12 definiții pentru zirconiu Zr

ZIRCÓNIU s. n. Element chimic, metal de culoare cenușie, intermediar între siliciu și aluminiu, care se folosește la fabricarea recipientelor rezistente la temperaturi înalte, a unor oțeluri speciale etc. – Din fr. zirconium.

ZIRCÓNIU s. n. Element chimic, metal de culoare cenușie, intermediar între siliciu și aluminiu, care se întrebuințează la fabricarea recipientelor rezistente la temperaturi înalte, a unor oțeluri speciale etc. – Din fr. zirconium.

ZIRCÓNIU s. n. Metal de culoare cenușie, întrebuințat în special la fabricarea recipienților care trebuie să reziste la temperaturi înalte.

ZIRCÓNIU s. n. Metal de culoare cenușie, intermediar între siliciu și aluminiu; se întrebuințează la fabricarea recipientelor rezistente la temperaturi înalte. – Fr. zirconium.

zircóniu (metal) [niu pron. nĭu] s. n. art. zircóniul; simb. Zr

ZIRCÓNIU s.n. Metal de culoare cenușie, întâlnit rar în natură, intermediar între aluminiu și siliciu. [Pron. -niu. / < fr. zirconium].

ZIRCÓNIU s. n. Metal alb-cenușiu, greu fuzibil, cu rezistență mecanică ridicată, folosit la elaborarea unor oțeluri speciale, dure, la construirea reactoarelor nucleare. [-niu, pron. -nìu; simb. Zr] (din fr. zirconium)

*zircóniŭ n. Chim. Un metal cenușiŭ tetravalent intermediar între aluminiŭ și siliciŭ. Are o greutate de 4,15, greutatea atomică 90,6, densitatea 6,25 și se topește pe la 2400°. Din el se fac recipiente care trebue să reziste temperaturilor înalte. A fost recunoscut de Klaproth la 1789.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

zircóniu (chim.) s. n. [-niu pron. -niu], art. zircóniul; simb. Zr

ZIRCÓNIU (< fr.) s. n. Element chimic din gr. IV secundară (Zr; nr. at. 40, m. at. 91,22, p. f. 1.852°C). Metal rar, de culoare alb-argintie, dur și greu fuzibil; stabil din punct de vedere chimic. Aliajele de bază de z. se folosesc ca materiale de constr. în energetica nucleară, în construirea de aparate chimice, instrumente chirurgicale etc. Unele aliaje ale z. sunt supraconductori. Descoperit în 1789 de chimistul german Martin H. Klaproth (1743-1813) și izolat (în 1824) de J.J. Berzelius.

Zr, simbol chimic pentru zirconiu.

Intrare: zirconiu
  • pronunție: -nĭu
substantiv neutru (N56)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zirconiu
  • zirconiul
  • zirconiu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • zirconiu
  • zirconiului
plural
vocativ singular
plural
Zr simbol
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • Zr
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zirconiu Zr

  • 1. Element chimic, metal de culoare cenușie, intermediar între siliciu și aluminiu, întâlnit rar în natură, care se întrebuințează la fabricarea recipientelor rezistente la temperaturi înalte, a unor oțeluri speciale etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • comentariu simbol Zr
    surse: DOOM 2

etimologie: