15 definiții pentru înfuria


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înfuria vtr [At: ALECSANDRI, P. II, 36 / P: ~ri-a / Pzi: înfurii, (înv) ~iez / E: în +furie] 1-2 (A face pe cineva să fie sau) a fi cuprins de furie Si: a (se) enerva, a (se) irita, a (se) mânia.

ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. A fi cuprins de furie, a se mînia tare, a-și ieși din fire. Se înfuriase și se apăra, congestionat. DUMITRIU, N. 111. S-a-nfuriat Și mi-a zgîriat, Zgîriat fața Și rupt cosița. TEODORESCU, P. P. 427. ♦ Tranz. A mînia, a scoate din sărite. – Pronunțat: -ri-a. - Prez. ind. și: (învechit) înfuriez (ALECSANDRI, P. III 36).

A ÎNFURIÁ înfúrii tranz. A face să se înfurie. /în + furie

A SE ÎNFURIÁ mă înfúrii intranz. 1) A deveni foarte furios; a se mânia peste măsură. 2) A fi cuprins de furie; a fi foarte furios. /în + furie

*înfuriĭ, a v. tr. (d. furie. Eŭ înfuriĭ, tu înfuriĭ). Umplu de furie, irit. V. refl. Mă umplu de furie, devin furios.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)

înfuriá vb. (sil. -ri-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 sg. și pl. înfúrie (sil. -ri-e), 1 pl. înfuriém; ger. înfuriínd (sil. -ri-ind)

înfuria (i-a) (ind. prez. 1 sg. înfurii, 1 pl. înfuriem, ger. înfuriind)

înfuriu, -furie 3 ind. și conj., -riam 1 imp., -riat prt., -riere inf. s.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNFURIÁ vb. 1. a (se) mânia, (pop.) a (se) îndrăci, a (se) oțărî, (înv. și reg.) a (se) stârni, (prin Transilv.) a (se) rânzoi, (înv.) a (se) scârbi, a (se) urgisi, (fam.) a (se) burzului, a (se) zborși, (fig.) a (se) ardeia, a turba, (reg. fig.) a (se) scociorî. (S-a ~ cumplit pe ei.) 2. a (se) îndârji, a (se) întărâta, a (se) înverșuna. (Eșecul l-a ~.)

ÎNFURIA vb. 1. a (se) mînia, (pop.) a (se) îndrăci, a (se) oțărî, (înv. și reg.) a (se) stîrni, (prin Transilv.) a (se) rînzoi, (înv.) a (se) scîrbi, a (se) urgisi, (fam.) a (se) burzului, a (se) zborși, (fig.) a (se) ardeia, a turba, (reg. fig.) a (se) scociorî. (S-a ~ cumplit pe ei.) 2. a (se) îndîrji, a (se) întărîta, a (se) înverșuna. (Nu-l mai ~.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A ÎNFURIA a băga în boală / în boale, a-i da cu praftorița, a morcovi, a oftica, a scoate (pe cineva) din fire / din pepeni, a scoate din minți (pe cineva), a scoate (cuiva) peri albi, a șucări, a tăia (cuiva) pofta de ceva, a vârî (pe cineva) în boală / în draci / în groapă / în sperieți.

A SE ÎNFURIA a se ambala, a se anticări, a-l apuca damblaua / dracii / pandaliile, a arunca flăcări pe nas, a se ataca, a se bășica, a se cacioli, a face clăbuci, a i se face negru înaintea ochilor, a face spume la gură, a-i fi cu bănat, a-și ieși din fire / din pepeni / din țâțâni, a se încinge tărâța (în cineva), a-l lovi damblaua, a-și lua maxim, a se morcovi, a se oftica, a se opări, a se pichirisi, a i se pune (cuiva) pata / piticul, a-i sări (cuiva) capacele, a-i sări bâzdâcul / muștarul / țandăra, a scoate flăcări pe nas, a scuipa foc, a se sictiri, a i se sui sângele la cap, a se supăra ca văcarul pe sat, a se șifona, a se șucări, a i se umfla (cuiva) pipota, a vedea roșu înaintea ochilor, a-i veni (cuiva) apa la moară, a-i veni dracii, a se zbârli.

Intrare: înfuria
  • silabație: în-fu-ri-a
verb (VT103)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfuria
  • ‑nfuria
  • înfuriere
  • ‑nfuriere
  • înfuriat
  • ‑nfuriat
  • înfuriatu‑
  • ‑nfuriatu‑
  • înfuriind
  • ‑nfuriind
  • înfuriindu‑
  • ‑nfuriindu‑
singular plural
  • înfurie
  • ‑nfurie
  • înfuriați
  • ‑nfuriați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfurii
  • ‑nfurii
(să)
  • înfurii
  • ‑nfurii
  • înfuriam
  • ‑nfuriam
  • înfuriai
  • ‑nfuriai
  • înfuriasem
  • ‑nfuriasem
a II-a (tu)
  • înfurii
  • ‑nfurii
(să)
  • înfurii
  • ‑nfurii
  • înfuriai
  • ‑nfuriai
  • înfuriași
  • ‑nfuriași
  • înfuriaseși
  • ‑nfuriaseși
a III-a (el, ea)
  • înfurie
  • ‑nfurie
(să)
  • înfurie
  • ‑nfurie
  • înfuria
  • ‑nfuria
  • înfurie
  • ‑nfurie
  • înfuriase
  • ‑nfuriase
plural I (noi)
  • înfuriem
  • ‑nfuriem
(să)
  • înfuriem
  • ‑nfuriem
  • înfuriam
  • ‑nfuriam
  • înfuriarăm
  • ‑nfuriarăm
  • înfuriaserăm
  • ‑nfuriaserăm
  • înfuriasem
  • ‑nfuriasem
a II-a (voi)
  • înfuriați
  • ‑nfuriați
(să)
  • înfuriați
  • ‑nfuriați
  • înfuriați
  • ‑nfuriați
  • înfuriarăți
  • ‑nfuriarăți
  • înfuriaserăți
  • ‑nfuriaserăți
  • înfuriaseți
  • ‑nfuriaseți
a III-a (ei, ele)
  • înfurie
  • ‑nfurie
(să)
  • înfurie
  • ‑nfurie
  • înfuriau
  • ‑nfuriau
  • înfuria
  • ‑nfuria
  • înfuriaseră
  • ‑nfuriaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înfuria înfuriat înfuriere

  • 1. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: enerva irita mânia 2 exemple
    exemple
    • Se înfuriase și se apăra, congestionat. DUMITRIU, N. 111.
      surse: DLRLC
    • S-a-nfuriat Și mi-a zgîriat, Zgîriat fața Și rupt cosița. TEODORESCU, P. P. 427.
      surse: DLRLC
  • comentariu învechit Prezent indicativ și: înfuriez.
    surse: DLRLC

etimologie:

  • În + furie
    surse: DEX '09 DEX '98