12 definiții pentru înfloritură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înfloritu sf [At: DOSOFTEI, V. S. 46 / Pl: ~ri / E: înflori + -tură] 1 (Rar) Totalitate a plantelor înflorite. 2 Ornament. 3 Broderie. 4 Podoabă. 5 Adaos personal la o povestire, la o expunere Si: exagerare.

ÎNFLORITÚRĂ, înflorituri, s. f. Podoabă, ornament, broderie. ♦ Fig. Adaos personal (la o povestire, la o expunere); exagerare. – Înflori + suf. -tură.

ÎNFLORITÚRĂ, înflorituri, s. f. Podoabă, ornament, broderie. ♦ Fig. Adaos personal (la o povestire, la o expunere); exagerare. – Înflori + suf. -tură.

ÎNFLORITÚRĂ, înflorituri, s. f. 1. Podoabă, ornament, desen (ornamental). Cu vîrful nuielii săpase înflorituri încurcate pe țărîna jilavă. C. PETRESCU, S. 174. Redingota de marină avea piepții brodați cu înflorituri în fir de aur. BART, S. M. 45. Mijlocul... strîns cu chimir cu nasturi albi sau galbeni și cu fel de fel de înflorituri de lină. SEVASTOS, N. 90. 2. Fig. Adaos personal (la o povestire, la relatarea unor fapte); exagerare. Lupu Chirițoiu începu povestea de departe, cu înflorituri. REBREANU, R. I 270.

ÎNFLORITÚRĂ ~i f. 1) Element care înfrumusețează ceva; ornament. 2) fig. Adaos născocit la relatarea unor fapte reale (pentru a produce o impresie mai puternică). /a înflori + suf. ~tură

înfloritură f. 1. desen pe stofe; 2. Muz. note adaose de un compozitor ssau de un executant.

înfloritúră f., pl. ĭ. Ornamente compuse din florĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înfloritúră s. f., g.-d. art. înfloritúrii; pl. înfloritúri

înfloritúră s. f., g.-d. art. înfloritúrii; pl. înfloritúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNFLORITÚRĂ s. ornament, podoabă.

ÎNFLORITÚRĂ s. v. exagerare.

ÎNFLORITU s. ornament, podoabă.

Intrare: înfloritură
înfloritură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfloritu
  • ‑nfloritu
  • înfloritura
  • ‑nfloritura
plural
  • înflorituri
  • ‑nflorituri
  • înfloriturile
  • ‑nfloriturile
genitiv-dativ singular
  • înflorituri
  • ‑nflorituri
  • înfloriturii
  • ‑nfloriturii
plural
  • înflorituri
  • ‑nflorituri
  • înfloriturilor
  • ‑nfloriturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înfloritură

  • exemple
    • Cu vîrful nuielii săpase înflorituri încurcate pe țărîna jilavă. C. PETRESCU, S. 174.
      surse: DLRLC
    • Redingota de marină avea piepții brodați cu înflorituri în fir de aur. BART, S. M. 45.
      surse: DLRLC
    • Mijlocul... strîns cu chimir cu nasturi albi sau galbeni și cu fel de fel de înflorituri de lînă. SEVASTOS, N. 90.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat Adaos personal (la o povestire, la o expunere).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: exagerare un exemplu
      exemple
      • Lupu Chirițoiu începu povestea de departe, cu înflorituri. REBREANU, R. I 270.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Înflori + sufix -tură.
    surse: DEX '09 DEX '98