; spor, mers bun al treburilor; c) (substantivat; ir.) lovitură, bătaie. ◊ Loc. adj. (Mai) de Doamne-ajută = (mai) de seamă, (mai) bun, de oarecare valoare. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor. 2. Intranz. A fi de folos, a servi, a sluji. – Lat. adjutare.

ajuta [At: COD. VOR. 32 / V: (reg) agiu~ / Pzi: ajut / E: lat adjutare, it ajutare] 1-2 vtr A (se) servi (de cineva sau de ceva) ca ajutor Si: (rar) ajutora (1-2), (rar) ajutori (1-2). 3-4 vtr A(-și) da ajutor. 5-6 vt (Înv; îe) A-l ~ pe cineva puterea (sau capul, mintea etc.) A avea capacitatea fizică (sau intelectuală) de a face un anumit lucru. 7 vt (Îe) Așa să-mi ~te Dumnezeu! Formulă cu care se încheie depunerea unui jurământ. 8 vt (Pfm; îe) Doamne-~tă! Formulă de invocare a divinității la începutul unei acțiuni. 9-10 vt (Îae) Situație favorabilă în (evoluția unei acțiuni sau în) starea cuiva. 11 vt (Îae) Bun mers al treburilor. 12 vt (Îe) A-i da tot cu Doamne-~tă A sili pe cineva să facă un lucru. 13 vt (Irn; îs) Doamne-~tă Bătaie. 14 vt (Îas; ccr) Lovitură. 15 vt (Îas; ccr) Ciomag. 16 vt (Îe) Mai de Doamne-~tă Mai bun. 17 vt (Jur; înv) A ocroti. 18 vi (Înv) A fi de folos.

AJUTA (ajut) I. vb. tr. 1 A da ajutor, a sprijini pe cineva la greu sau la nevoie: ~ pe săraci; vecinul lor îi ajută cu sfaturile și povețele lui cele de mult folos (ISP.) ¶ 2 A sluji, a folosi: nu-l mai ajută capul, ochii, picioarele; după cît îl ajută puterea, cît poate, pe cît îi permit mijloacele. II. vb. intr. 1 A fi într’ajutor, a da ajutor: să-ți ajute Dumnezeu! ¶ 2 A-i fi de folos: sfatul tău nu-mi ajută la nimic ¶ 3 Așa să-mi ajute Dumnezeu! formulă de jurămînt; Doamne-ajută! sau Cruce-ajută! invocațiune a muncitorului cînd se apucă de lucru, a aceluia care pornește la drum sau întreprinde ceva greu: înjugă boii la car, zise Doamne-ajută, și se duse Ia pădure (CRG.) –; Gata sînteți? – Gata. – Cruce ajută! să te văd Graure băiete! (ALECS.); de aci, familiar: a-i tot da cu Doamne-ajută, a sili, a zori pe cineva să facă un lucru fără voie sau fără vreme ¶ 4 Strigătul de Doamne-ajută al aceluia care se află în nevoie a ajuns să însemneze „bătaie”, adică și cauza care te face să invoci ajutorul divin: vezi să nu te pomenești cu Doamne-ajută pe spinare (PANN) ¶ 5 De (sau mai de) Doamne-ajută, mai de seamă, mai bunicel, de oare-care preț, cu care să te poți mulțumi în lipsă de ceva mai bun: ar fi voit el să-și boteze copilul cu vr’un naș mai de Doamne-ajută (ISP.) ¶ 6 🖋 Cruce-ajută, semnul crucii pus la începutul abecedarului: bățul în care era așezată fila cu cruce ajută (CRG.). III. vb. refl. 1 A lua în ajutor, a se folosi de ajutorul cuiva: m’am ajutat și eu cu cine am putut ¶ 2 A se folosi, a avea un folos: cu atîta numai nu mă ajut [lat. adjutare].

AJUTA, ajut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) da ajutor, sprijin. ◊ Expr. (Tranz.) A-l ajuta (pe cineva) puterea (sau capul, mintea, etc.) = a avea capacitatea fizică sau intelectuală de a face un anumit lucru. ◊ Expr. (Absol.) Doamne-ajută = a) formulă de invocare a divinității, folosită la începutul unei acțiuni; b) (substantivat) situație favorabilă în evoluția unei acțiuni, în starea cuiva; spor, mers bun al treburilor; c) (substantivat, ir.) lovitură. (Mai) de Doamne-ajută = (mai) de seamă, (mai) bun, de oarecare valoare. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor. 2. Intranz. A fi de folos, a servi, a sluji. – Lat. adjutare.

AJUTA, ajut, vb. I. 1. Tranz. (Urmat adesea de determinări introduse prin prep. «la», «cu» sau de o propoziție cu verbul la conjunctiv) A da cuiva ajutor, sprijin, asistență. Să vie de acolo să ne ajute un tovarăș, doi. DUMITRIU, N. 247. Dacă nu l-oi ajuta eu, cine să-l ajute? CREANGĂ, P. 38. ◊ Expr. A-l ajuta (pe cineva) puterea sau capul, mintea etc. (mai ales în construcții negative sau limitative) = a avea capacitatea fizică sau intelectuală de a face un anumit lucru. Să-mi dea ajutor la trebi, după cît îl ajută puterea. CREANGĂ, P. 13. ◊ Refl. (Cu determinări introduse prin prep. «cu») A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor, a lua pe cineva sau ceva în ajutor. Agățăm felinarele de stîncă și începem să ne urcăm printre doi pereți, ajutîndu-ne cu mîinile, cu bocancii, cu genunchii și cu spinarea. BOGZA, Ț. 63. ♦ Refl. reciproc. Dă, sîntem datori a ne ajuta unii pe alții. CREANGĂ, P. 330. 2. Intranz. A fi de folos, a sluji. I-a ajutat la prășit. Medicamentul nu i-a, ajutat, deoarece nu l-a luat la timp. ◊ Badea-i călător, pornește. Pe mine mă părăsește, Nu-i ajute ce gîndește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 160. ◊ Expr. Doamne-ajută = a) formulă de invocare a divinității, folosită de către cei superstițioși la începutul unei lucrări; b) (substantivat, rar) spor, mers bun al treburilor. Unde se întîmplă una ca asta, acolo nu-i niciodată doamne-ajută. MARIAN, O. I 278. La casa fără copii nu cred că mai este vrun doamne-ajută. CREANGĂ, P. 74; c) (substantivat, ironic) bătaie, lovitură; (concretizat) ciomag. Să nu te pomenești cu un doamne-ajută pe spinare! PANN, P. V. 11 102. ◊ Loc. adj. (Mai) de doamne-ajută = (mai) de seamă, de oarecare valoare, cu care te mulțumești în lipsă de ceva mai bun. N-apucase calul să se depărteze o bucată de loc mai de doamne-ajută, și iată zmeoaica iară îi ajunge. ISPIRESCU, L. 194.

AJUTA, ajut, vb. I. 1. Tranz. A da cuiva ajutor. ◊ Expr. A-l ajuta (pe cineva) puterea (sau capul, mintea, etc.) = a avea capacitatea fizică sau intelectuală de a face un anumit lucru. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor. 2. Intranz. A fi de folos; a sluji. ◊ Expr. Doamne-ajută = a) formulă de invocare a divinității, folosită de către cei credincioși la începutul unei acțiuni; b) (substantivat) spor, mers bun al treburilor; c) (substantivat, ir.) lovitură. (Loc. adj.) (Mai) de doamne-ajută = (mai) de seamă, de oarecare valoare. – Lat. adjutare.

A AJUTA ajut 1. tranz. A susține printr-un ajutor. ~ un prieten. ◊ A-l ~ mintea (sau capul) a fi capabil. 2. intranz. A fi de folos; a servi; a folosi. ~ în muncă. /<lat. adjutare

A SE AJUTA mă ajut intranz. 1) A face uz; a se servi; a se folosi. ~ de un baston. 2) A face (concomitent) schimb de ajutor (cu cineva). /<lat. adjutare

ajutà v. a ușura pe cineva la greu sau la nevoie. [Lat. ADJUTARE].

Doamne-ajută m. 1. strigăt de îmbărbătare al plugarului (când se apucă de lucru): înjugă boii la car, zice Doamne-ajută CR. (sau când scapă de o primejdie): când era să zică Doamne-ajută! POP.; 2. (ironic) bătaie neașteptată, trânteală: să te pomenești cu Doamne-ajută pe spinare PANN; 3. mai de Doamne-ajută, exprimă o însușire într’un grad mai înalt (și despre lucruri): o bucată de loc mai de Doamne-ajută ISP.

ajút, a -á v. tr. (lat. adjúto, áre, id.; it. ajutare, pv. aiudar, fr. aider, sp. ayudar, pg. ajudar. V. adjutant). Ușurez greutatea saŭ nevoĭa cuĭva: a ajuta pe cineva din pungă, cu banĭ din pungă. Slujesc, aduc folos: nu-l maĭ ajutaŭ picĭoarele. V. intr. A ajuta cuĭva la ceva, a-l ajuta să facă ceva. V. refl. Mă servesc la nevoĭe: cu el m’am maĭ ajutat.

ajuta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ajut, 2 sg. ajuți, 3 ajută; conj. prez. 1 sg. să ajut, 3 să ajute

ajuta (a ~) vb., ind. prez. 3 ajută

ajuta vb., ind. prez. 1 sg. ajut, 3 sg. și pl. ajută

AJUTA vb. 1. a (se) ajutora, a (se) ocroti, a (se) proteja, a (se) sprijini, a (se) susține, (rar) a (se) protegui, (înv. și pop.) a (se) înlesni, (prin Transilv.) a (se) prindori, (înv.) a (se) îndemâna, a (se) protecta, (fam. fig.) a (se) propti. (L-a ~ să depășească impasul.) 2. v. asista. 3. (BIS.) a milui, (înv.) a proslăvi. (L-a ~ Dumnezeu.) 4. v. susține. 5. a folosi, a servi, a sluji. (Asta îți ~ la ceva?) 6. v. prii. 7. v. favoriza.

AJUTA vb. 1. a (se) ajutora, a (se) ocroti, a (se) proteja, a (se) sprijini, a (se) susține, (rar) a (se) protegui, (înv. și pop.) a (se) înlesni, (prin Transilv.) a (se) prindori, (înv.) a (se) îndemîna, a (se) protecta, (fam. fig.) a (se) propti. (L-a ~ să depășească impasul.) 2. a asista, a secunda. (Îl ~ la operație.) 3. (BIS.) a milui, (înv.) a proslăvi. (L-a ~ Dumnezeu.) 4. a servi, a sluji, a sprijini, a susține. (A ~ cauza revoluției.) 5. a folosi, a servi, a sluji. (Asta îți ~ la ceva?) 6. a-i folosi, a-i prii, (înv.) a-i spori. (Nici aerul nu i-a ~). 7. a avantaja, a favoriza, a sluji. (Norocul, întîmplarea l-a ~.)

A ajuta ≠ a împiedica, a încurca

ajuta (ajutat, ajutat), vb. – A da ajutor, sprijin. – Mr. ağut, megl. jut, istr. (a)jut. Lat. adῑūtāre (Pușcariu 51; Candrea-Dens., 34; REW 172; DAR; la Cicero: adjutare; cf. it. ajutare, prov. ajudar, fr. aider, sp. ayudar, gal., port. ajudar. Der. ajutat, s. n. (ajutor); ajutător, adj. (auxiliar).

AUDACES FORTUNA IUVAT (lat.) norocul (soarta) îi ajută pe cei îndrăzneți – Vergiliu, „Eneida”, X, 284: „Audentes fortuna iuvat”.

FORTES^[1] FORTUNA ADIUVAT (lat.) norocul (soarta)^[2] ajută pe cei tari – Terențiu, „Phornio”, act. I, scena 4, 25. V. și Audaces fortuna iuvat.

Audaces fortuna iuvat (lat. „Pe cei îndrăzneți îi ajută norocul”) – variantă populară, după un hemistih din Eneida lui Vergiliu (cartea X, versul 284). Textul original este Audentes fortuna iuvat, avînd același înțeles. Vergiliu aduce un elogiu temerității, eroii lui secotind că zeii îi iubesc și îi ocrotesc pe cutezători. De aceea fortuna îi însoțește pretutindeni și-i ajută în isprăvile lor. Se știe că Fortuna, la romani, era zeița norocului. La rîndul său, versul lui Vergiliu, pornind cu tot curajul să călătorească pe foarte diferite meridiane, a avut norocul să placă și să fie încetățenit pretutindeni. Ceva mai mult: a găsit și „părinți adoptivi”. Poetul german Schiller, în drama Wilhelm Tell (act. I, sc. 2), a confirmat că Dem Mutigen hilft Gott (celui îndrăzneț îi ajută Dumnezeu), iar scriitorul francez Crébillon, în piesa Xerxes (act. I, sc. 1) a parafrazat: Laudace a fait les rois (Îndrăzneala a făcut regi). Cei ce evită folosirea expresiei, socotind că ar fi greșit să ne bizuim pe colaborarea norocului, săvîrșesc ei înșiși o greșeală, deoarece aici cuvîntul noroc are înțeles de succes, de izbîndă a celor îndrăzneți. Așadar, cînd se ivește un prilej potrivit pentru audaces fortuna iuvat,… îndrăzniți! LIT.

Fortes fortuna adiuvat (lat. „Pe cei puternici norocul îi ajută”) – versul 32 din comedia Formio de Terențiu (respectiv act. I, sc. 4). Tînărul Antipho așteaptă cu îngrijorare întoarcerea tatălui său, întrucît în lipsa acestuia s-a căsătorit cu o fată simplă din popor. Sclavul Geta îi spune atunci lui Antipho, stăpînul său, să fie cu luare aminte, căci norocul îi ajută pe cei viteji. Versul lui Terențiu e o variantă a expresiei Audaces fortuna iuvat, cu o singură schimbare: fortes (cei puternici) în loc de audaces (cei îndrăzneți). Vezi la litera A: Audaces…

a nu-l ajuta mintea expr. a fi înapoiat mintal; a fi prost