12 definiții pentru încânta


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

încânta [At: GRIGORIU-RIGO, M. P. I 100 / Pzi: încânt / E: ml încântare] 1-2 vt (îvp) A fermeca (prin pronunțarea unor formule magice). 3 vt A captiva pe cineva până la fascinație Si: a fascina, a fermeca, a vrăji. 4 vt A produce o stare de bucurie, delectare etc. 5-6 vtr A (se) amăgi.

ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).

ÎNCÂNTÁ vb. I. tr. A fermeca, a entuziasma; a amuza. [P.i. încânt. / după fr. enchanter].

ÎNCÂNTÁ vb. tr. a fermeca; a entuziasma; a amuza. (după fr. enchanter)

A ÎNCÂNTÁ încânt tranz. 1) A face să fie cuprins de uimire și admirație; a fermeca; a vrăji; a fascina; a delecta; a desfăta. 2) A ademeni prin făgăduințe; a înșela cu promisiuni; a momi. /în + a cânta

încântà v. 1. a captiva cu fermece; 2. a transporta de admirațiune, de plăcere: taina ce mă ’ncântă AL. [Lat. INCANTARE].

ÎNCÎNTÁ, încî́nt, vb. I. Tranz. A produce o stare de mulțumire, de admirație, a stîrni entuziasmul; a captiva, a fermeca, a entuziasma, a vrăji. Îl încîntase mai înainte semnele lor de dragoste. CARAGIALE, O. III 61. Nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară. EMINESCU, O. I 201. Drag îmi e numele Ană Că te-ncîntă auzindu-l. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 35. ♦ A amăgi, a înșela. Te-a încîntat cu promisiuni mincinoase.Refl. Un altul vă inspiră – el trăiește, El cu gura voastră rîde, el se-ncîntă, el șoptește. EMINESCU, O. I 157.

încî́nt, a v. tr. (lat. in-cantare, a fărmăca; it. incantare, pv. sp. pg. encantar, fr. enchanter. V. cînt). Mold. Munt. Amăgesc cu vorba, bat capu: ĭa fugĭ de-aicĭ și nu mă’ncînta (Munt. a încînta cu migdale amare, a înșela cu promisiunĭ). Neol. (după fr. it.). Farmec, seduc, fascinez, umplu de admirațiune: știința, politeța, arta luĭ l-a încîntat. V. boscorodesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă

încântá vb., ind. prez. 1 sg. încânt, 3 sg. și pl. încântă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCÂNTÁ vb. 1. a atrage, a captiva, a cuceri, a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a răpi, a seduce, a subjuga, a vrăji, (fig.) a hipnotiza, a magnetiza. (Spectacolul l-a ~.) 2. v. bucura. 3. v. înșela.

ÎNCÎNTA vb. 1. a atrage, a captiva, a cuceri, a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a răpi, a seduce, a subjuga, a vrăji, (fig.) a hipnotiza, a magnetiza. (Spectacolul l-a ~.) 2. a bucura, a desfăta, a mîngîia. (Peisajul îi ~ sufletul.) 3. a ademeni, a amăgi, a înșela, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mîglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gîmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pîrli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu vorba.)

Intrare: încânta
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încânta
  • ‑ncânta
  • încântare
  • ‑ncântare
  • încântat
  • ‑ncântat
  • încântatu‑
  • ‑ncântatu‑
  • încântând
  • ‑ncântând
  • încântându‑
  • ‑ncântându‑
singular plural
  • încântă
  • ‑ncântă
  • încântați
  • ‑ncântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încânt
  • ‑ncânt
(să)
  • încânt
  • ‑ncânt
  • încântam
  • ‑ncântam
  • încântai
  • ‑ncântai
  • încântasem
  • ‑ncântasem
a II-a (tu)
  • încânți
  • ‑ncânți
(să)
  • încânți
  • ‑ncânți
  • încântai
  • ‑ncântai
  • încântași
  • ‑ncântași
  • încântaseși
  • ‑ncântaseși
a III-a (el, ea)
  • încântă
  • ‑ncântă
(să)
  • încânte
  • ‑ncânte
  • încânta
  • ‑ncânta
  • încântă
  • ‑ncântă
  • încântase
  • ‑ncântase
plural I (noi)
  • încântăm
  • ‑ncântăm
(să)
  • încântăm
  • ‑ncântăm
  • încântam
  • ‑ncântam
  • încântarăm
  • ‑ncântarăm
  • încântaserăm
  • ‑ncântaserăm
  • încântasem
  • ‑ncântasem
a II-a (voi)
  • încântați
  • ‑ncântați
(să)
  • încântați
  • ‑ncântați
  • încântați
  • ‑ncântați
  • încântarăți
  • ‑ncântarăți
  • încântaserăți
  • ‑ncântaserăți
  • încântaseți
  • ‑ncântaseți
a III-a (ei, ele)
  • încântă
  • ‑ncântă
(să)
  • încânte
  • ‑ncânte
  • încântau
  • ‑ncântau
  • încânta
  • ‑ncânta
  • încântaseră
  • ‑ncântaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încânta încântare încântat

  • 1. tranzitiv A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție.
    exemple
    • Îl încîntase mai înainte semnele lor de dragoste. CARAGIALE, O. III 61.
      surse: DLRLC
    • Nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară. EMINESCU, O. I 201.
      surse: DLRLC
    • Drag îmi e numele Ană Că te-ncîntă auzindu-l. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 35.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv reflexiv A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli.
    exemple
    • Te-a încîntat cu promisiuni mincinoase.
      surse: DLRLC
    • Un altul vă inspiră – el trăiește, El cu gura voastră rîde, el se-ncîntă, el șoptește. EMINESCU, O. I 157.
      surse: DLRLC

etimologie: