îmblăciu, îmblăcie, îmblăcii, s.n. – Unealtă agricolă folosită la treieratul manual, alcătuită din două piese mobile, una mai lungă (îndârja sau dârjaua) și una mai scurtă (hădărău/hădărag) legate prin curele (oglăji) sau belciug de fier (ALR 1973: 828): „Snopii erau bătuți cu îmblăciul, după care erau întorși pe cealaltă parte” (Dăncuș 1986: 44). – Din îmblăti.