10 definiții pentru îndreptar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îndreptar sn [At: DA / Pl: ~re / E: în- + dreptar] Colecție de norme, reguli și practici pentru un anumit domeniu.

ÎNDREPTÁR, îndreptare, s. n. Colecție de norme, reguli și practici pentru un anumit domeniu; călăuză, ghid. – În + dreptar (Înv. „îndreptar” < drept).

ÎNDREPTÁR, îndreptare, s. n. Colecție de norme, reguli și practici pentru un anumit domeniu; călăuză, ghid. – În + dreptar (Înv. „îndreptar” < drept).

ÎNDREPTÁR, îndreptare, s. n. Lucrare care dă îndrumări (într-un anumit domeniu); călăuză. Îndreptar ortografic.Cunoașterea principiilor de proiectare ale arhitecturii sovietice în domeniul construcțiilor agricole constituie un ajutor eficace și un îndreptar sigur în activitatea de proiectare a Stațiunilor de mașini și tractoare din țara noastră. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 379, 5/2.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îndreptár s. n., pl. îndreptáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNDREPTÁR s. 1. v. ghid. 2. v. normativ.

ÎNDREPTÁR ~e n. Carte ce cuprinde o colecție de norme, reguli și recomandări practice într-un anumit domeniu; călăuză; ghid; îndrumar. ~ ortoepic. /a îndrepta + suf. ~ar

îndreptár și dreptár n., pl. e (d. drept, îndrept). Echer saŭ riglă de meseriaș. Șurub regulator p. ca o mașină să meargă maĭ răpede saŭ maĭ încet. Fig. Normă, canon, regulă de vĭață. Cod, pravilă, carte care arată legile uneĭ științe: această carte e îndreptaru limbiĭ româneștĭ. – Vechĭ dereptar. V. colțar și cumpănă.

îndreptár s. n., pl. îndreptáre

ÎNDREPTAR s. 1. călăuză, ghid, îndrumar, îndrumător, (livr.) vademecum, (înv.) praveț. (Un ~ pentru scrierea corectă.) 2. normativ, (înv.) regulativ. (~ tehnic.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ÎNDREPTÁR s. n. (< în + dreptar < drept + suf. -ar): lucrare care dă îndrumări într-un anumit domeniu; călăuză. ◊ ~ ortoepic, ortografic și de punctuație: î. de pronunțare și de scriere corectă a cuvintelor, a propozițiilor și a frazelor dintr-o limbă, în spiritul normelor limbii literare actuale.

Intrare: îndreptar
îndreptar substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndreptar
  • ‑ndreptar
  • îndreptarul
  • îndreptaru‑
  • ‑ndreptarul
  • ‑ndreptaru‑
plural
  • îndreptare
  • ‑ndreptare
  • îndreptarele
  • ‑ndreptarele
genitiv-dativ singular
  • îndreptar
  • ‑ndreptar
  • îndreptarului
  • ‑ndreptarului
plural
  • îndreptare
  • ‑ndreptare
  • îndreptarelor
  • ‑ndreptarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îndreptar

  • 1. Colecție de norme, reguli și practici pentru un anumit domeniu.
    exemple
    • Îndreptar ortografic.
      surse: DLRLC
    • Cunoașterea principiilor de proiectare ale arhitecturii sovietice în domeniul construcțiilor agricole constituie un ajutor eficace și un îndreptar sigur în activitatea de proiectare a Stațiunilor de mașini și tractoare din țara noastră. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 379, 5/2.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + dreptar (învechit „îndreptar” din drept).
    surse: DEX '09 DEX '98