21 de definiții pentru înverșunare învierșunare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înverșunare sf [At: NEGRUZZI, S. I, 115 / V: ~vier~, ~vir~ / Pl: ~nări / E: înverșuna] 1 Îndârjire. 2 Întărâtare. 3 Furie. 4 Patimă. 5 (Fig) Dorință aprinsă și vie. 6 Intensificare a unor stări sufletești.

ÎNVERȘUNÁRE, înverșunări, s. f. Acțiunea de a (se) înverșuna și rezultatul ei; îndârjire. – V. înverșuna.

ÎNVERȘUNÁRE, înverșunări, s. f. Acțiunea de a (se) înverșuna și rezultatul ei; îndârjire. – V. înverșuna.

ÎNVERȘUNÁRE, înverșunări, s. f. Acțiunea de a se înverșuna și rezultatul ei; întărîtare, pornire pătimașă, mînie; p. ext. hotărîre neclintită. A înțeles înverșunarea muncitorului să nu piardă o palmă din ogor, scurmîndu-l, stropindu-l, îngrășîndu-l și storcînd toată vlaga din el. C. PETRESCU, A. 392. În vocea și cuvintele lui sună un fel de înverșunare. ARGHEZI, P. T. 58. Grigore nu mai voia să se amestece, văzînd înverșunarea bătrînului. REBREANU, R. I 86. ◊ Loc. adv. Cu înverșunare = a) cu furie, cu mînie; cu patimă, pătimaș. Puteam numiri defăimătoare În gîndul meu să-ți iscodesc Și te uram cu- nverșunare, Te blestemam, căci te iubesc. EMINESCU, O. I 212; b) cu hotărîre neclintită; ferm, îndîrjit. Se opuse cu înverșunare tuturor planurilor. CAMILAR, TEM. 218. – Variantă: învierșunáre (ODOBESCU, S. III 18) s. f.

înverșunáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a te înverșuna, mare furie. – În vest învĭe-.

înverșuna [At: ECONOMIA, 196/15 / V: ~vier~, ~vir~, (reg) îngher~ / Pzi: ~nez / E: cf mg verseny] 1-2 vtr (A face să devină sau) a deveni necruțător, neînduplecat Si: a (se) îndârji. 3 vr (D. stări sufletești) A se aprinde. 4 vt A întărâta pe cineva împotriva altcuiva. 5 vt A excita. 6 vr (Reg; d. scroafă) A intra în călduri.

învierșunare sf vz înverșunare

ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji. – Cf. magh. verseny „luptă”.

ÎNVERȘUNÁ, înverșunez, vb. I. Refl. A se îndîrji, a se porni neînduplecat, a acționa cu o furie sporită; p. ext. a deveni mai hotărît. Vîntul se înverșuna, năvălind peste oameni ca zălud. V. ROM. noiembrie 1953, 157. Cu cît se lovește de piedici mai multe, cu atît se înverșunează și se călește. C. PETRESCU, C. V. 149. Se înverșuna s-o achiziționeze cu orice sacrificii. REBREANU, R. I 255. ◊ Tranz. În tot aceleași chipuri trăiește-n toți natura: Ne-nduioșează mila, ne-nverșunează ura. NECULUȚĂ, Ț. D. 55.

ÎNVIERȘUNÁRE s. f. v. înverșunare.

ÎNVIERȘUNÁRE s. f. v. înverșunare.

A ÎNVERȘUNÁ ~éz tranz. A face să se înverșuneze. /în + ung. verșun

A SE ÎNVERȘUNÁ mă ~éz intranz. A acționa cu dârzenie sporită; a deveni mai aprig; a se îndârji; a se încrâncena. /în + ung. verșun

învierșunare f. furie îndărâtnică. [Vechiu-rom. vierșun, poate forță, luptă (sensul e obscur la Dosofteiu) = ung. VERSÉNY, luptă].

înverșunéz (est) și învĭerșunéz (vest) (lat. *in-versionare [d. in-vérsio, -ónis, 1. inversiune, 2. transpozițiune, 3. ironie]. Cp. cu cășunez, tușinez, vĭerșun). Înfuriĭ grozav, fac să persiste în furie: vorba asta l-a înverșunat tare. V. refl. Mă înfuriĭ grozav: soldațiĭ, înverșunîndu-se, aŭ tras o salvă în mulțime. Persist în îndărătnicie: el se înverșuna să înainteze, dar puterile îl părăsiră.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înverșunáre s. f., g.-d. art. înverșunắrii; pl. înverșunắri

înverșunáre s. f., g.-d, art. înverșunării; pl. înverșunări

înverșuná (a ~) vb., ind. prez. 3 înverșuneáză

înverșuná vb., ind. prez. 1 sg. înverșunéz, 3 sg. și pl. înverșuneáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNVERȘUNÁRE s. 1. îndârjire, (livr.) obstinație, (rar) îndârjeală. (E de-o ~ condamnabilă.) 2. v. dârzenie. 3. v. furie.

ÎNVERȘUNARE s. 1. îndîrjire, (livr.) obstinație, (rar) îndîrjeală. (E de-o ~ condamnabilă.) 2. dîrzenie, îndîrjire. (~ unei dispute sportive.) 3. furie, mînie, (rar) înfuriere, (pop. și fam.) năduf, (pop.) îndrăcire, năbădăi (pl.), obidă, oțăreală, oțărîre, (înv. și reg.) scîrbă, (reg.) năvîrlii (pl.), pandalii (pl.), (înv.) toană, (fig.) turbare. (Un om plin de ~.)

ÎNVERȘUNÁ vb. 1. a se îndârji, (livr.) a se obstina, (pop.) a se nătângi. (Ce te-ai ~ așa pe el?) 2. v. înfuria. 3. v. îndârji.

ÎNVERȘUNA vb. 1. a se îndîrji, (livr.) a se obstina, (pop.) a se nătîngi. (Ce te-ai ~ așa pe el?) 2. a (se) îndîrji, a (se) înfuria, a (se) intărîta. (Nu-l mai ~.) 3. a se îndîrji, a se înteți. (Disputa s-a ~.)

Intrare: înverșunare
înverșunare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înverșunare
  • ‑nverșunare
  • înverșunarea
  • ‑nverșunarea
plural
  • înverșunări
  • ‑nverșunări
  • înverșunările
  • ‑nverșunările
genitiv-dativ singular
  • înverșunări
  • ‑nverșunări
  • înverșunării
  • ‑nverșunării
plural
  • înverșunări
  • ‑nverșunări
  • înverșunărilor
  • ‑nverșunărilor
vocativ singular
plural
învierșunare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învierșunare
  • ‑nvierșunare
  • învierșunarea
  • ‑nvierșunarea
plural
  • învierșunări
  • ‑nvierșunări
  • învierșunările
  • ‑nvierșunările
genitiv-dativ singular
  • învierșunări
  • ‑nvierșunări
  • învierșunării
  • ‑nvierșunării
plural
  • învierșunări
  • ‑nvierșunări
  • învierșunărilor
  • ‑nvierșunărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înverșunare învierșunare

  • 1. Acțiunea de a (se) înverșuna și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: îndârjire întărâtare 3 exemple
    exemple
    • A înțeles înverșunarea muncitorului să nu piardă o palmă din ogor, scurmîndu-l, stropindu-l, îngrășîndu-l și storcînd toată vlaga din el. C. PETRESCU, A. 392.
      surse: DLRLC
    • În vocea și cuvintele lui sună un fel de înverșunare. ARGHEZI, P. T. 58.
      surse: DLRLC
    • Grigore nu mai voia să se amestece, văzînd înverșunarea bătrînului. REBREANU, R. I 86.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi înverșuna
    surse: DEX '09 DEX '98

înverșuna înverșunare înverșunat învierșunare învierșunat

  • 1. A deveni sau a face să devină necruțător, neînduplecat; a (se) îndârji.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: încrâncena îndârji 4 exemple
    exemple
    • Vîntul se înverșuna, năvălind peste oameni ca zălud. V. ROM. noiembrie 1953, 157.
      surse: DLRLC
    • Cu cît se lovește de piedici mai multe, cu atît se înverșunează și se călește. C. PETRESCU, C. V. 149.
      surse: DLRLC
    • Se înverșuna s-o achiziționeze cu orice sacrificii. REBREANU, R. I 255.
      surse: DLRLC
    • În tot aceleași chipuri trăiește-n toți natura: Ne-nduioșează mila, ne-nverșunează ura. NECULUȚĂ, Ț. D. 55.
      surse: DLRLC

etimologie: