zgău sn [At: PSALT. HUR. 17^r/9 / V: (îvr) zăg~ / S și: sg~ / Pl: ~ri / E: nct] 1 (Înv) Uter. 2 (Înv; pex) Pântece Si: (îvp) maț, măruntaie, (înv) matrice (1). 3 (Pop; îlav) Din ~ (sau ~l mamei, maicii, mumei etc.) Dinainte de a se naște. 4 (Pop; îal) Din momentul în care s-a născut. 5 (Pop; îal) Din naștere. 6 (Pop; îe) A prinde (sau a lua) în ~ A rămâne însărcinată. 7 (Reg; prc) Stomac (1). 8 (Înv; pex; îoc „suflet”) Parte materială a ființei umane Si: trup, corp (3). 9 (Reg; pan; îs) ~l urechii Urechea internă. 10 (Reg; pex) Vagin (la pisică). 11 (Reg; pex) Anus (la câine și la pisică). 12 (Înv; fig) Neam. 13 (Înv; fig) Profunzime a ființei omenești, considerată ca sediu al gândirii, al sentimentelor, al conștiinței etc. Si: (fig) inimă, (pop) mai³, maț, măruntaie, pântece, rărunchi. 14 (Pex) Scobitură într-un organ al corpului omenesc. 15 (Olt; pan) Coș³ (18) al carului sau al căruței. 16 (Reg; pan) Cantitate de cereale, de produse (agricole) etc. care este cuprinsă într-un zgău (15). 17 (Reg) Ansamblu al elementelor care alcătuiesc un car, în afară de proțap, de roți și de osii. 18 (Reg) Adâncitură (în munți). 19 (Reg) Râpă într-un pârâu adânc, unde cresc tufișuri dese. 20 (Reg) Scobitură în care se fixează una dintre cele două părți care alcătuiesc botul caprei confecționate pentru dansul popular „capra”. 21 (Reg; csnp) Sosul care rămâne în cratiță după ce s-a fript carnea.

zgău s.n. I (înv.) 1 Uter; ext. pîntecele femeii (considerat ca loc unde se concepe fătul). Știm că goli am ieșit din zgăul maicei noastre, goli ne vom și duce (VARL.). ◊ Loc.adv. Din zgăul mamei (sau maicii, mumei mele, tale, lui etc.) = dinainte de a se naște; din naștere. Înstrăinați fură păcătoșii den zgău..., ziseră minciuni (COR.). ◊ Expr. A prinde (sau a lua) în zgău = a rămîne însărcinată. ♦ Gener. Pîntece; restr. stomac. ♦ Scobitură într-un organ al corpului omenesc. 2 Fig. Neam. 3 Fig. Interiorul ființei omenești, considerat ca sediu al gîndirii, al sentimentelor, al conștiinței etc.; inimă. II Analog, (reg.) 1 Coșul carului sau al căruței. 2 Gaură, deschizătură; adîncitură (în munți). • pl. – uri. și (înv.) zăgău s.n. /cf. lat. cavum, alb. zguië.

ZGĂU, zgăuri, s. n. (Înv.) 1. Pîntecele animalelor, în special pîntecele femelei; uter, matrice, mitră. 2. Scobitură într-un organ al corpului omenesc. 3. Gaură.

ZGĂU zgăuri n. înv. 1) (la femei și la femele vivipare) Cavitatea internă a aparatului genital în care se dezvoltă embrionul; uter; mitră; matrice. 2) Scobitură într-un organ al corpului omenesc. /Orig. nec.

zgăŭ n., pl. urĭ (cp. cu cav). Ps. S. ș. a. Pîntece. Măruntaĭe. Azĭ. Banat. Adîncătură în munțĭ.

zăgău sn vz zgău

zgău (înv., reg.) s. n., art. zgăul; pl. zgăuri

zgău (înv.) s. n., art. zgăul; pl. zgăuri

zgău s. n., art. zgăul; pl. zgăuri

ZGĂU s. v. adâncitură, cavitate, gaură, mitră, scobitură, uter.

zgău s. v. ADÎNCITURĂ. CAVITATE. GAURĂ. MITRĂ. SCOBITURĂ. UTER.

ZGĂU, zgăuri, s. n. ~ (din lat. căvum; cf. gaură + s- care ar putea să fie expresiv sau din lat. ex-; alb. zguië ar putea proveni din rom.)

sgău (-uri), s. n. – 1. Gaură, concavitate. – 2. Uter, matrice, sîn. – Var. zgău, și der. Lat. căvum, cf. gaură. Alb. zguië (Philippide, II, 742) ar putea proveni din rom. S- ar putea fi expresiv sau urmaș al lat. ex-, cf. Crețu 384. – Der. sgăura, vb. (Trans., a căsca ochii, a se holba), format pornind de la pl. (după Pascu, I, 91 și Candrea, din lat. *excăvŭlāre); sgîi (var. sgăi), vb. (a căsca ochii; refl., a se holba), cf. Candrea (după Cihac, III, 342; din sl. zijati, zijaią „a deschide”; după Pascu, Arch. Rom., VI, 267, de la un lat. excăvῑre); sgîit, s. m. (persoană cu ochi holbați); bîzgoia (var. bîzgîi), vb. (Trans., Banat, a se holba); stăura (var. astăura), vb. (Trans., a căsca ochii, a se holba), în loc de sgăura.