22 de definiții pentru înverșunare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVERȘUNÁRE, înverșunări, s. f. Acțiunea de a (se) înverșuna și rezultatul ei; îndârjire. – V. înverșuna.

ÎNVERȘUNÁRE, înverșunări, s. f. Acțiunea de a (se) înverșuna și rezultatul ei; îndârjire. – V. înverșuna.

înverșunare sf [At: NEGRUZZI, S. I, 115 / V: ~vier~, ~vir~ / Pl: ~nări / E: înverșuna] 1 Îndârjire. 2 Întărâtare. 3 Furie. 4 Patimă. 5 (Fig) Dorință aprinsă și vie. 6 Intensificare a unor stări sufletești.

ÎNVERȘUNÁRE, înverșunări, s. f. Acțiunea de a se înverșuna și rezultatul ei; întărîtare, pornire pătimașă, mînie; p. ext. hotărîre neclintită. A înțeles înverșunarea muncitorului să nu piardă o palmă din ogor, scurmîndu-l, stropindu-l, îngrășîndu-l și storcînd toată vlaga din el. C. PETRESCU, A. 392. În vocea și cuvintele lui sună un fel de înverșunare. ARGHEZI, P. T. 58. Grigore nu mai voia să se amestece, văzînd înverșunarea bătrînului. REBREANU, R. I 86. ◊ Loc. adv. Cu înverșunare = a) cu furie, cu mînie; cu patimă, pătimaș. Puteam numiri defăimătoare În gîndul meu să-ți iscodesc Și te uram cu- nverșunare, Te blestemam, căci te iubesc. EMINESCU, O. I 212; b) cu hotărîre neclintită; ferm, îndîrjit. Se opuse cu înverșunare tuturor planurilor. CAMILAR, TEM. 218. – Variantă: învierșunáre (ODOBESCU, S. III 18) s. f.

înverșunáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a te înverșuna, mare furie. – În vest învĭe-.

ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

înverșuna [At: ECONOMIA, 196/15 / V: ~vier~, ~vir~, (reg) îngher~ / Pzi: ~nez / E: cf mg verseny] 1-2 vtr (A face să devină sau) a deveni necruțător, neînduplecat Si: a (se) îndârji. 3 vr (D. stări sufletești) A se aprinde. 4 vt A întărâta pe cineva împotriva altcuiva. 5 vt A excita. 6 vr (Reg; d. scroafă) A intra în călduri.

învierșunare sf vz înverșunare

ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. A se îndîrji, a se porni neînduplecat, a acționa cu o furie sporită; p. ext. a deveni mai hotărît. Vîntul se înverșuna, năvălind peste oameni ca zălud. V. ROM. noiembrie 1953, 157. Cu cît se lovește de piedici mai multe, cu atît se înverșunează și se călește. C. PETRESCU, C. V. 149. Se înverșuna s-o achiziționeze cu orice sacrificii. REBREANU, R. I 255. ◊ Tranz. În tot aceleași chipuri trăiește-n toți natura: Ne-nduioșează mila, ne-nverșunează ura. NECULUȚĂ, Ț. D. 55.

ÎNVIERȘUNÁRE s. f. v. înverșunare.

ÎNVIERȘUNÁRE s. f. v. înverșunare.

A ÎNVERȘUNÁ ~éz tranz. A face să se înverșuneze. /în + ung. verșun

A SE ÎNVERȘUNÁ mă ~éz intranz. A acționa cu dârzenie sporită; a deveni mai aprig; a se îndârji; a se încrâncena. /în + ung. verșun

învierșunare f. furie îndărâtnică. [Vechiu-rom. vierșun, poate forță, luptă (sensul e obscur la Dosofteiu) = ung. VERSÉNY, luptă].

înverșunéz (est) și învĭerșunéz (vest) (lat. *in-versionare [d. in-vérsio, -ónis, 1. inversiune, 2. transpozițiune, 3. ironie]. Cp. cu cășunez, tușinez, vĭerșun). Înfuriĭ grozav, fac să persiste în furie: vorba asta l-a înverșunat tare. V. refl. Mă înfuriĭ grozav: soldațiĭ, înverșunîndu-se, aŭ tras o salvă în mulțime. Persist în îndărătnicie: el se înverșuna să înainteze, dar puterile îl părăsiră.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înverșunare s. f., g.-d. art. înverșunării; pl. înverșunări

înverșunare s. f., g.-d. art. înverșunării; pl. înverșunări

înverșunáre s. f., g.-d, art. înverșunării; pl. înverșunări

înverșuna (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșunea

înverșuná vb., ind. prez. 1 sg. înverșunéz, 3 sg. și pl. înverșuneáză

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNVERȘUNÁRE s. 1. îndârjire, (livr.) obstinație, (rar) îndârjeală. (E de-o ~ condamnabilă.) 2. v. dârzenie. 3. v. furie.

ÎNVERȘUNARE s. 1. îndîrjire, (livr.) obstinație, (rar) îndîrjeală. (E de-o ~ condamnabilă.) 2. dîrzenie, îndîrjire. (~ unei dispute sportive.) 3. furie, mînie, (rar) înfuriere, (pop. și fam.) năduf, (pop.) îndrăcire, năbădăi (pl.), obidă, oțăreală, oțărîre, (înv. și reg.) scîrbă, (reg.) năvîrlii (pl.), pandalii (pl.), (înv.) toană, (fig.) turbare. (Un om plin de ~.)

ÎNVERȘUNÁ vb. 1. a se îndârji, (livr.) a se obstina, (pop.) a se nătângi. (Ce te-ai ~ așa pe el?) 2. v. înfuria. 3. v. îndârji.

ÎNVERȘUNA vb. 1. a se îndîrji, (livr.) a se obstina, (pop.) a se nătîngi. (Ce te-ai ~ așa pe el?) 2. a (se) îndîrji, a (se) înfuria, a (se) intărîta. (Nu-l mai ~.) 3. a se îndîrji, a se înteți. (Disputa s-a ~.)

Intrare: înverșunare
înverșunare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înverșunare
  • ‑nverșunare
  • înverșunarea
  • ‑nverșunarea
plural
  • înverșunări
  • ‑nverșunări
  • înverșunările
  • ‑nverșunările
genitiv-dativ singular
  • înverșunări
  • ‑nverșunări
  • înverșunării
  • ‑nverșunării
plural
  • înverșunări
  • ‑nverșunări
  • înverșunărilor
  • ‑nverșunărilor
vocativ singular
plural
învierșunare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învierșunare
  • ‑nvierșunare
  • învierșunarea
  • ‑nvierșunarea
plural
  • învierșunări
  • ‑nvierșunări
  • învierșunările
  • ‑nvierșunările
genitiv-dativ singular
  • învierșunări
  • ‑nvierșunări
  • învierșunării
  • ‑nvierșunării
plural
  • învierșunări
  • ‑nvierșunări
  • învierșunărilor
  • ‑nvierșunărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înverșuna, înverșunezverb

  • 1. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Vîntul se înverșuna, năvălind peste oameni ca zălud. V. ROM. noiembrie 1953, 157. DLRLC
    • format_quote Cu cît se lovește de piedici mai multe, cu atît se înverșunează și se călește. C. PETRESCU, C. V. 149. DLRLC
    • format_quote Se înverșuna s-o achiziționeze cu orice sacrificii. REBREANU, R. I 255. DLRLC
    • format_quote În tot aceleași chipuri trăiește-n toți natura: Ne-nduioșează mila, ne-nverșunează ura. NECULUȚĂ, Ț. D. 55. DLRLC
etimologie:

înverșunare, înverșunărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) înverșuna și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98
    • format_quote A înțeles înverșunarea muncitorului să nu piardă o palmă din ogor, scurmîndu-l, stropindu-l, îngrășîndu-l și storcînd toată vlaga din el. C. PETRESCU, A. 392. DLRLC
    • format_quote În vocea și cuvintele lui sună un fel de înverșunare. ARGHEZI, P. T. 58. DLRLC
    • format_quote Grigore nu mai voia să se amestece, văzînd înverșunarea bătrînului. REBREANU, R. I 86. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cu înverșunare = cu furie, cu mânie; cu patimă. DLRLC
      sinonime: pătimaș
      • format_quote Puteam numiri defăimătoare În gîndul meu să-ți iscodesc Și te uram cu-nverșunare, Te blestemam, căci te iubesc. EMINESCU, O. I 212. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cu înverșunare = cu hotărâre neclintită. DLRLC
      • format_quote Se opuse cu înverșunare tuturor planurilor. CAMILAR, TEM. 218. DLRLC
etimologie:
  • vezi înverșuna DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.