19 definiții pentru înțelept, înțeleaptă înțelept


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înțelept2, ~eaptă [At: COD. VOR. 73/11 / V: ~țăl~ / Pl: ~pți, ~e / E: ml intellectus, -a, -um] 1-6 smf, a (Persoană) care este înzestrată cu înțelepciune (2-4). 7 a Inteligent. 8 a (Îvr) Cunoscător al unui lucru. 9 a Prevăzător. 10 a Cumpătat. 11 a (Înv; d. fete și femei) Virgină. 12 a (Înv) Sănătos la minte. 13-14 sm Filozof (antic). 15 a (D. înfățișare, atitudini) Care exprimă înțelepciune. 16 a Izvorât din înțelepciune.

înțelept1 sn [At: PSALT. SCH. 526 / Pl: ~uri / E: ml intellectus] (Îvr) 1 Intelect. 2 Inteligență.

ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus.

ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Filozof (antic). ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus.

ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Înzestrat cu înțelepciune (1), cu o capacitate superioară de înțelegere și judecare a lucrurilor, pe baza cunoașterii și a experienței; cuminte. Peste ce profesor înțelept și iscusit a dat! CREANGĂ, A. 18. Pune-mă de om cuminte, Om cuminte și-nțelept Dar cu jale mare-n piept! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 307. ◊ (Substantivat) Rostise pe «deocamdată» ăsta, tărăgănîndu-l ca un înțelept. GALAN, B. I 221. (Cu pronunțare regională) O frunte naltă, pleșuvă, încrețită de gîndiri, ochii suri boltiți adînc... îi da arătarea unui înțălept din vechime. EMINESCU, N. 52. Un înțălept... trebuie a îndrepta greșalile altora. DRĂGHICI, R. 13. ♦ (Despre mintea, înfățișarea, acțiunile sau manifestările omului) Care exprimă înțelepciune; plin de înțelepciune, izvorît din înțelepciune, datorit înțelepciunii. Azi de mine poate au nevoie, Suflete, acum fii înțelept! BENIUC, V. 41. [Neculce] în marginile limbii simple și înțelepte, a adunat în cronica lui comori de frumuseți artistice. SADOVEANU, E. 12. Ruben își netezi încet barba și o adîncă întristare era scrisă pe fața lui bătrînă și înțeleaptă. EMINESCU, N. 55. Cumpăna gîndirii ai cumpănit-o drept, Croind pe limba veche al tău sfat înțelept. BELDICEANU, P. 134. 2. Prevăzător, chibzuit. Omul înțelept își cumpără iarna car și vara sanie.Cred că ea e mai înțeleaptă ca tine și nu va cere despărțirea! REBREANU, R. I 233. ◊ (Adverbial) Socotise totuși că e mai înțelept să înlăture orice prilej de neplăceri neprevăzute. STĂNOIU, C. I. 77.

ÎNȚELÉPT1 ~ți m. Persoană înzestrată cu capacitatea de a pătrunde esența legilor fundamentale ale naturii și ale societății; cugetător; gânditor. /<lat. intellectus

ÎNȚELÉPT2 ~eáptă (~épți, ~épte) 1) (despre persoane) Care înțelege și judecă drept; care are judecată sănătoasă; cuminte. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care este bine gândit; făcut cu socoteală; chibzuit. /<lat. intellectus

înțelept a. 1. care vorbește sau lucrează cu minte; 2. rezervat în purtare, în apucături; 3. inspirat de înțelepciune: o reflecțiune înțeleaptă. ║ m. cel ce e înțelept: moartea nu surprinde pe înțelept; cei șapte înțelepți, nume dat la 7 filozofi greci din secolul VI a. Cr. (Thales din Milet, Solon, Bias, etc.). [Lat. INTELLECTUS].

Natan m. 1. profet trimis de D-zeu lui David spre a-i imputa omorul lui Uria; 2. (înțeleptul), titlul unei tragedii celebre de Lessing.

înțelépt, -eáptă adj., pl. epțĭ, epte (lat. intĕllĕctus, part. d. intĕllégere, a înțelege). Inteligent, deștept: un țăran înțelept. Cult, învățat, priceput: Egipteniĭ eraŭ înțelepțĭ. Prudent, care se conduce bine în vĭață: un bătrîn înțelept. Înțelegător, dócil, cuminte: un copil înțelept. Care are caracteru înțelepcĭuniĭ, înțelepțesc, de înțelept: răspuns înțelept. Subst. Savant, filosof: ceĭ șapte înțelepțĭ aĭ vechiĭ Greciĭ (Talete din Milet, Pitac, Biante, Cleobul, Misone, Chilone și Solone).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépte

înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. sg. înțeleáptă, pl. înțelépte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNȚELÉPT adj., s., adv. 1. adj. (livr. rar) sapient, (pop.) iscusit, (înv.) mândru, preamândru. (Un om ~.) 2. s. filozof, gânditor. (Cei șapte ~ți ai lumii antice.) 3. adj. v. chibzuit. 4. adj. v. judicios. 5. adj. chibzuit, cuminte, deștept, inteligent. (O faptă ~eaptă.) 6. adv. v. chibzuit.

ÎNȚELEPT adj., s., adv. 1. adj. (livr. rar) sapient, (pop.) iscusit, (înv.) mîndru, preamîndru. (Un om ~.) 2. s. filozof, gînditor. (Cei șapte ~ ai lumii antice.) 3. adj. chibzuit, cuminte, socotit, (pop.) mintos. (Om ~.) 4. adj. bun, chibzuit, folositor, gîndit, judicios, rațional, rezonabil, socotit, util, (fig.) sănătos. (Un sfat ~.) 5. adj. chibzuit, cuminte, deștept, inteligent. (O faptă ~.) 6. adv. chibzuit, cuminte, înțelepțește, judicios, rațional. (A procedat ~.)

Înțelept ≠ neghiob, nerod, prost, prostălău, prostănac, tont


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DIVITIAE APUD SAPIENTEM VIRUM IN SERVITUTE SUNT, APUD STULTUM IN IMPERIO (lat.) bogăția este sclava omului înțelept și stăpâna celui prost – Seneca, „De vita beata”, 26, 1.

IAROSLAV CEL ÎNȚELEPT, mare cneaz al Kievului (1016-1018 și 1018-1054). I-a înfrânt pe pecenegi și lituani, întărind astfel hotarele de S și de V ale statului. S-a luptat cu fratele său, împărțind statul (1026), dar, ulterior, l-a reunificat (1036). În 1051, l-a înscăunat pe Ilarion, primul mitropolit rus. A stabilit legături dinastice cu multe case domnitoare europene. În timpul său a fost întocmită culegerea de legi „Russkaia pravda”.

ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ (lat. intellectus) adj., s. m. 1. Adj. Înzestrat cu înțelepciune. ♦ Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. ♦ Prevăzător, chibzuit. 2. S. m. Nume dat gânditorilor antici. ♦ Cei șapte înțelepți (ai lumii) = șapte filozofi și oameni de stat greci din sec. 7-6 î. Hr. După tradiție, aceștia erau: Tales din Milet, Pittacos, Bias, Cleobul, Periandru, Chilon și Solon. Unii autori substituie ultimilor alte trei nume.

Intrare: înțelept, înțeleaptă
înțelept adjectiv
adjectiv (A34)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înțelept
  • ‑nțelept
  • înțeleptul
  • înțeleptu‑
  • ‑nțeleptul
  • ‑nțeleptu‑
  • înțeleaptă
  • ‑nțeleaptă
  • înțeleapta
  • ‑nțeleapta
plural
  • înțelepți
  • ‑nțelepți
  • înțelepții
  • ‑nțelepții
  • înțelepte
  • ‑nțelepte
  • înțeleptele
  • ‑nțeleptele
genitiv-dativ singular
  • înțelept
  • ‑nțelept
  • înțeleptului
  • ‑nțeleptului
  • înțelepte
  • ‑nțelepte
  • înțeleptei
  • ‑nțeleptei
plural
  • înțelepți
  • ‑nțelepți
  • înțelepților
  • ‑nțelepților
  • înțelepte
  • ‑nțelepte
  • înțeleptelor
  • ‑nțeleptelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înțelept, -eaptă înțelept

  • 1. adesea substantivat Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cuminte deștept 5 exemple
    exemple
    • Peste ce profesor înțelept și iscusit a dat! CREANGĂ, A. 18.
      surse: DLRLC
    • Pune-mă de om cuminte, Om cuminte și-nțelept Dar cu jale mare-n piept! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 307.
      surse: DLRLC
    • Rostise pe «deocamdată» ăsta, tărăgănîndu-l ca un înțelept. GALAN, B. I 221.
      surse: DLRLC
    • cu pronunțare regională O frunte naltă, pleșuvă, încrețită de gîndiri, ochii suri boltiți adînc... îi da arătarea unui înțălept din vechime. EMINESCU, N. 52.
      surse: DLRLC
    • cu pronunțare regională Un înțălept... trebuie a îndrepta greșalile altora. DRĂGHICI, R. 13.
      surse: DLRLC
    • 1.2. (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
      exemple
      • Azi de mine poate au nevoie, Suflete, acum fii înțelept! BENIUC, V. 41.
        surse: DLRLC
      • [Neculce] în marginile limbii simple și înțelepte, a adunat în cronica lui comori de frumuseți artistice. SADOVEANU, E. 12.
        surse: DLRLC
      • Ruben își netezi încet barba și o adîncă întristare era scrisă pe fața lui bătrînă și înțeleaptă. EMINESCU, N. 55.
        surse: DLRLC
      • Cumpăna gîndirii ai cumpănit-o drept, Croind pe limba veche al tău sfat înțelept. BELDICEANU, P. 134.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Omul înțelept își cumpără iarna car și vara sanie.
      surse: DLRLC
    • Cred că ea e mai înțeleaptă ca tine și nu va cere despărțirea! REBREANU, R. I 233.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Socotise totuși că e mai înțelept să înlăture orice prilej de neplăceri neprevăzute. STĂNOIU, C. I. 77.
      surse: DLRLC

etimologie: