13 definiții pentru înfrânge


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

înfrânge [At: CORESI, EV. 27/33 / Pzi: înfrâng / E: ml *infrangere] 1-2 vtr (Înv) A (se) frânge. 3-4 vtr (Nob) (A face să-și piardă sau) a-și pierde forma originară. 5 vt (Fig; d. inimă) A zdrobi. 6 vt (D. lege, ordin etc.) A încălca. 7 vt (Rar) A nesocoti voința cuiva. 8 vt (D. cusururi, greșeli, obiceiuri rele, vicii) A curma. 9 vt A-și stăpâni o anumită stare sufletească. 10 vt (Înv) A duce o viață destrăbălată. 11 vr (Înv) A suferi de o boală venerică. 12 vt (Fig) A învinge rezistența cuiva. 13 vt (Fig) A seduce. 14 vt A învinge în luptă. 15 vr (Înv) A se căi. 16 vr (Înv) A reveni la sentimente mai bune.

ÎNFRÂNGE vb. tr. a învinge, a birui (în luptă). ◊ a-și stăpâni o stare de spirit. (< lat. infrangere)

A ÎNFRÂNGE înfrâng tranz. 1) A bate câștigând lupta. 2) A supune voinței sale. [Sil. în-frân-] /<lat. infrangere

înfrânge v. 1. a învinge cu totul: Traian a înfrânt pe Daci; 2. fig. a călca o lege, un ordin. [V. frânge].

ÎNFRÎ́NGE, înfrî́ng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a zdrobi (în lupte înarmate). S-a dovedit încă o dată că nu există forță în lume care să poată înfrînge popoare care și-au luat soarta în propriile lor mîini. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2773. Bătălia în care Tomșa fusese înfrînt... se dăduse dimineață. SADOVEANU, O. VII 154. Îi ajutase asupra protivnicilor... de-i înfrînse. ISPIRESCU, L. 51. (Fig.) Galileu... înfrînt prin chinurile temniței, fu scos în fine la lumină. ODOBESCU, S. III 319. ◊ (Cu privire la abstracte) Strîngînd legăturile cu masele, sprijinindu-te pe mase, explicîndu-le sarcinile care stau în fața lor și mobilizîndu-le la luptă pentru rezolvarea lor, poți înfrînge orice greutate. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2436. ♦ (Cu privire la stări sufletești) A înăbuși. Mai avea remușcări, însă reușea să și le înfrîngă. SAHIA, N. 109. Orice vis, orice dorinț-a mea Eu singur le-am înfrînt încet-încet. EMINESCU, O. IV 253. ◊ Refl. pas. Deznădejdi, ce nu se-nfrîng, În grozav vîrtej se strîng. MACEDONSKI, O. I 200. ♦ (Cu privire la legi, dispoziții, ordine) A nesocoti, a încălca, a viola. A înfrînt dispozițiile legii. – Forme gramaticale: perf. s. înfrînsei, part. înfrînt..

înfrî́ng, -î́nt, a -nge v. tr. (lat. infringere [îld. infrángere], d. frángere, a frînge; it. infrángere și infrágnere, vfr. enfraindre, nfr. enfreindre). Înving de tot: Trăĭan ĭ-a înfrînt pe Dacĭ. Fig. Calc, violez o lege, un ordin, un tratat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

înfrânge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrâng, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrânserăm; part. înfrânt


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNFRÂNGE vb. 1. v. birui. 2. v. depăși. 3. v. stăpâni. 4. v. răzbi.

ÎNFRÂNGE vb. v. căi, frânge, pocăi, regreta, rupe.

ÎNFRÎNGE vb. 1. a bate, a birui, a întrece, a învinge, (pop.) a dovedi, a prididi, a rămîne, a răpune, a răzbi, a supăra, (înv. și reg.) a supune, (înv.) a dobîndi, a frînge, a pobedi, a răzbate, a sparge, a tîmpi, a vinci. (Îi ~ pe dușmani.) 2. a birui, a depăși, a învinge, a răzbi, (livr.) a surmonta. (A ~ toate dificultățile.) 3. a(-și) birui, a(-și) înfrîna, a(-și) învinge, a(-și) stăpîni, (pop. și fam.) a(-și) struni. (Și-a ~ emoția.) 4. a(-l) ajunge, a(-l) birui, a(-l) copleși, a(-l) covîrși, a(-l) cuprinde, a(-l) învinge, a(-l) podidi, a(-l) prinde, a(-l) răzbi, a(-l) toropi, (înv.) a(-l) preacovîrși, (fig.) a(-l) doborî, a(-l) lovi. (L-a ~ oboseala.)

înfrînge vb. v. CĂI. FRÎNGE. POCĂI. REGRETA. RUPE.

Intrare: înfrânge
verb (VT655)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfrânge
  • ‑nfrânge
  • înfrângere
  • ‑nfrângere
  • înfrânt
  • ‑nfrânt
  • înfrântu‑
  • ‑nfrântu‑
  • înfrângând
  • ‑nfrângând
  • înfrângându‑
  • ‑nfrângându‑
singular plural
  • înfrânge
  • ‑nfrânge
  • înfrângeți
  • ‑nfrângeți
  • înfrângeți-
  • ‑nfrângeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfrâng
  • ‑nfrâng
(să)
  • înfrâng
  • ‑nfrâng
  • înfrângeam
  • ‑nfrângeam
  • înfrânsei
  • ‑nfrânsei
  • înfrânsesem
  • ‑nfrânsesem
a II-a (tu)
  • înfrângi
  • ‑nfrângi
(să)
  • înfrângi
  • ‑nfrângi
  • înfrângeai
  • ‑nfrângeai
  • înfrânseși
  • ‑nfrânseși
  • înfrânseseși
  • ‑nfrânseseși
a III-a (el, ea)
  • înfrânge
  • ‑nfrânge
(să)
  • înfrângă
  • ‑nfrângă
  • înfrângea
  • ‑nfrângea
  • înfrânse
  • ‑nfrânse
  • înfrânsese
  • ‑nfrânsese
plural I (noi)
  • înfrângem
  • ‑nfrângem
(să)
  • înfrângem
  • ‑nfrângem
  • înfrângeam
  • ‑nfrângeam
  • înfrânserăm
  • ‑nfrânserăm
  • înfrânseserăm
  • ‑nfrânseserăm
  • înfrânsesem
  • ‑nfrânsesem
a II-a (voi)
  • înfrângeți
  • ‑nfrângeți
(să)
  • înfrângeți
  • ‑nfrângeți
  • înfrângeați
  • ‑nfrângeați
  • înfrânserăți
  • ‑nfrânserăți
  • înfrânseserăți
  • ‑nfrânseserăți
  • înfrânseseți
  • ‑nfrânseseți
a III-a (ei, ele)
  • înfrâng
  • ‑nfrâng
(să)
  • înfrângă
  • ‑nfrângă
  • înfrângeau
  • ‑nfrângeau
  • înfrânseră
  • ‑nfrânseră
  • înfrânseseră
  • ‑nfrânseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înfrânge înfrângere înfrânt

  • 1. A învinge, a birui, a bate (în luptă).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 sinonime: bate birui zdrobi învinge 5 exemple
    exemple
    • S-a dovedit încă o dată că nu există forță în lume care să poată înfrînge popoare care și-au luat soarta în propriile lor mîini. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2773.
      surse: DLRLC
    • Bătălia în care Tomșa fusese înfrînt... se dăduse dimineață. SADOVEANU, O. VII 154.
      surse: DLRLC
    • Îi ajutase asupra protivnicilor... de-i înfrînse. ISPIRESCU, L. 51.
      surse: DLRLC
    • figurat Galileu... înfrînt prin chinurile temniței, fu scos în fine la lumină. ODOBESCU, S. III 319.
      surse: DLRLC
    • Strîngînd legăturile cu masele, sprijinindu-te pe mase, explicîndu-le sarcinile care stau în fața lor și mobilizîndu-le la luptă pentru rezolvarea lor, poți înfrînge orice greutate. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2436.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A-și stăpâni o anumită stare sufletească.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 sinonime: înăbuși 3 exemple
      exemple
      • Mai avea remușcări, însă reușea să și le înfrîngă. SAHIA, N. 109.
        surse: DLRLC
      • Orice vis, orice dorinț-a mea Eu singur le-am înfrînt încet-încet. EMINESCU, O. IV 253.
        surse: DLRLC
      • reflexiv pasiv Deznădejdi, ce nu se-nfrîng, În grozav vîrtej se strîng. MACEDONSKI, O. I 200.
        surse: DLRLC
    • 1.2. rar A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: nesocoti viola încălca un exemplu
      exemple
      • A înfrânt dispozițiile legii.
        surse: DLRLC

etimologie: