zgardă sf [At: (cca 1684) IORGA, S. D. V, 383 / S și: sg~ / Pl: zgărzi, (îrg) ~de și (reg) ~duri / E: ns cf alb shkardhë] 1 Obiect (care constă într-o curea, lanț, cerc de metal etc.) care se pune în jurul gâtului unui animal (mai ales în jurul gâtului unui câine) (de care se prinde un lanț, o curea etc.) Si: (înv) prohaz. 2 (Rar; îs) ~ de forță Zgardă (1) care are pe partea interioară cuie mici și ascuțite și care se folosește la dresarea câinilor de vânătoare. 3 (Îla) Cu (sau fără) ~ Cu (sau fără) dependență (politică). 4 (Îvr; îe) A fi cu ~ (sau a-și pune gâtul în ~) A fi (sau a se pune) la dispoziția cuiva. 5 (Rar; îe) A pune (sau a lega cu) ~ (cuiva sau pe cineva) A răpi (cuiva) libertatea. 6 (Arg; csnp) Guler (1). 7 (Îvp; adesea urmat de determinări introduse prin pp „de”, rar „cu”, care arată din ce se compune) Salbă¹. 8 (Reg; îc) ~-împiedecată Podoabă femeiască confecționată din galbeni și mărgele, care se poartă în jurul gâtului. 9 (Reg) Fir de mărțișor pe care fetele îl leagă la gât sau la mână. 10 (Reg) Bucată de strună sau de sârmă, de aproximativ o jumătate de metru lungime, care unește firul undiței de cârligul ei. 11 (Reg) Cureaua clopotului. 12 (Reg) Butonieră în relief, făcută din ață, care se trece în jurul nasturelui. 13 (Reg) Botniță la vițel. 14 (Reg) Muchie dințată din șindrilă care se pune în vârful acoperișului unei case.

zgardă s.f. 1 Curea sau cerc de metal care se pune în jurul gîtului la cîini (sau la alte animale) și de care se fixează o curea, un lanț etc. Să nu prindă javra de zgardă și s-o arunce pe fereastra vagonului, cu lănțișor, cu fundă... cu tot? (G. M. ZAMF.). ♦ Ext. Cureaua, lanțul, cercul etc. din jurul gîtului împreună cu lanțul, cureaua etc. cu care sînt purtați cîinii (sau alte animale). Ia zgarda lui Rex din cuier și du-l afară! 2 (înv., pop.) Salbă; colan, șirag de pietre scumpe. Gîtul îi era sugrumat într-o zgardă lată de mici mărgele (CĂL.). • pl. zgărzi, -e, (reg.) -uri. /cuv. autoh.; cf. alb. shkardhë.

ZGARDĂ, zgărzi, s. f. 1. Curea sau cerc de metal care se pune în jurul gîtului la cîini. 2. (Înv.) Salbă, colan, șirag de pietre scumpe. – Comp. alb. shkardhë.

ZGARDĂ zgărzi f. 1) Curea prevăzută cu o cataramă (sau cu un cerc de metal), care se prinde în jurul gâtului la câini și de care se prinde lanțul sau o altă curea (pentru a fi legat sau purtat). * A pune ~ (sau a lega cu ~ ) pe cineva a lipsi pe cineva de libertate în acțiuni; a ține în frâu pe cineva. 2) Fire, de obicei de lână, răsucite, care se prind în jurul gâtului la unele animale (pentru a le recunoaște). 3) înv. Podoabă constând dintr-un șirag (sau mai multe) de mărgele, monede sau alte obiecte decorative, purtată la gât de femei. [G.-D. zgărzii] /Cuv. autoht.

zgárdă f., pl. zgărzĭ (d. rom. vine alb. škardhă, zgradă, și rut. gárda, podoabă. Cp. cu gherdan). Vechĭ. Azĭ Maram. Trans. Salbă de mărgele saŭ de banĭ (rTP. 3, 9-12, 119). Azĭ. Ob. Curea (cu plăcĭ de metal) legată la gîtu cînilor. Fig. Iron. Om cu zgardă, om în dependența cuĭva, om înscris într’un club politic. V. colan, gîrliță, guler.

sgardă f. cerc la gâtul câinilor. [Cf. gard].

zgardă s. f., g.-d. art. zgărzii; pl. zgărzi

zgardă s. f., g.-d. art. zgărzii; pl. zgărzi

zgardă s. f., g.-d. art. zgărzii; pl. zgărzi

zgardă

ZGARDĂ s. v. colan, colier, salbă, șirag.

ZGARDĂ s. (înv.) prohaz. (Ogar cu ~.)

zgardă s. v. COLAN. COLIER. SALBĂ. ȘIRAG.

ZGARDĂ s. (înv.) prohaz. (Ogar cu ~.)

ZGARDĂ, zgărzi, s. f. ~ (et. nec.; explicațiile prin mijlocirea lui gard, ucr. garda = podoabă, alb. škardhë sau gherdan nu sunt satisfăcătoare; ucr. și alb. par sa provină din rom.)

sgardă (-ărzi), s. f. – 1. Salbă, colier. – 2. Curea sau cerc de metal de la gîtul cîinilor. – 3. (Arg.) Cravată. – Var. zgardă. Origine necunoscută. Explicațiile prin gard (Geheeb 37), din rut. garda „podoabă” (Pușcariu, Dacor., II, 610), din alb. škardhë (cf. Rosetti, II, 122) sau din gherdan (Scriban) nu sînt satisfăcătoare. Rut. pare să provină din rom. (Miklosich, Wander., 20); același lucru se poate spune și despre cuvîntul alb.

zgardă, zgărzi, s.f. – Accesoriu vestimentar utilizat în trecut de femei; salbă de mărgele: „Nici-i trup de-ncingătoare, / Nici-i t’ept de zgardă mare” (Țiplea, 1906: 480). „Fetele poartă salbă din mărgele scumpe, bani de argint și mai rar bani de aur” (Bârlea, 1924: 474). Zgarda este o țesătură de mărgele mici, cu diferite ornamente, pe care le poartă la gât fetele de la 2-3 ani și până și babele (Bănățeanu, 1965: 90-92). Clasificare: zgardă țesută (se țese cu urzeală și beteală); zgardă anodată (are aspectul unei plase); zgardă cu fodră, cu colți sau cu țurgălăi; zgarda scumpă este caracteristică portului popular maramureșean: „Este formată din 20-30 de șiruri de diferite mărimi, din ce în ce mai lungi, din mărgele de corali. Este o podoabă de veche tradiție, foarte scumpă – ajunge până la prețul unei perechi de boi; este nelipsită de la costumul de mireasă, fiind purtată și în zilele de sărbătoare, atât de fete, cât și de neveste. Coralii provin din Danemarca, iar din sec. XVI-XVII din Marea Adriatică” (Bănățeanu, 1965: 124-125). – Cf. alb. shkardhë (DLRM, DEX, MDA); cuvânt autohton (Russu, Rosetti), cf. alb. shkardhë, din i.-e. *skard- > rad. *(s)ker- „a întoarce, a răsuci, a îndoi” (Russu, 1970: 215). Cuv. rom. > ucr. garda „podoabă” (Miklosich, cf. DER).

zgardă, zgarzi s. f. cravată.