14 definiții pentru înspăimântător spăimântător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înspăimântător, ~oare [At: GCR II, 84/2 / Pl: ~i, ~oare / E: înspăimânta + ~(ă)tor] 1 a Care provoacă spaimă Si: fioros, groaznic, înfricoșător, înspăimat2 (2). 2 av (Udp „de”) Extrem de...

ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător.

ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimântători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător. ♦ (Adverbial, urmat de prep. „de”) Extrem de... – Înspăimânta + suf. -ător.

ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR1 adv. 1) Foarte tare. Plângea ~. 2) (urmat de un adjectiv cu prepoziția de) Extraordinar; extrem. E ~ de întuneric. /în + a spăimânta

ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) Care înspăimântă; care provoacă spaimă, groază; înfricoșător; înfiorător; sinistru. Priveliște ~oare. Strigăt ~. /a (se) înspăimăta + suf. ~ător

înspăimântător a. care înspăimântă.

ÎNSPĂIMÎNTĂTÓR, -OÁRE, înspăimîntători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, grozav, înfricoșător. Plîngerile copiilor, bocetele mamelor porneau o înspăimîntătoare melodie a durerii. SADOVEANU, O. I 512. Un muget înspăimîntător a cutremurat văzduhul, și taurul s-a prăbușit în genuchi. SANDU-ALDEA, U. P. 28. ♦ (Adverbial) Foarte tare, foarte. – Variantă: (învechit) spăimîntătór, -oáre (ISPIRESCU, M. V. 19) adj.

SPĂIMÎNTĂTÓR, -OÁRE adj. v. înspăimîntător.

înspăĭmî́nt, înspăĭmîntătór, V. spăĭmînt, spăimîntător.

spăĭmîntătór și (maĭ des) însp-, -oáre adj. Care înspăĭmintă, formidabil: tunete înspăĭmîntătoare. Oribil, îngrozitor: o uricĭune înspăĭmîntătoare. Adv. În mod spăĭmîntâtor: lupiĭ urlaŭ înspăĭmîntător.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre

înspăimântătór adj. m., pl. înspăimântătóri; f. sg. și pl. înspăimântătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR adj. 1. v. groaznic. 2. v. îngrozitor. 3. v. atroce. 4. v. cumplit.

ÎNSPĂIMÎNTĂTOR adj. 1. groaznic, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, oribil, (înv. și pop.) spăimîntător, (pop.) spăimos, (înv.) spăimîntos. (Un lucru ~.) 2. cumplit, cutremurător, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, macabru, monstruos, oribil, sîngeros, teribil, zguduitor, (livr.) abominabil, terifiant, terific, (înv. și pop.) rău. (O crimă ~.) 3. atroce, crunt, cumplit, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, teribil. (O durere ~.) 4. colosal, cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, groaznic, grozav, infernal, înfiorător, îngrozitor, năprasnic, strașnic, teribil, (Transilv.) pogan, (fig.) îndrăcit, turbat. (O vijelie ~.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ES IST NICHTS SCHRECKLICHER, ALS EINE TÄTIGE UNWISSENHEIT (germ.) nimic nu este mai înspăimântător ca ignoranța activă – Goethe, „Maximen und Reflexionen”.

Intrare: înspăimântător
înspăimântător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înspăimântător
  • ‑nspăimântător
  • înspăimântătorul
  • înspăimântătoru‑
  • ‑nspăimântătorul
  • ‑nspăimântătoru‑
  • înspăimântătoare
  • ‑nspăimântătoare
  • înspăimântătoarea
  • ‑nspăimântătoarea
plural
  • înspăimântători
  • ‑nspăimântători
  • înspăimântătorii
  • ‑nspăimântătorii
  • înspăimântătoare
  • ‑nspăimântătoare
  • înspăimântătoarele
  • ‑nspăimântătoarele
genitiv-dativ singular
  • înspăimântător
  • ‑nspăimântător
  • înspăimântătorului
  • ‑nspăimântătorului
  • înspăimântătoare
  • ‑nspăimântătoare
  • înspăimântătoarei
  • ‑nspăimântătoarei
plural
  • înspăimântători
  • ‑nspăimântători
  • înspăimântătorilor
  • ‑nspăimântătorilor
  • înspăimântătoare
  • ‑nspăimântătoare
  • înspăimântătoarelor
  • ‑nspăimântătoarelor
vocativ singular
plural
spăimântător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spăimântător
  • spăimântătorul
  • spăimântătoru‑
  • spăimântătoare
  • spăimântătoarea
plural
  • spăimântători
  • spăimântătorii
  • spăimântătoare
  • spăimântătoarele
genitiv-dativ singular
  • spăimântător
  • spăimântătorului
  • spăimântătoare
  • spăimântătoarei
plural
  • spăimântători
  • spăimântătorilor
  • spăimântătoare
  • spăimântătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înspăimântător spăimântător

etimologie:

  • Înspăimânta + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DEX '98