țoi¹ [At: DOMBROWSKI, P. 223 / V: tui, țui / Pl: ~ sm / E: fo] 1 i (Și cu „o”, „i”, prelungite; repetat) Cuvânt care imită sunetele specifice scoase de țiclean (1). 2 sm (Orn; reg; șîc ~ comun) Țiclean (1) (Sitta europaea). 3 sm (Reg; fig) Epitet pentru un copil neastâmpărat și gălăgios. 4 sm (Orn; reg; îf țui, tui) Ciuf (Otus scops).

ȚOI¹, țoi, s. m. (Ornit.) Scorțar¹. Țoii, cintezoii și pițigoii, toți îl întîmpinau peste tot locul cu dulcile lor cîntări. ODOBESCU, S. III 181.

ȚOI¹ ~ m. reg. Pasăre migratoare insectivoră, de talie mică, cu cioc conic și cu penaj divers colorat; țiclete; scorțar. /Onomat.

țoĭ m. Un fel de cojoaĭcă (cĭocănitoare). N., pl. urĭ. Cĭocan (păhăruț, palicĭ) de rachiŭ saŭ de țuĭcă (Car. VR. 1909, 11, 226). V. palicĭ.

țui^3[1] snm vz țoi² corectat(ă)

țui² sm vz țoi¹

ȚOIU¹ sm. 🐦 = SCORȚAR I 1: țoii, cintezoii și pițigoii, toți îl întîmpinară peste tot locul cu dulcile lor cîntări (ODOB.).

țoiu m. 1. Zool. ciocârleț; 2. pahar (în forma ciocului acestei păsări): un țoiu de rachiu (CAR.). [Cf. țiuì].

țoi¹ (pasăre) (reg.) s. m., pl. țoi, art. țoii

țoi¹ (pasăre) s. m., pl. țoi, art. țoii

țoi (pasăre) s. m., pl. țoi, art. țoii

țoi

ȚOI s. v. scorțar, țiclean.

țoi s. v. SCORȚAR. ȚICLEAN.