13 definiții pentru înviora


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înviora [At: PISCUPESCU, O. 182/3 / V: (reg) înghi~, (nob; cscj) ~ri / Pzi: ~rez / E: nct] 1-2 vtr (A da sau) a prinde viață Si: (reg) a (se) învioșa (1-2). 3-6 vtr A (se) face (mai) vioi. 7-8 vta A (se) trezi din amorțeală Si: a (se) dezmorți. 9-10 vtr (A face pe cineva să-și revină sau) a-și reveni în simțiri. 11-12 vtr (Fig) A (se) însufleți. 13-14 vtr A (se) înveseli. 15-16 vtr A (se) îmbărbăta. 17 vr A se întrema după o boală.

ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri; p. ext. a (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta. [Pr.: -vi-o-] – Et. nec.

ÎNVIORÁ, înviorez, vb. I. Tranz. A face să fie, să devină vioi; a trezi, a scoate din amorțeală, a da iarăși viață, a dezmorți; p. ext. a însufleți, a înveseli, a îmbărbăta. Suflu peste flori să mi le înviorez. SAHIA, N. 25. Un copil, doi, te mai înviorează, ai pentru ce trăi. DELAVRANCEA, la TDRG. Cum te-nviorează, cum te-nalță și te umple de încredere simpla atingere c-un suflet mare! VLAHUȚĂ, O. A. 488. ◊ Absol. Strașnică toamnă! Înviorează, călește puteri ostenite. TOMA, C. V. 396. ◊ Refl. După ce mîncară... se înviorară cu o cupă de vin. SADOVEANU, O. VII 77. ◊ Intranz. (Rar) Cînd văzu pe fiul său... i se păru a înviora olecuță. ISPIRESCU, L. 126. ♦ Refl. Fig. A se anima. Se înviorează curtea de oameni și de mișcare și de zgomot. REBREANU, R. II 49. – Pronunțat: -vi-o-.

A ÎNVIORÁ ~éz tranz. A face să se învioreze. /<lat. invivulare

A SE ÎNVIORÁ mă ~éz intranz. 1) (despre ființe) A deveni (mai) vioi. 2) fig. (despre natură) A se trezi din nou la viață; a renaște; a reînvia. /<lat. invivulare

înviorà v. a (se) însufleți, a căpăta vieață: obrajii i se înviorară. [Dela un primitiv viura = lat. *VIVULARE, tras din vivere (v. învia)].

învioréz v. tr. (d. vioarî 1). Redaŭ vigoare, întăresc: ceaĭu ĭ-a maĭ înviorat. Fig. Însuflețesc, bucur: vestea bună l-a înviorat. V. refl. Recapăt vigoare: spălîndu-se cu apă rece, s’a înviorat. Fig. Mă bucur: s’a înviorat auzind vestea asta.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înviorá (a ~) (-vi-o-) vb., ind. prez. 3 învioreáză

înviorá vb. (sil. -vi-o-), ind. prez. 1 sg. învioréz, 3 sg. și pl. învioreáză; conj. prez. 3 sg. și pl. învioréze


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNVIORÁ vb. 1. a (se) redresa, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) revigora, (reg.) a (se) învioșa, (fig.) a (se) remonta. (S-a mai ~ după criză.) 2. v. însufleți. 3. a (se) împrospăta. (Florile din vază s-au ~.) 4. v. ațâța. 5. v. activa.

ÎNVIORA vb. 1. a (se) redresa, a (se) reface, a (se) restabili, (reg.) a (se) învioșa, (fig.) a (se) remonta. (S-a mai ~ după răul avut.) 2. a (se) anima, a (se) însufleți. (Atmosfera s-a mai ~.) 3. a (se) împrospăta. (Florile s-au ~.) 4. a ațîța, a înteți, (rar) a scotoci, (pop.) a zădărî. (A ~ focul.) 5. a activa, a dinamiza, a intensifica, a stimula. (A ~ o activitate, un proces.)

A se înviora ≠ a se veștezi


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

înviorá (învioréz, înviorát), vb. – A face mai vioi, a dezmorți, a însufleți. De la viu, prin intermediul unui pl. ipotetic *viuri, ca în paralelismul fumuriînfumura, gînduriîngîndura. Pentru prezența acestui pl. ipotetic, cf. cărturar, înfășura, înhăinura. În general se admite ca etimon un lat. *invῑvŭlāre (Pușcariu, Conv., lit., XXXIX, 325; Drăganu, Dacor., II, 617; Pușcariu 903; DAR), ipoteză ce nu pare convingătoare. Pușcariu, Dacor., IV, 704 și DAR sugerează de asemenea un lat. *invibrāre, tot inacceptabil. – Der. înviorător, adj. (care înviorează, răcoritor). Cf. vioară, învioșa.

Intrare: înviora
  • silabație: în-vi-o-ra
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înviora
  • ‑nviora
  • înviorare
  • ‑nviorare
  • înviorat
  • ‑nviorat
  • învioratu‑
  • ‑nvioratu‑
  • înviorând
  • ‑nviorând
  • înviorându‑
  • ‑nviorându‑
singular plural
  • înviorea
  • ‑nviorea
  • înviorați
  • ‑nviorați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înviorez
  • ‑nviorez
(să)
  • înviorez
  • ‑nviorez
  • învioram
  • ‑nvioram
  • înviorai
  • ‑nviorai
  • înviorasem
  • ‑nviorasem
a II-a (tu)
  • înviorezi
  • ‑nviorezi
(să)
  • înviorezi
  • ‑nviorezi
  • înviorai
  • ‑nviorai
  • înviorași
  • ‑nviorași
  • învioraseși
  • ‑nvioraseși
a III-a (el, ea)
  • înviorea
  • ‑nviorea
(să)
  • învioreze
  • ‑nvioreze
  • înviora
  • ‑nviora
  • învioră
  • ‑nvioră
  • înviorase
  • ‑nviorase
plural I (noi)
  • înviorăm
  • ‑nviorăm
(să)
  • înviorăm
  • ‑nviorăm
  • învioram
  • ‑nvioram
  • înviorarăm
  • ‑nviorarăm
  • învioraserăm
  • ‑nvioraserăm
  • înviorasem
  • ‑nviorasem
a II-a (voi)
  • înviorați
  • ‑nviorați
(să)
  • înviorați
  • ‑nviorați
  • înviorați
  • ‑nviorați
  • înviorarăți
  • ‑nviorarăți
  • învioraserăți
  • ‑nvioraserăți
  • învioraseți
  • ‑nvioraseți
a III-a (ei, ele)
  • înviorea
  • ‑nviorea
(să)
  • învioreze
  • ‑nvioreze
  • înviorau
  • ‑nviorau
  • înviora
  • ‑nviora
  • învioraseră
  • ‑nvioraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înviora înviorare înviorat

  • 1. A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorțeală; a (se) dezmorți, a reveni sau a face să-și revină în simțiri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: dezmorți 3 exemple
    exemple
    • Suflu peste flori să mi le înviorez. SAHIA, N. 25.
      surse: DLRLC
    • absolut Strașnică toamnă! Înviorează, călește puteri ostenite. TOMA, C. V. 396.
      surse: DLRLC
    • După ce mîncară... se înviorară cu o cupă de vin. SADOVEANU, O. VII 77.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune A (se) însufleți, a (se) înveseli; a (se) îmbărbăta.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: îmbărbăta însufleți înveseli 3 exemple
      exemple
      • Un copil, doi, te mai înviorează, ai pentru ce trăi. DELAVRANCEA, la TDRG.
        surse: DLRLC
      • Cum te-nviorează, cum te-nalță și te umple de încredere simpla atingere c-un suflet mare! VLAHUȚĂ, O. A. 488.
        surse: DLRLC
      • intranzitiv rar Cînd văzu pe fiul său... i se păru a înviora olecuță. ISPIRESCU, L. 126.
        surse: DLRLC
    • 1.2. reflexiv figurat A se anima.
      surse: DLRLC sinonime: anima (vb.) un exemplu
      exemple
      • Se înviorează curtea de oameni și de mișcare și de zgomot. REBREANU, R. II 49.
        surse: DLRLC

etimologie: