zgârietor, ~oare [At: VALIAN, V. / P: ~ri-e~ / V: (înv) zgăr~, zgărăietoare sf, ~răietoare sf / Pl: ~i, ~oare / E: zgâria + -tor] (Rar) 1 a Care produce o rană superficială pe piele (de obicei sub formă de dungă) cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit. 2 a (D. sunete, voci) Care are o rezonanță neplăcută Si: strident, supărător. 3 a Care produce o senzație de iritare. 4 a (D. păsări sau animale) Care sapă (superficial) cu ciocul, cu râtul, cu ghearele, cu ajutorul unui instrument (ascuțit) etc., pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură (mică). 5 a (D. un obiect) Care agață. 6 sf (Reg; îf zgârăietoare) Zgârci³. 7 smf (Irn) Scriitor fără talent. 8 sm (Spc) Zgâriac. 9-10 Zgârcit (4-5).

ZGÎRIETÓR, -OÁRE, zgîrietori, -oare, adj. (Rar) 1. (Despre sunete, glas etc.) Strident, supărător. 2. (Substantivat; în expr.) Zgîrietor de hîrtie = scriitor mediocru. – Din zgîria + suf. -(ă)tor.

zgărăietoare sf vz zgârietor

zgărietor, ~oare a vz zgârietor

zgîrietor, -oare adj. 1 Care zgîrie, care agață. 2 (despre sunete, glas etc.) Care este strident, supărător. • sil. -ri-e-. pl. -ori, -oare. /zgîria + -ător.

ZGÎRIETÓR, -OÁRE, zgîrietori, -oare, adj. (Rar, despre sunete, glas etc.) Care produce o impresie auditivă neplăcută; strident. Sirena locomotivei, agitată des și prelung, avea un sunet zgîrietor, ca țipătul cucuvelei. REBREANU, R. II 217. Glasul acesta zgîrietor risipi încurcătura oamenilor. id. ib. I 134. ◊ (Substantivat, în expr.) Zgîrietor de hîrtie, se spune, depreciativ, scriitorilor fără valoare. Este ridicol a se judeca valoarea unei poezii de cel dintîi zgîrietor de hîrtie. MACEDONSKI, O. IV 76.

zgârietor (rar) (desp. -ri-e-) adj. m., pl. zgârietori; f. sg. și pl. zgârietoare

zgârietor (rar) (-ri-e-) adj. m., pl. zgârietori; f. sg. și pl. zgârietoare

zgârietór adj. m. (sil. -ri-e-), pl. zgârietóri; f. sg. și pl. zgârietoáre