14 definiții pentru colier


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

coliér sn [At: FILIMON, C. II, 599 / V: (înv) ~ét / P: ~li-er / Pl: ~e / E: fr collier] 1 Podoabă care se poartă în jurul gâtului. 2 (Fig) Brâu, cerc. 3 (Spc) Lanț de aur de care atârnă o decorație înaltă Si: colan. 4 Element de legătură de formă rotundă, folosit pentru prinderea laolaltă a unor piese.

COLIÉR, coliere, s. n. 1. Șirag, salbă, colan de mărgele, de pietre scumpe etc. care se poartă în jurul gâtului. ♦ Fig. Cerc, brâu. 2. Element de legătură, de obicei metalic, de forma unui inel sau a unei brățări, folosit pentru prinderea laolaltă a unor piese. [Pr.: -li-er] – Din fr. collier.[1]

  1. În original, acc. greșit: COLÍER. LauraGellner

COLIÉR, coliere, s. n. 1. Șirag, salbă, colan de mărgele, de pietre scumpe etc. care se poartă în jurul gâtului. ♦ Fig. Cerc, brâu. 2. Element de legătură, de obicei metalic, de forma unui inel sau a unei brățări, folosit pentru prinderea laolaltă a unor piese. [Pr.: -li-er] – Din fr. collier.[1]

COLIÉR, coliere, s. n. Șirag, salbă, colan de mărgăritare, de pietre scumpe etc. Ana își pipăi colierul de la gît și privi în vid. C. PETRESCU, C. V. 226. ◊ Fig. Brîu, cerc. Se aprindea colierul luminilor de-a lungul zidurilor sure. C. PETRESCU, S. 6. – Pronunțat: -li-er.

COLIÉR s.n. 1. Șirag, colan de mărgăritare, de pietre prețioase etc., care se poartă la gât. 2. Bandă metalică circulară care fixează un suport, o conductă etc. 3. (Fig.) Brâu, cerc. [Pron. -li-er. / < fr. collier].

COLIÉR s. n. 1. șirag, colan de mărgăritare, de pietre prețioase etc. care se poartă la gât. 2. bandă metalică circulară care fixează un suport, o conductă etc. 3. (fig.) brâu, cerc. (< fr. collier)

COLIÉR ~e n. 1) Podoabă (de mărgele, de pietre scumpe etc.) purtată în jurul gâtului; salbă; colan. 2) Cingătoare împodobită purtată de femei; colan. [Sil. -li-er] /<fr. collier

colier n. 1. podoabă de gât: coliere de diamante; 2. lanț de aur ce-l poartă cavalerii unor ordine.

*coliér n., pl. e (fr. collier, d. lat. collarium, care vine d. collum, gît. V. guler și decoltat). Salbă, ornament femeĭesc care se poartă la gît. Colan, lanț de aur al membrilor unuĭ ordin. V. zgardă.

coliér antipúrici sint. s. Zgardă care conține substanțe ce îndepărtează puricii ◊ „[Se vinde] colier antipurici (pentru câini) – 650 lei, colier antipurici (pentru pisici) – 613 lei.” R.l. 7 IX 93 p. 7 (după fr. collier anti-puces)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

coliér (-li-er) s. n., pl. coliére

coliér s. n. (sil. -li-er), pl. coliére


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COLIER s. colan, salbă, șirag, (înv. și pop.) gherdan, (înv.) zgardă. (Un ~ cu pietre prețioase.) erată

Intrare: colier
  • silabație: -li-er
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • colier
  • colierul
  • colieru‑
plural
  • coliere
  • colierele
genitiv-dativ singular
  • colier
  • colierului
plural
  • coliere
  • colierelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)