25 de definiții pentru încredere


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

încredere sf [At: NEGRUZZI, I 30 / Pl: ~ri / E: încrede] 1-3 Sentiment de siguranță față de (cinstea) (buna-credință sau) sinceritatea cuiva Si: (înv) încredincioșie (1-3). 4 Bizuire pe cineva sau pe ceva Si: (rar) încrezut1 (4). 5 Convingere că cineva spune adevărul Si: (rar) încrezut1 (5). 6 Destăinuire cuiva a unui secret. 7 (Ccr) Confidență. 8-9 Încredințare cuiva (a unei misiuni sau) a protecției unei persoane. 10 (Rar) Convingere de justețea unei idei. 11-12 Credință (prea mare) în propriile sale forțe. 13 Fudulire. 14 (Îla) De (mare) ~ Care se bazează exclusiv pe cinstea, capacitatea cuiva. 15 (Îala) Pentru care e necesară o mare încredere. 16 (îal) Căruia i se acordă o mare încredere. 17 (Îs) Post de (mare) ~ Post care se încredințează numai persoanelor sigure. 18 (Îe) A da vot de ~ A aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. 19 (Îs) Abuz de ~ înșelăciune care constă din însușirea ilegală, înstrăinarea sau refuzul de restituire a unui obiect încredințat spre păstrare sau spre utilizare. 20 (Îlav) Pe ~ Fără o verificare prealabilă, doar în baza încrederii (1-3) în cineva. 21 (Îs) Om (sau persoană) de (mare) ~ Persoană pe a cărei cinste, discreție, fidelitate se poate conta. 22 (Îas) Persoană care este capabilă să ducă la îndeplinire sarcini importante sau chestiuni, secrete, delicate. 23 (Îs) Casă (sau magazin) de ~ Magazin (sau casă de comerț) unde se vând numai lucruri de calitate bună. 24 (Îe) A pune chestiunea de ~ A cere deputaților să-și precizeze în anumite împrejurări, prin vot, atitudinea față de politica guvernului. 25 (Îe) A inspira (sau a insufla cuiva) ~ A dovedi unei persoane că se poate conta pe ea. 26 (D. lucruri, produse etc.; îae) A lăsa impresia unei bune calități. corectată

ÎNCRÉDERE s. f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva; credință. ◊ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune. A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. încrede.

ÎNCRÉDERE s. f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva; credință. ◊ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune. A pune chestiunea de încredere = a cere deputaților să-și precizeze în anumite împrejurări, prin vot, atitudinea față de politica guvernului. A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. încrede.

ÎNCRÉDERE s. f. (Mai ales în legătură cu verbul «a avea») Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, bună-credința sau sinceritatea cuiva; credință. Afară ne primește lumina, ne primesc copacii înverziți, care-și leagănă frunzele în vînt și oamenii sovietici, pe fețele cărora flutură încrederea în viitor. STANCU, U.R.S.S. 142. Nu avea mare încredere nici în arendaș, oricît se arăta de amabil. REBREANU, R. II 48. Fața lui, tînără și bărbătească, insufla încredere. NEGRUZZI, S. I 30. Abuz de încredere v. abuz.Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană pe a cărei cinste (fidelitate, vrednicie, discreție) cineva se poate bizui, căreia îi poate încredința chestiuni sau sarcini importante. Vătășelul Lazăr Odudie, omul de încredere al lui Cosma, venea în urma lui, cu capul gol. REBREANU, R. II 68. Post de (mare) încredere = post care se încredințează numai persoanelor vrednice de încredere deplină. (În parlamentele burgheze) Vot de încredere = vot prin care se aprobă în parlament activitatea sau programul unui guvern. A pune chestiunea de încredere = a supune votului deputaților politica generală a guvernului sau un aspect particular al ei, votul contrar atrăgînd după sine demisia guvernului.

ÎNCRÉDERE f. 1) v. A SE ÎNCREDE. 2) Sentiment de convingere; lipsă de îndoială. Privește cu ~ viitorul.A se bucura de ~ a fi considerat om cinstit și de nădejde. Om (sau persoană) de ~ om serios, pe care te poți bizui. Vot de ~ susținere a unui program de activitate. [G.-D. încrederii; Sil. în-cre-] /v. a încrede

încredere f. 1. acțiunea de a se încrede în cineva: om de încredere; 2. speranță fermă: am încredere în ajutorul vostru; 3. cutezare prezumpțioasă.

încrédere f. Acțiunea de a te încrede. Îndrăzneală, prezumpțiune. Om de încredere, om în care te încrezĭ, credincĭos, fidel. A avea încredere, a te încrede, a fi sigur de fidelitatea cuĭva.

încrede [At: CORESI, EV. 276/23 / Pzi: încred, (înv) încrez / Cj: 3 să ~eadă, (înv) să ~ea / E: în- + crede] 1 vt (Îvr) A socoti că cineva este drept. 2-3 vr A se încredința (4-5). 4 vr A se bizui pe cineva sau pe ceva Si: a conta, a se încredința 5 vr A da cuiva crezare Si: a se încredința (7). 6-8 vt (Îvp) A încredința (1-3). 9-10 vr A pune temei (pe cinstea sau) pe sinceritatea cuiva Si: (înv) a se încredincioșa (1-2). 11-12 vtr (Rar) A se încredința (13-14). 13 vtf (Înv) A face pe cineva să treacă la altă religie Si: a converti, (înv) a încredincioșa (3). 14-15 vr (Pop) A avea încredere (prea mare) în forțele proprii. 16 vr (Pop) A se fuduli.

ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. (Urmat de determinări în dativ sau, mai ales, introduse prin prep. «în») A crede, a avea încredere în cineva, a se bizui pe cineva, a se lăsa în nădejdea cuiva; a conta pe cineva. Încrede-te lui, cum te-ai încrezut în mine! ISPIRESCU, L. 21. Cutezătorul ce se încredea perfidelor unde. EMINESCU, N. 33. ♦ (Mai ales în construcții negative) A crede spusele cuiva, a da crezare, a-i veni cuiva să creadă. I se pare că visează, Ar zîmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. EMINESCU, O. I 84. Tu ești, inima-mi spune, și tot nu mă încred. ALECSANDRI, T. II 129. 2. Tranz. (Învechit, azi în poezie) A da sau a lăsa ceva cu toată încrederea în seama cuiva; a încredința cuiva ceva. De-o fi, bade, să ghicești, Îți încred o bogăție: Leagăn am să fac din tine, Și-un copil – de-o fi cu bine – Ți-l dau ție Să mi-l crești! COȘBUC, P. I 203. Ridică ochii. Vede Luceafărul. Și-ncetișor Dorințele-i încrede. EMINESCU, O. I 179. ◊ Refl. (Poetic) Barca se-ncrede în sînul mării, Luna-ntr-al nopții car zburător. ALECSANDRI, O. 149.

A SE ÎNCRÉDE mă încréd intranz. 1) A avea (toată) nădejdea. Mă încred în tine. 2) (mai ales în construcții negative) A crede pe deplin spuselor; a da crezare. 3) A avea o părere exagerată despre sine; a se supraevalua. /în + a crede

încrede v. a se lăsa în buna credința altuia, a-și pune credința în: încrede-te în el.

încréd, -crezút, a -créde v. tr. (d. cred). Încredințez, predaŭ (Vechĭ). V. refl. Am încredere, mă sprijin pe credința (fidelitatea) altuĭa: mă încred în cineva (saŭ cuĭva).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încrédere s. f., g.-d. art. încréderii

încrédere s. f., g.-d. art. încréderii

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 se încreádă; ger. încrezấndu-se; part. încrezút corectată

încréde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încréd, imperf. 3 sg. încredeá; conj. prez. 3 sg. și pl. încreádă; part. încrezút


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCRÉDERE s. 1. (pop.) crezare, crezământ, (fig.) credit. (Se bucură de ~ lui.) 2. (livr.) confiență, (înv.) credință. (Nu am ~ în el.) 3. nădejde, siguranță. (Pot să am ~ în voi?) 4. optimism. (Privește cu ~ viitorul.)

ÎNCREDERE s. 1. (pop.) crezare, crezămînt, (fig.) credit. (Se bucură de ~ lui.) 2. (livr.) confiență, (înv.) credință. (Nu am ~ în el.) 3. nădejde, siguranță. (Pot să am ~ în voi?) 4. optimism. (Privește cu ~ viitorul.)

Încredere ≠ incertitudine, îndoială, neîncredere, suspiciune

ÎNCRÉDE vb. 1. v. bizui. 2. a se baza, a se bizui, a conta, a se lăsa, a se sprijini. (Te poți ~ în mine!) 3. v. crede. 4. v. îngâmfa.

ÎNCRÉDE vb. v. asigura, da, încredința, înmâna, întinde, preda, remite, transmite.

ÎNCREDE vb. 1. a se baza, a se bizui, a conta, a se fundamenta, a se întemeia, a se sprijini, (înv. și reg.) a se nădăi, (înv.) a se așeza, a se încredința, a se încumeta, a nădăjdui, a se semeți, a se stărui, (fig.) a miza, a se rezema. (Pe ce se ~ el?) 2. a se baza, a se bizui, a conta, a se lăsa, a se sprijini. (Te poți ~ în mine!) 3. a crede. (Mă ~ în tine!)

încrede vb. v. ASIGURA. DA. ÎNCREDINȚA. ÎNMÎNA. ÎNTINDE. PREDA. REMITE. TRANSMITE.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ÎNCREDERE. Subst. Încredere, confiență (franțuzism), credință, crezare, crezămînt (înv.); bizuire; nădejde, speranță. Încredințare, confidență, destăinuire. Credincios, credincer (înv.), cirac (înv.), om (persoană) de (mare) încredere; confident. Adj. Încrezător. Credincios. Vb. A crede, a se încrede, a avea încredere în cineva, a-și pune (a avea) nădejdea în cineva, a se lăsa în (pe) seama (grija, voia) cuiva, a se încredința, a conta pe..., a se bizui pe..., a se baza pe...; a lăsa pe cineva (ceva) în (pe) seama (grija, voia) cuiva, a încredința, a crede pe cineva pe cuvînt, a da crezare (cuiva, la ceva), a da (a pune) crezămînt. A se destăinui, a se confesa, a se confia (rar). A se bucura de încredere, a fi crezut, a afla (a avea) crezămînt, a fi om de încredere, a fi mîna dreaptă a cuiva. A bea (a lua, a sorbi) credință (credința). V. cinste, destăinuire, prietenie, speranță. Îngîmfare

Intrare: încredere
încredere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încredere
  • ‑ncredere
  • încrederea
  • ‑ncrederea
plural
  • încrederi
  • ‑ncrederi
  • încrederile
  • ‑ncrederile
genitiv-dativ singular
  • încrederi
  • ‑ncrederi
  • încrederii
  • ‑ncrederii
plural
  • încrederi
  • ‑ncrederi
  • încrederilor
  • ‑ncrederilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încredere

  • 1. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva.
    exemple
    • Afară ne primește lumina, ne primesc copacii înverziți, care-și leagănă frunzele în vînt și oamenii sovietici, pe fețele cărora flutură încrederea în viitor. STANCU, U.R.S.S. 142.
      surse: DLRLC
    • Nu avea mare încredere nici în arendaș, oricît se arăta de amabil. REBREANU, R. II 48.
      surse: DLRLC
    • Fața lui, tînără și bărbătească, insufla încredere. NEGRUZZI, S. I 30.
      surse: DLRLC
    • surse: DLRLC
    • 1.2. expresie Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Vătășelul Lazăr Odudie, omul de încredere al lui Cosma, venea în urma lui, cu capul gol. REBREANU, R. II 68.
        surse: DLRLC
    • 1.3. expresie Post de (mare) încredere = post care se încredințează numai persoanelor vrednice de încredere deplină.
      surse: DLRLC
    • 1.4. expresie A pune chestiunea de încredere = a cere deputaților să-și precizeze în anumite împrejurări, prin vot, atitudinea față de politica guvernului.
      surse: DEX '98 DLRLC
    • 1.5. expresie A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • vezi încrede
    surse: DEX '98 DEX '09

încrede încredere

  • 1. reflexiv A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bizui conta 2 exemple
    exemple
    • Încrede-te lui, cum te-ai încrezut în mine! ISPIRESCU, L. 21.
      surse: DLRLC
    • Cutezătorul ce se încredea perfidelor unde. EMINESCU, N. 33.
      surse: DLRLC
    • 1.1. popular A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: fuduli supraevalua
    • 1.2. A crede spusele cuiva, a da crezare.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: crede 2 exemple
      exemple
      • I se pare că visează, Ar zîmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. EMINESCU, O. I 84.
        surse: DLRLC
      • Tu ești, inima-mi spune, și tot nu mă încred. ALECSANDRI, T. II 129.
        surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv învechit popular A încredința ceva cuiva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: încredința 3 exemple
    exemple
    • De-o fi, bade, să ghicești, Îți încred o bogăție: Leagăn am să fac din tine, Și-un copil – de-o fi cu bine – Ți-l dau ție Să mi-l crești! COȘBUC, P. I 203.
      surse: DLRLC
    • Ridică ochii. Vede Luceafărul. Și-ncetișor Dorințele-i încrede. EMINESCU, O. I 179.
      surse: DLRLC
    • reflexiv poetic Barca se-ncrede în sînul mării, Luna-ntr-al nopții car zburător. ALECSANDRI, O. 149.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + crede
    surse: DEX '98 DEX '09