16 definiții pentru îmblăciu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îmblăciu sn [At: URECHE, ap. LET. I, 185/31 / S și: (îrg) înb~ / A și: ~ăciu / V: (reg) ~cei smp, ~iri smp, ~ătiu, mlă~, umblăcii snp, umb~ / Pl: ~ie, (îrg) ~ii / E: îmblăcit + -iu] (Reg) 1 Unealtă agricolă rudimentară, formată dintr-o prăjină lungă, la capătul căreia este legat un băț gros și mobil, cu care se lovesc spicele de cereale sau păstăile de legume pentru a li se scoate boabele Si: (reg) îmblăciug, (reg; rar) îmblău. 2 (Prc) Prăjină de la îmblăciu (1). 3 (Pan; îf îmblăcei) Briceag rudimentar cu lama atârnând ca îmblăciul (2).

ÎMBLĂCÍU, îmblăcie, s. n. (Înv.) Unealtă agricolă rudimentară, formată dintr-o prăjină lungă la capătul căreia sunt legate un băț gros mobil și mai multe curele, cu care se lovesc spicele de cereale sau păstăile de legume pentru a li se scoate boabele. [Acc. și: îmblắciu] – Cf. îmblăti.

ÎMBLĂCÍU, îmblăcie, s. n. Unealtă agricolă rudimentară, formată dintr-o prăjină lungă la capătul căreia este legat un băț gros mobil și mai multe curele, cu care se lovesc spicele de cereale sau păstăile de legume spre a li se scoate boabele. [Acc. și: îmblắciu] – Cf. îmblăti.

ÎMBLĂCÍU, îmblăcie, s. n. Unealtă agricolă rudimentară, făcută dintr-un băț gros, articulat cu o prăjină lungă, cu care se bat păioasele și legumele cu păstăi pentru a separa semințele din teacă sau din coajă. Ai dat de vro două-trei ori cu îmblăciul în arie. SBIERA, P. 253. ◊ Expr. A măsura cuiva vorba cu îmblăciul = a nu înțelege nimic din ce spune cineva. Apoi na, zise Ipate. Măsură-i vorba cu îmblăciul. Balan să-ți aleagă din gură ce spui, dacă nu vorbești deslușit. CREANGĂ, P. 151.

ÎMBLĂCÍU ~e n. Unealtă agricolă formată dintr-un băț, articulat prin curele cu o coadă lungă, cu care se prelucrează cerealele sau păstăioasele pentru a separa boabele. [Sil. îm-blă-ciu] /cf. a îmblăti

îmblăciu n. Tr. sau mlăciu, instrument agricol compus din două lemne întrebuințat la baterea cerealelor. [Bulg. MLATIA].

îmblăcíŭ n., pl. ie (vsl. mlatŭ, maĭ de bătut, d. mlatiti, a îmblăti. P. epenteză, cp. cu dambla, jimblă, imbrohor). O unealtă de bătut fasolea, grîu ș. a. (Se compune dintr’o coadă numită odîrjă și dintr’un băț maĭ scurt numit hadarag, cu care se izbește, și amîndoŭă-s legate pin doŭă curele numite oglăvĭ). – Și umblăcíŭ, mlăcíŭ, mlăcĭúgă, blăcíe, îmblăcíe și moloteț.

mlăciu1 sn vz îmblăciu


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îmblăcíu (înv.) s. n., art. îmblăcíul; pl. îmblăcíe

îmblăcíu s. n., art. îmblăcíul; pl. îmblăcíe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMBLĂCÍU s. (AGRIC.) (rar) bătătoare. (~ pentru cereale.)

ÎMBLĂCIU s. (rar) bătătoare. (~ pentru cereale.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

îmblăcíu, îmblăcie, îmblăcii, s.n. – (reg.) Unealtă agricolă folosită la treieratul manual, alcătuită din două piese mobile, una mai lungă (îndârja sau dârjaua) și una mai scurtă (hădărău/hădărag) legate prin curele (oglăji) sau belciug de fier (ALRRM, 1973: 828): „Snopii erau bătuți cu îmblăciul, după care erau întorși pe cealaltă parte” (Dăncuș, 1986: 44). – Din îmblăcit + suf. -iu (MDA).

îmblăcíu, îmblăcie, îmblăcii, s.n. – Unealtă agricolă folosită la treieratul manual, alcătuită din două piese mobile, una mai lungă (îndârja sau dârjaua) și una mai scurtă (hădărău/hădărag) legate prin curele (oglăji) sau belciug de fier (ALR 1973: 828): „Snopii erau bătuți cu îmblăciul, după care erau întorși pe cealaltă parte” (Dăncuș 1986: 44). – Din îmblăti.

Intrare: îmblăciu
îmblăciu1 (pl. -e) substantiv neutru
  • pronunție: îmblăciu, îmblăciu
substantiv neutru (N44)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmblăciu
  • ‑mblăciu
  • îmblăciul
  • îmblăciu‑
  • ‑mblăciul
  • ‑mblăciu‑
plural
  • îmblăcie
  • ‑mblăcie
  • îmblăciele
  • ‑mblăciele
genitiv-dativ singular
  • îmblăciu
  • ‑mblăciu
  • îmblăciului
  • ‑mblăciului
plural
  • îmblăcie
  • ‑mblăcie
  • îmblăcielor
  • ‑mblăcielor
vocativ singular
plural
îmblăciu2 (pl. -i) substantiv neutru
substantiv neutru (N54)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmblăciu
  • ‑mblăciu
  • îmblăciul
  • îmblăciu‑
  • ‑mblăciul
  • ‑mblăciu‑
plural
  • îmblăcii
  • ‑mblăcii
  • îmblăciile
  • ‑mblăciile
genitiv-dativ singular
  • îmblăciu
  • ‑mblăciu
  • îmblăciului
  • ‑mblăciului
plural
  • îmblăcii
  • ‑mblăcii
  • îmblăciilor
  • ‑mblăciilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îmblăciu

  • 1. învechit Unealtă agricolă rudimentară, formată dintr-o prăjină lungă la capătul căreia sunt legate un băț gros mobil și mai multe curele, cu care se lovesc spicele de cereale sau păstăile de legume pentru a li se scoate boabele.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: bătătoare un exemplu
    exemple
    • Ai dat de vro două-trei ori cu îmblăciul în arie. SBIERA, P. 253.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A măsura cuiva vorba cu îmblăciul = a nu înțelege nimic din ce spune cineva.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Apoi na, zise Ipate. Măsură-i vorba cu îmblăciul. Balan să-ți aleagă din gură ce spui, dacă nu vorbești deslușit. CREANGĂ, P. 151.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Cf. îmblăti
    surse: DEX '98 DEX '09