18 definiții pentru îmbrâncire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMBRÂNCÍRE, îmbrânciri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbrânci și rezultatul ei. – V. îmbrânci.

ÎMBRÂNCÍRE, îmbrânciri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbrânci și rezultatul ei. – V. îmbrânci.

îmbrâncire sf [At: (a. 1794) GCR. II, 153/22 / S și: (înv) înb~ / Pl: ~ri / E: îmbrânci] 1 Împingere a cuiva cu un brânci Si: busculadă, îmbrânceală (1), îmbrâncit1 (1), îmbrâncitură (1) Vz ghiontuială. 2 Împingere bruscă și violentă, repetată, între mai multe persoane Si: îmbrânceală (2), îmbrâncit1 (2), îmbrâncitură (2). 3 Dare afară Si: îmbrâncit1 (3), îmbrâncitură (3). 4 Respingere bruscă Si: îmbrâncit1 (4), îmbrâncitură (4). 5 Mers greu (din cauza bătrâneții, slăbiciunii, sărăciei) Si: îmbrâncit1 (5). 6 (Înv; fig) Îndemnare insistentă către ceva Si: îmbrâncit1 (6). 7 (Înv; fig) Stimulare. 8 (Înv; fig) Alungare.

ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă.

ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă.

îmbrânca v vz îmbrânci

îmbrânci [At: PANN, E. II, 138/23 / V: (cscj) ~nca, zb~ / Pzi: ~ncesc / E: în- + brâncă1] 1 vt A da brânci. 2 vt A împinge pe cineva cu putere. 3 vt A da afară. 4 vt A respinge brusc. 5 vi A merge greu, din cauza bătrâneții, slăbiciunii, sărăciei. 6 vi (Îe) A ~ncat de tot A slăbit. 7 vi (Îae) A sărăcit. 8 vi (Îae) Umblă pe brânci.

ÎMBRÎNCÍ, îmbrîncesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la persoane) A împinge cu violență, a respinge în mod brusc, a da brînci. Ducîndu-l pe poarta curții, mai mult mort decît viu, îl îmbrînciră în mulțime. NEGRUZZI, S. I 156. Toți o îmbrînciră zicîndu-i să iasă afară. ȘEZ. VI 175. Pe-Oprișanu-l apuca Și pe scări îl îmhrîncea. ALECSANDRI, P. P. 204. ◊ Refl. reciproc. Te-ai băgat cu el printre vînzătorii de ziare, care se îmbrînceau și se ghionteau. PAS, Z. I 166. Arnăuții se-mbrîncea, Pe Iordachi s-arunca. ALECSANDRI, P. P. 182. (Poetic) Valurile vin să se joace-n nisip, Îmbrîncindu-se unul pe altul. LESNEA, I. 38. – Variantă: brînci vb. IV.

A SE ÎMBRÂNCÍ mă ~ésc intranz. A face (concomitent) schimb de brânci (unul cu altul). [Sil. îm-brân-] /în + brâncă

A ÎMBRÂNCÍ ~ésc tranz. (persoane) A împinge violent (cu mâinile). [Sil. îm-brân-] /în + brâncă

îmbrâncì v. 1. a da brânci, a împinge afară; 2. fig. a excita: provocând dorințe, dulce le îmbrâncește BOL.

îmbrîncésc v. tr. (d. brîncă). Daŭ brîncĭ, împing afară orĭ în colo: bețivu fu îmbrîncit. Fig. Îndemn, împing: inima-l îmbrîncea să se ducă. – Și brîncesc: c’o mînă e brîncit spre bară (VR. 1911, 8, 212).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îmbrâncíre s. f., g.-d. art. îmbrâncírii; pl. îmbrâncíri

îmbrâncíre s. f., g.-d. art. îmbrâncírii; pl. îmbrâncíri

îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă

îmbrâncí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 sg. și pl. îmbrânceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMBRÂNCÍRE s. ghiontire, îmboldire, îmbrânceală, îmbrâncitură, împingere, înghionteală, înghiontire, (reg.) înghioldeală, înghioldire.

ÎMBRÂNCÍ vb. a (se) ghionti, a (se) izbi, a (se) îmboldi, a (se) împinge, a (se) înghionti, (pop.) a (se) buși, (reg.) a (se) brânci, a (se) înghioldi, (prin Mold.) a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dupăci, (prin Olt. și Ban.) a (se) popândi.

ÎMBRÎNCI vb. a (se) ghionti, a (se) izbi, a (se) îmboldi, a (se) împinge, a (se) înghionti, (pop.) a (se) buși, (reg.) a (se) brînci, a (se) înghioldi, (prin Mold.) a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dupăci, (prin Olt. și Ban.) a (se) popîndi.

ÎMBRÎNCIRE s. ghiontire, îmboldire, îmbrînceală, îmbrîncitură, împingere, înghionteală, înghiontire, (reg.) înghioldeală, înghioldire.

Intrare: îmbrâncire
îmbrâncire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbrâncire
  • ‑mbrâncire
  • îmbrâncirea
  • ‑mbrâncirea
plural
  • îmbrânciri
  • ‑mbrânciri
  • îmbrâncirile
  • ‑mbrâncirile
genitiv-dativ singular
  • îmbrânciri
  • ‑mbrânciri
  • îmbrâncirii
  • ‑mbrâncirii
plural
  • îmbrânciri
  • ‑mbrânciri
  • îmbrâncirilor
  • ‑mbrâncirilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îmbrâncire

etimologie:

  • vezi îmbrânci
    surse: DEX '98 DEX '09

îmbrânci îmbrâncire brânci îmbrânca

  • 1. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: brânci ghionti respinge împinge 6 exemple
    exemple
    • Ducîndu-l pe poarta curții, mai mult mort decît viu, îl îmbrînciră în mulțime. NEGRUZZI, S. I 156.
      surse: DLRLC
    • Toți o îmbrînciră zicîndu-i să iasă afară. ȘEZ. VI 175.
      surse: DLRLC
    • Pe-Oprișanu-l apuca Și pe scări îl îmhrîncea. ALECSANDRI, P. P. 204.
      surse: DLRLC
    • Te-ai băgat cu el printre vînzătorii de ziare, care se îmbrînceau și se ghionteau. PAS, Z. I 166.
      surse: DLRLC
    • Arnăuții se-mbrîncea, Pe Iordachi s-arunca. ALECSANDRI, P. P. 182.
      surse: DLRLC
    • poetic Valurile vin să se joace-n nisip, Îmbrîncindu-se unul pe altul. LESNEA, I. 38.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + brâncă
    surse: DEX '98 DEX '09