10 definiții pentru împuternicit (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împuternicit2, ~ă [At: BĂLCESCU, M. V. 31 / Pl: ~iți, ~e / E: împuternici] 1 a Întărit. 2 a Însănătoșit. 3-4 smf, a (Jur) (Persoană) care este autorizată să săvârșească ceva în numele altcuiva Si: mandatar, plenipotențiar, reprezentant.

ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.

ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f. Persoană autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar. – V. împuternici.

ÎMPUTERNICÍT, -Ă, împuterniciți, -te, s. m. și f. Persoană autorizată a săvîrși ceva în numele altcuiva; reprezentant, mandatar.

ÎMPUTERNICÍT ~ți m. 1) Persoană împuternicită să reprezinte pe cineva sau ceva. ~ de afaceri. 2) jur. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat; mandatar. /v. a împuternici

împuternicit m. plenipotențiar, mandatar.

împuternicít, -ă adj. și s. Care are depline puterĭ, plenipotențiar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împuternicít s. m., pl. împuternicíți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPUTERNICÍT s. 1. v. delegat. 2. v. reprezentant. 3. v. procurist.

ÎMPUTERNICIT s. 1. delegat, emisar, mesager, reprezentant, sol, trimis, (prin Transilv.) mînat, (înv.) misit, rugător, solitor. (~ al unui stat străin.) 2. mandatar, reprezentant, (înv.) ispravnic, mandator. (El e ~ meu.) 3. mandatar, procurator, procurist, (înv.) procurant. (~ al unei întreprinderi.)

Intrare: împuternicit (s.m.)
împuternicit2 (s.m.) substantiv masculin admite vocativul
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împuternicit
  • ‑mputernicit
  • împuternicitul
  • împuternicitu‑
  • ‑mputernicitul
  • ‑mputernicitu‑
plural
  • împuterniciți
  • ‑mputerniciți
  • împuterniciții
  • ‑mputerniciții
genitiv-dativ singular
  • împuternicit
  • ‑mputernicit
  • împuternicitului
  • ‑mputernicitului
plural
  • împuterniciți
  • ‑mputerniciți
  • împuterniciților
  • ‑mputerniciților
vocativ singular
  • împuternicitule
  • ‑mputernicitule
  • împuternicite
  • ‑mputernicite
plural
  • împuterniciților
  • ‑mputerniciților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împuternicit, -ă împuternicit (2) împuternicită

etimologie:

  • vezi împuternici
    surse: DEX '98 DEX '09