11 definiții pentru îngâmfare

ÎNGÂMFÁRE s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. – V. îngâmfa.

ÎNGÂMFÁRE s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. – V. îngâmfa.

!îngâmfáre s. f., g.-d. art. îngâmfắrii

îngâmfáre s. f., g.-d. art. îngâmfării; pl. îngâmfări

ÎNGÂMFÁRE s. aroganță, fală, fudulie, grandomanie, infatuare, împăunare, înfumurare, megalomanie, mândrie, orgoliu, pretenții (pl.), semeție, trufie, vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, prezumțiozitate, suficiență, (rar) superbie, țanțoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țâfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mândrețe, pohfală, preaînălțare, preaînălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie. (~ lui este cu totul neîntemeiată.)

Îngâmfare ≠ modestie, simplețe, simplitate

ÎNGÎMFÁRE, îngîmfări, s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile forțe; vanitate, orgoliu, trufie, fudulie. Nu se amestecau cu ceilalți, însă nici nu arătau îngîmfare sau vrăjmășie. PAS, Z. I 224. Șarlatanul... să înșele putu mai cu-nlesnire, Aci prin îngîmfare, aci prin lingușire. MACEDONSKI, O. I 169. Albert... Privește cu-ngîmfare frumoasa lui oștime. ALECSANDRI, P. A. 144.

îngânfare f. mândrie nebunească și excesivă.

îngînfáre f. Mîndrie ridiculă, mare încîntare de persoana ta.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ÎNGÂMFARE s. aroganță, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, mîndrie, orgoliu, semeție, trufie, vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, suficiență, (rar) superbie, țanțoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țîfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mîndrețe, pohfală, preaînălțare, preaînălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie. (~ lui este cu totul neîntemeiată.)

ÎNGÎMFARE. Subst. Îngîmfare, înfumurare, iactanță (rar), fatuitate (livr.), infatuare, suficiență, prețiozitate (rar), aroganță, morgă (livr.), prezumție (livr.), închipuire; țîfnă (pop.), mîndrie, mîndrire (rar), ifos (fam.), ocoșeală (reg. și ir.), orgoliu, vanitate, trufie, trufă (înv.), trufășie, semeție, fudulie, fală, făloșie (rar), țanțoșie (rar); laudă (de sine), lăudăroșenie, lăudare, lăudăroșie (rar); împăunare, afectare, fanfaronadă. Supraapreciere, supraestimare, supraevaluare. Grandomanie, megalomanie. Dispreț, disprețuire, desconsiderare, desconsiderație, sfidare. Îngîmfat, înfumurat, arogant, închipuit, trufaș, semeț; fanfaron, grandoman, megaloman. Adj. Îngîmfat, înfumurat, iactant (rar), infatuat, prețios, arogant, prezumțios (livr.), închipuit, încrezut, nărtos (fig., rar), țîfnos (pop.), mîndru, orgolios, vanitos; trufaș, semeț, fudul, ocoș (reg., ir.), fălos (pop.), țanțoș; lăudăros, lăudăcios (rar), fanfaron, împăunat (rar), umflat în pene, plin de sine, plin de ifose, cu nasul pe sus, cu nasul (cu nările) în vînt, cu fumuri, înfipt ca cioara în par, coborît cu hîrzobul din cer. Disprețuitor, sfidător. Megaloman. Vb. A fi închipuit, a fi înfumurat, a fi încrezut, a se îngîmfa, a se înfumura, a se încrede (pop.), a se infatua, a se închipui, a se mîndri, a se semeți, a se fuduli, a se făli, a se făloși (reg.), a se furlandisi (fam.), a se lăuda; a se împăuna, a se umfla în pene, a se umfla în nări, a-și burzului creasta, a pune căciula pe o sprînceană, a-și băga fumuri în cap, a i se sui (a i se urca) (cuiva) la cap, a-și lua aere, a-și da ifose, a-și da importanță; a se grozăvi, a face pe grozavul, a se afecta, a se supraaprecia, a se supraestima, a fi plin de sine, a se ține mare (și tare), a ține (a ridica) coada sus, a ședea cu coada bîrligată, a călca popește, a fi mîndru ca un păun, a ține nasul pe sus, a fi cu nasul în vînt, a nu-și cunoaște (vedea) lungul (vîrful) nasului, a merge cu nasul pe sus, a fi (a umbla) cu capul mare, a nu-i ajunge prăjina la nas, a nu-l mai încăpea cămașa, a se crede buricul pămîntului, a se crede căzut (coborît cu hîrzobul) din cer. A disprețui, a desconsidera, a sfida, a trata cu dispreț, a nu lua în seamă (pe cineva), a se uita la cineva ca din pod. Adv. Cu îngîmfare, cu aroganță, cu trufie, cu ifos, cu fală. V. afectare, automulțumire, capriciu, dispreț, grandilocvență, ostentație.

Intrare: îngâmfare
îngâmfare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular îngâmfare îngâmfarea
plural îngâmfări îngâmfările
genitiv-dativ singular îngâmfări îngâmfării
plural îngâmfări îngâmfărilor
vocativ singular
plural