șură¹ sf [At: (a. 1551) D. BOGDAN, GL. 108 / V: (reg) șira / Pl: ~re, ~ri / E: ger dal Schûr, săs Schyren] 1 (Pop) Clădire anexă într-o gospodărie (rurală), de obicei cu mai multe încăperi, care servește mai ales la depozitarea nutrețului, a cerealelor, a uneltelor agricole etc. sau la adăpostirea vitelor și a cailor Si: (reg) ștalău (2). 2 (Pop; prc) Șopron (1). 3 (Pop; îe) A avea o gură cât o ~ A vorbi mult și zgomotos. 4 (Buc) Prelungire a acoperișului unei case, care servește ca adăpost. 5 (Reg) Strungă (la stână).

șură² sf vz șiră¹

ȘURĂ, șuri, s. f. 1. Construcție anexă pe lîngă o gospodărie rurală, în care se adăpostesc vitele și se păstrează diferite vehicule, unelte agricole etc. O văd pe mama-n colțul șurii, Așază-ncet merindea-n glugă. GOGA, P. 21. Fundul ogrăzii era o șură mare și pustie. DUNĂREANU, CH. 174. Ce șuri și ocoale pentru boi și va perdea pentru oi... și cîte alte lucruri de gospodări. CREANGĂ, P. 153. ◊ Expr. A avea o gură cît o șură. v. gură (I 3). 2. Șiră de paie, de fîn etc.; gireadă. Șira, șura și, gireada are o bază dreptunghiulară, una din cele două laturi mici sau amîndouă... putînd fi curbe sau jumăți circulare. PAMFILE, A. R. 145. – Pl. și: șure (STANCU, D. 125, ODOBESCU, S. 13.

ȘURĂ ~i f. Construcție într-o gospodărie țărănească care servește pentru depozitarea nutrețului, a cerealelor etc. ◊ A căsca o gură cât o ~ a deschide larg gura. A avea o gură cât o ~ a) a avea gură mare; b) a vorbi mult și zgomotos; a fi guraliv. [G.-D. șurii; Pl. și șure] /<germ. Schur, săș. Schyren

șură f. clădire massivă sau ușoară pentru adăpostirea recoltei și a nutrețurilor peste iarnă. [Sas. SCHYRE (nemț. Scheuer)].

șúră f., pl. ĭ (rut. šúra, d. germ. scheuer, dial. schûr, șopron). Est. Șopron. A avea o gură cît o șură, a avea obiceĭ să vorbeștĭ tare saŭ să răcneștĭ.

ȘIRĂ, șire, s. f. 1. Grămadă mare de paie, de snopi etc. clădită în formă de prismă și terminată la partea superioară cu o coamă (ascuțită); claie, stog. 2. (În sintagma) Șira spinării = coloana vertebrală. [Var.: șură s. f.] – Lat. *sira.

șiră¹ sf [At: GOLESCU, Î. 81 / V: (reg) (2-3) sâră, (1) șură / Pl: șire, (pop) șiri / E: ml *sira < ngr σειρά] 1 (Pop) Grămadă mare de paie¹, fân, snopi etc., clădită în formă de prismă și terminată în partea superioară cu o coamă (ascuțită) Si: claie (1), stog, (reg) gireadă. 2 (Atm; îs) ~ra spinării (sau, reg, spatelor) Coloana vertebrală. 3 (Atm; reg; îs) ~ra pieptului Furca (13) pieptului.

șiră² sf vz șură¹

ȘIRĂ, șire, s. f. 1. Grămadă mare de paie, de snopi etc. clădită în formă de prismă și terminată la partea superioară cu o coamă (ascuțită); claie, stog. 2. (În sintagma) Șira spinării = coloana vertebrală. [Var.: șură s. f.] – Din lat. *sira.

ȘIRĂ, șire, s. f. 1. Grămadă mare de paie (mai rar de fîn, de snopi), clădită în formă de prismă și terminată în partea superioară cu o coamă (ascuțită); gireadă. V. claie. Verdele acum albăstrui al lanurilor de porumb, galbenul miriștilor și al șirelor de paie par scăldate într-o lumină tare, aurie. CAMIL PETRESCU, O. I 292. [Paiele] din șira începută sînt pătrunse de apă. STĂNOIU, C. I. 62. Fînul se vinde în claie și șiră. I. IONESCU, M. 415. 2. (Anat.; în expr.) Șira spinării = coloana vertebrală. Vartolomeu Diaconu simte broboane de sudoare înghețîndu-i pe șira spinării. C. PETRESCU, A. 295. Durerea însă îl copleși curînd, parcă i s-ar fi rupt șira spinării. REBREANU, I. 40. Fiori reci îi trec prin șira spinării. DELAVRANCEA, H. T. 35.

ȘIRĂ ~e f. 1) pop. Grămadă înaltă (de paie, de coceni, de fân etc.) clădită în formă de prismă; scârtă; gireadă. 2): ~a spinării coloana vertebrală. /cf. sir

șiră f. 1. șir lung: cal cu o șiră de stele roșcate pe spinare OD.; 2. grămadă lunguiață (așezată în lungul vântului): șire de fân și de grâu; 3. șira spinării, coloana vertebrală.

șíră f., pl. e (var. din șir). Șir de lucrurĭ, maĭ ales vorbind de clăĭ (stogurĭ) lungĭ: o șiră de paĭe. Șira spinăriĭ, coloana vertebrală, spinarea.

șură s. f., g.-d. art. șurii; pl. șuri

șură s. f., g.-d. art. șurii; pl. șuri

șură s. f., g.-d. art. șurii; pl. șuri/șure

șiră s. f., g.-d. art. șirei; pl. șire

șiră s. f., g.-d. art. șirei; pl. șire

șiră s. f., g.-d. art. șirei; pl. șire

șiră, -re.

șură (șuri), s. f. – 1. Grînar, hambar. – 2. Adăpost, refugiu. Germ. Scheuer, prin intermediul rut. šura (Diez, Gramm., I, 129; Tiktin; Bogrea, Dacor., IV, 849), săs. Schyren (Mîndrescu 92; Borcea 214), mag. csúr (Cihac, II, 529; Gáldi. Dict., 196).

șir, șiră, înșira, șirag O importantă familie de cuvinte a limbii noastre, care cuprinde, în afară de cele înscrise în titlu, următoarele : înșirui, șiroi, deșira, și altele. Fără îndoială, rădăcina este veche, dar originea ei nu a fost pînă acum precizată. DU îl explică pe șir prin magh. ser, care însă nu există. Densusianu, HdLR, , p. 314,316, 377, pornește și el de la maghiară : pentru șir de la magh. sor, iar pentru șirag, de la magh. sereg; sor se potrivește ca înțeles cu șir, dar o maghiar nu devine i în romînește ; șereg s-ar potrivi foneticește cu șirag, dar înseamnă „armată, stol, mulțime” (după Bárczi, magh. sereg e împrumutat dintr-o limbă turcă asiatică). TDRG nu spune nimic despre originea verbelor, ceea ce înseamnă că și el le consideră denominative, dar pe deșira îl explică nu prin șir, ci prin fir (desfira > deshira > deșira); pe șiră îl explică (ce e drept, cu îndoială) ca o variantă a lui șir, iar acesta se potrivește ca sens, dar desigur nu ca sunete, cu lat. series (nepăstrat în limbile romanice), iar pe de altă parte și cu magh. sor „rînd”. În cele din urmă îl leagă de șir(e)ag, pe care îl socotește de asemenea de origine necunoscută. Cît despre șiroi, acesta n-ar fi de la șir, ci creat pe bază de onomatopee. C. Diculescu, DR, IV (1927), p. 477, explică pe șiră prin gr. σεῖρα, socotind că singularul șir e refăcut după pluralul șire. Procopovici, DR, V (1929), p. 390-395, face o încercare cu totul inacceptabilă de a explica pe șir ca un „,deverbal” (vrea să zică postverbal) din înșira, iar pe acesta ca provenit din lat. inserere sau inserrare. Tot de la inserrare, fără nici o explicație cu privire la vocale, pornește CADE ca să explice pe înșira, în timp ce pentru deșira postulează un original diserare (sic !), iar pe șir îl explică prin bg. шир lărgime„, șiră fiind un dublet al lui șir. În schimb Lokotsch, sub nr. 1961, explică pe șir, șiră prin turc. sıra (< gr. σειρά), în ciuda, diferențelor de consonantism, de vocalism și de formație morfologică (turc. sıra ar fi trebuit să devină în romînește *sîra, cu pl. *sîrale); dar vechimea lui șir în romînește este suficientă, ea singură, pentru a exclude originea turcă otomană. Scriban, ca și în alte rînduri, amestecă toate propunerile altora : șir e din magh. sor, sub influența lui șireag, cf. și bg. на шир, rus. в шир ”în lățime„, turc. șıra ”șir„, vezi și șar ”șanț„; cât despre șiră, acesta ar fi refăcut din șir. În sfîrșit, DLRM, încurcînd totul, explică pe șir ca refăcut din înșira (șiră și șirag venind din șir), iar pe înșira ca denominativ de la șir; ca să fie situația și mai confuză, pe deșira îl explică prin diserrare (evident, inexistent în latinește). Mai adaug că pentru șirag, DU trimite la s.-cr. šereg, iar Scriban la magh. sereg ,,mulțime, trupă”, pol. szereg „șir”, ucr. шерег (împrumutate din maghiară). O rădăcină atît de mult folosită, cu ramificații atît de bogate, atestate din primele noastre texte, este fără îndoială de origine veche. Pentru a-i putea găsi originea este necesar în primul rînd să clarificăm relațiile între diversele componente ale familiei. În principiu, șiră poate fi o variantă a lui șir și viceversa, substantivele pot fi postverbale și. verbele pot îi denominative. Există indicii în favoarea unor ipoteze și împotriva altora ? Cred că da. Faptul că prezentul lui înșira este înșir și nu *înșirez constituie un indiciu de vechime a verbului, dar în primul rînd acest indiciu nu este absolut convingător, iar în al doilea rînd faptul că verbul e vechi nu e o dovadă că nu e totuși derivat de la substantiv. Înșira se explică fără greutate din șir(ă), dar și invers, șir(ă) ar putea fi, în principiu, extras din înșira după modelul unor perechi ca fiu : înfia. Asemenea formații sînt, la drept vorbind, destul de rare ; mai important mi se pare însă că, dacă punem la bază verbul, ar trebui să găsim un prototip vechi cu prefix, ceea ce nu pare a fi cazul, căci inserere, inserrare nu pot fi luate în serios, nici din punctul de vedere al formei, nici din cel al înțelesului. Rămîne deci să pornim de la substantiv. Judecînd după numeroasele cazuri analoge, singura cale pentru crearea unui dublet șir/șiră este refacerea unui nou singular după o formă de plural. Pornind de la șir, ne așteptăm la pluralul șiruri (vezi blid), dacă nu cumva pluralul cu -e provine dintr-un plural latinesc cu -a (de tipul scamna), ceea ce de altfel nu pare probabil. Existența pluralului șire, dacă nu reproduce un plural latin cu -a, se explică greu altfel decât ca formă a unui feminin șiră, iar refacerea unui feminin în locul unui neutru nume de obiect neînsuflețit este greu de admis. Pe de altă parte nu se vede un prototip vechi pentru un masculin sau neutru șir, cu pluralul în -a. Dacă însă, dimpotrivă, pornim de la un feminin șiră, cu pluralul șire, este ușor de admis refacerea unui singular șir, care mai tîrziu și-a construit un nou plural șiruri (cf. o brîncă – două brînci > un brînci – două brînci > un brînci – două brînciuri). Sensurile lui șiră par și ele vechi (șira spinării, șiră de paie). Putem deci admite că, dintre cele două substantive, mai vechi este șiră. Ne trebuie ca punct de plecare un cuvînt sῑra, singura formă care poate explica pe șiră în romînește, iar latina nu cunoaște un astfel de cuvînt. Există însă gr. σειρά, care, împrumutat în latinește trebuia să devină *sῑra. Înțelesul se potrivește, căci σειρά înseamnă „funie”, iar șir înseamnă „lanț” (vezi și expresiile citate de Diculescu). Dar nu e nevoie să facem apel la forma eolică σεῖρα, forma comună σειρά este suficientă, deoarece nici latina, nici romîna primitivă nu aveau cuvinte terminate în a accentuat și prin urmare accentul trebuia neapărat să treacă pe inițială (cf. gr. βασιλιϰή, rom. biserică). În REW apare, sub. nr. 7952, un verb *sῑricare „a trage de funie”, care explică pe sp., port. sirgar. Dacă această etimologie e corectă, ea ne prezintă o urmă de existența lui σειρά în limbile romanice. Nu cred că desfira ar fi devenit deșira. Mă întreb dacă nu cumva, tocmai dimpotrivă, desfira, răsfira au apărut în loc de desșira, răsșira. Desigur deșira reproduce în oarecare măsură și pe fr. déchirer. DLRLC mai cunoaște și un șirà „genealogie”, atestat la Iorga, Istoria literaturii române în sec. XVIII, I, București,1901, p. 169, iar DLRM îl explică din șir. Nu cunoaștem însă nici un alt caz de trecere de la un substantiv terminat în consoană la unul terminat în -a accentuat. Este o greșeală de transcriere, căci în textul citat din Iorga e scris sirà, adică gr. σειρά.

o gură cât o șură expr. (fig. – d. oameni) gălăgios, cu gură mare.

ȘURĂ s. șopron, (pop.) șopru (reg.) saivan, (Transilv.) colnă, (prin Transilv., Maram. și Mold.) ștalău. (~ pentru nutreț.)

ȘURĂ s. șopron, (pop.) șopru, (reg.) saivan, (Transilv.) colnă, (prin Transilv., Maram. și Mold.) ștalău. (~ pentru nutreț.)

ȘIRA SPATELOR s. v. coloană vertebrală, șira spinării.

ȘIRĂ s. 1. (Mold. și Transilv.) gireadă, (Transilv.) săcastru. (~ de paie, de fân.) 2. (ANAT.) șira spinării = coloană vertebrală, (reg.) șira spatelor, (înv.) greabănul spinării, osul spinării.

șira spatelor s. v. COLOANĂ VERTEBRALĂ. ȘIRA SPINĂRII.

ȘIRĂ s. 1. (Mold. și Transilv.) gireadă, (Transilv.) săcastru. (~ de paie, de fîn.) 2. (ANAT.) șira spinării = coloană vertebrală, (reg.) șira spatelor, (înv.) greabănul spinării, osul spinării.

ȘURĂ s.f. (Mold., Ban., Trans. SV) Șopron. A: Pe Struțocamilă într-o șură închidzind, mîncarea și băutura la măsură îi orînduiră. CANTEMIR, IST. C: Grîul strîngeți în șura mea. N TEST. (1648). Li-i plină de grîu șura. VCC, 19. Shurĕ. Horreum. AC, 373. Horreum. Sura. Csür. LEX. MARS., 213. Etimologie: germ. dial. Schûr, săs. Schyren. Cf. p o i a t ă (1).

șúră, șuri, s.f. Construcție anexă a gospodăriei tradiționale, utilizată pentru depozitarea utilajelor agricole, a instalațiilor, a fânului (în pod), iar lateral era amenajat grajdul animalelor: „Da tu, tată, de mi-i da / Ardă-ți casa și șura” (Calendar, 1980: 134). ■ „Podul era așezat numai pe încăperile destinate grajdurilor. În el se păstrau furajele. Asfel, șura nu avea pod, rămânând deschisă până la acoperiș. În șură se mai păstrau furcile, greblele, plugul, grapa, jugurile, anexele de la căruță, precum și căzile în care vara și toamna se pun fructele la fermentat” (Dăncuș, 1986). ■ (top.) Moara Șurii, cascadă (12 m) situată pe Valea Criva, în Munții Maramureșului. – Din germ. dial. Schur „fân, otavă; șatră, șopron” (DEX, MDA); din germ. Schuer, prin intermediul ucr. šura (Tiktin, Bogrea, după DER); din săs. schûren (Borcea, după DER; MDA).

șură, șuri, s.f. – Construcție anexă a gospodăriei tradiționale maramureșene, utilizată pentru depozitarea utilajelor agricole, a instalațiilor, a fânului (în pod), iar lateral era amenajat grajdul animalelor: „Podul era așezat numai pe încăperile destinate grajdurilor. În el se păstrau furajele. Asfel, șura nu avea pod, rămânând deschisă până la acoperiș. În șură se mai păstrau furcile, greblele, plugul, grapa, jugurile, anexele de la căruță, precum și căzile în care vara și toamna se pun fructele la fermentat”. Porțile de la șură (ornate în exterior) sunt mari, astfel încât se putea pătrunde cu căruța plină cu fân (Dăncuș, 1986). „Da tu, tată, de mi-i da / Ardă-ți casa și șura” (Calendar, 1980: 134). ♦ (top.) Moara Șurii, cascadă situată pe Valea Criva (afluent de dreapta al văii Pop Ivan), în Munții Maramureșului. Are o înălțime de circa 12 m (Timur, 2007: 95). – Din germ. dial. Schur „fân, otavă; șatră, șopron” (DEX, MDA); din germ. Schuer, prin intermediul ucr. šura (Diez, Tiktin, Bogrea, cf. DER); din săs. schûren (Mândrescu, Borcea, cf. DER; Țurcanu, MDA).

șură, -i, s.f. – Construcție anexă a gospodăriei tradiționale maramureșene, utilizată pentru depozitarea utilajelor agricole, a instalațiilor, a fânului (în pod), iar lateral era amenajat grajdul animalelor: „Podul era așezat numai pe încăperile destinate grajdurilor. În el se păstrau furajele. Asfel, șura nu avea pod, rămânând deschisă până la acoperiș. În șură se mai păstrau furcile, greblele, plugul, grapa, jugurile, anexele de la căruță, precum și căzile în care vara și toamna se pun fructele la fermentat”. Porțile de la șură (ornate în exterior) sunt mari, astfel încât se putea pătrunde cu căruța plină cu fân (Dăncuș 1986). „Da tu, tată, de mi-i da / Ardă-ți casa și șura” (Calendar 1980: 134). – Din germ. dial. Schur (DEX); Germ. Schuer, prin intermediul ucr. šura (DER); Săs. schûren (Țurcanu).