29 de definiții pentru țandără țandură țândără țândră


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚÁNDĂRĂ, țăndări, s. f. Bucățică (subțire și lunguiață) care se desprinde sau care sare dintr-un lemn, dintr-o piatră etc. prin cioplire sau spargere; așchie. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țandăra = a se înfuria, a se supăra. [Var.: (reg.) țándură, țấndără s. f.] – Din săs. zänder (<germ. Zunder), magh. candra.

țandără sf [At: MOLNAR, D. 50/4 / V: (pop) ~dură (Pl: țănduri, țăndure), (înv) ~dară, ~deră, (reg) ~dâră, țân~, țendură sf, ~dăr, ~dur (Pl: ~duri) smn, ~dră, zandură (Pl: zănduri) sf, zandur sn / Pl: țăndări, (reg) ~ri, țăndăre / E: săs zander (ger Zunder)] 1 Bucată mică (subțire și lunguiață) care se desprinde dintr-un lemn, dintr-un os, dintr-o piatră etc., prin cioplire, spargere, lovire etc. Si: așchie (1), smicea, (înv) oțapoc, (reg) salcă1, sălângă, scăborcă, sclepeniță, țașcă (1). 2 (Îe) A-i sări (cuiva) ~ra A se înfuria. 3 (Rar; îe) A avea o ~ră în cap A fi indispus. 4 (Rar) Schijă. 5 (Reg) Țeapă care intră sub piele sau sub unghie. 6 (Reg) Bucată mică, neînsemnată. 7 Bucată dintr-un obiect de sticlă, de faianță, de lut etc. spart Si: ciob (1), hârb (2), spărtură, (reg) breanc, tioc. 8 (Reg) Bucată despicată dintr-un lemn sau dintr-o scândură, având diferite întrebuințări. 9 (Reg) Vergea care se bate pe pereții de bârne ai clădirilor pentru a fixa tencuiala sau lipitura. 10 (Reg) Fiecare dintre bucățile de lemn așezate într-un gard. 11 (Înv; csc) Lemn pentru foc. 12 (Îf țândăra) Numele unui dans popular din Banat.

ȚÁNDĂRĂ, țăndări, s. f. Bucățică (subțire și lunguiață) care se desprinde sau care sare dintr-un lemn, dintr-o piatră etc. prin cioplire sau spargere; așchie. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țandăra = a se înfuria, a se supăra. [Var.: (reg.) țándură, țândără s. f.] – Din săs. zänder (< germ. Zunder), magh. candra.

ȚÁNDĂRĂ, țăndări, s. f. Bucată (mică, subțire și lunguiață) care se desprinde sau sare dintr-un lemn, dintr-o piatră etc. prin cioplire, spargere sau lovire (v. așchie, surcea); bucată spartă dintr-un obiect de sticlă sau de ceramică (v. ciob). Deodată un geam zbură în țăndări. DUMITRIU, N. 111. Adesea... ieșea la iveală cîte o țandără de oală roșie. GALACTION, O. I 115. De spaimă a scăpat din mînă un clondir, care s-a făcut țăndări. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 81. El răscolea jăratecul cu o țandără de lemn. ISPIRESCU, L. 248. Trîntește paharul pe masa de marmură, prefăcîndu-l în țăndări. CARAGIALE, O. II 237. ◊ Fig. Să nu-ncerce vrăjmașul să s-atingă de noi, că-l facem țăndări! V. ROM. noiembrie 1953, 156. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țandăra = a se aprinde de mînie, a se supăra, a se înfuria. Cînd îi sărea țandăra, nu mai ținea în samă nimic. SADOVEANU, O. VI 207. Din nimic îi sare țandăra.BASSARABESCU, S. N. 190. – Variante: țándură, țanduri (MARIAN, Î. 202, ȘEZ. III 235), țî́ndără (REBREANU, R. II 203), țî́ndră (SBIERA, P. 322) s. f.

ȚÁNDĂRĂ țăndări f. Bucățică subțire care se desprinde dintr-un material casabil (în procesul prelucrării) sau dintr-un obiect spart. ◊ A face țăndări a) a sparge ceva în bucăți mici; b) a distruge. A-i sări (cuiva) ~a a se supăra foarte tare; a se înfuria. [G.-D. țăndării] /<săș. zander, germ. Zunder,

țandără f. 1. așchie de lemn; 2. fig. pricină de ceartă: din ceva atuncia țandăra îmi sare PANN. [Origină necunoscută].

țándără (vest) și țándură (est) f., pl. ĭ (sas. zander, așchie de ațîțat focu; germ. zunder, ĭască de ațîțat focu. Cp. cu maldăr, -ur. Dac. 3. 709). Sfărămătură de sticlă, de porțelan, de lut, de spijă, de lemn (cînd loveștĭ cu toporu): paharuluĭ ĭ-a sărit țandura. Fig. A-țĭ sări țandura, a te formaliza, a te înfuria. V. așchie.

ȚÁNDURĂ s. f. v. țandără.

ȚẤNDĂRĂ s. f. v. țandără.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țándără s. f., g.-d. art. țắndării; pl. țắndări

țándără s. f., g.-d. art. țăndării; pl. țăndări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚÁNDĂRĂ s. 1. v. surcea. 2. v. ciob.

ȚANDĂRĂ s. 1. așchie, surcea, surcică, (pop.) zburătură, (reg.) puzderie, sfarghie, (Transilv.) salcă, (prin vestul Transilv.) sălîngă, (Transilv.) scărîmbă, (prin Bucov.) sclepniță, (Transilv. și Mold.) scoarță, (înv.) oțapoc. (Sare o ~ de la tăiatul lemnelor.) 2. ciob, hîrb, spărtură, (reg.) breanc, (Ban.) tioc. (~ dintr-o oală de lut.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

țándără (țắndări), s. f. – Așchie, bucățică. – Var. Mold. țandură, Banat țandră și der. Origine incertă. Probabil e vorba de o formație expresivă, ca fleandură; în acest caz, ar fi un simplu dublet al lui țundră, țoandră „bucată”. Se consideră der. din slov. condra sau mag. candra, cond(o)ra (Cihac, II, 429; Tiktin); dar aceste cuvinte ar putea proveni din rom., cum în mod precis provin din rut. cyndra (Candrea, Elemente, 409), și ngr. σιόντρα (Meyer, Neugr. St., II, 78). Der. din săs. Zander < germ. Zunder „meșă” (Lacea, Dacor., III, 709; Scriban) este improbabilă. Der. țăndări, vb. (a face să sară țăndări); țăndărică, s. f. (așchie; s. m., Pinocchio, personaj celebru al lui C. Collodi); țăndăros, adj. (cu țăndări; iritabil, sensibil).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a-i sări (cuiva) muștarul / țandăra expr. a se enerva.

Intrare: țandără
țandără substantiv feminin
substantiv feminin (F52)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țandără
  • țandăra
plural
  • țăndări
  • țăndările
genitiv-dativ singular
  • țăndări
  • țăndării
plural
  • țăndări
  • țăndărilor
vocativ singular
plural
țandură substantiv feminin
substantiv feminin (F52)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țandură
  • țandura
plural
  • țănduri
  • țăndurile
genitiv-dativ singular
  • țănduri
  • țăndurii
plural
  • țănduri
  • țăndurilor
vocativ singular
plural
țândără substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țândără
  • țândăra
plural
  • țândări
  • țândările
genitiv-dativ singular
  • țândări
  • țândării
plural
  • țândări
  • țândărilor
vocativ singular
plural
țândră substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țândră
  • țândra
plural
  • țândre
  • țândrele
genitiv-dativ singular
  • țândre
  • țândrei
plural
  • țândre
  • țândrelor
vocativ singular
plural

țandără țandură țândără țândră

  • 1. Bucățică (subțire și lunguiață) care se desprinde sau care sare dintr-un lemn, dintr-o piatră etc. prin cioplire sau spargere.
    exemple
    • El răscolea jăratecul cu o țandără de lemn. ISPIRESCU, L. 248.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Bucată spartă dintr-un obiect de sticlă sau de ceramică.
      surse: DLRLC sinonime: ciob attach_file 5 exemple
      exemple
      • Deodată un geam zbură în țăndări. DUMITRIU, N. 111.
        surse: DLRLC
      • Adesea... ieșea la iveală cîte o țandără de oală roșie. GALACTION, O. I 115.
        surse: DLRLC
      • De spaimă a scăpat din mînă un clondir, care s-a făcut țăndări. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 81.
        surse: DLRLC
      • Trîntește paharul pe masa de marmură, prefăcîndu-l în țăndări. CARAGIALE, O. II 237.
        surse: DLRLC
      • figurat Să nu-ncerce vrăjmașul să s-atingă de noi, că-l facem țăndări! V. ROM. noiembrie 1953, 156.
        surse: DLRLC
    • 1.2. expresie A-i sări (cuiva) țandăra = a se înfuria, a se supăra.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
      exemple
      • Cînd îi sărea țandăra, nu mai ținea în samă nimic. SADOVEANU, O. VI 207.
        surse: DLRLC
      • Din nimic îi sare țandăra. BASSARABESCU, S. N. 190.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • zänder (din limba germană Zunder)
  • surse: DEX '09