ZGÂRIA, zgârii, vb. I. 1. Tranz, și refl. A(-și) face o rană ușoară pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit. ♦ Tranz. A face pe un obiect o urmă superficială cu ajutorul unui corp ascuțit și dur; a râcâi. Expr. A zgâria pământul = a ara superficial. A zgâria hârtia = a scrie literatură proastă. 2. Tranz. Fig. A produce o senzație auditivă neplăcută. ♦ A impresiona în mod neplăcut gustul, mirosul; a ustura. 3. Compuse: zgârie-brânză s. m. și f. = epitet dat unui om zgârcit, avar, cărpănos; zgârie-nori s. m. = clădire foarte înaltă, cu un număr mare de etaje. [Pr.: ri-a] – Lat. *scaberare (< scaber).

zgâria [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 143^r/26 / P: ~ri-a / V: (îvp) ~râia, zgăr~, (îrg) zdăr~, (Pzi: 3 zdarie), zdărâia, zder~, zgărâia, (înv) zgărăia, zdârăia, (reg) ~răia, zgăiera, zgărâia, zgher~, zdărla, zdârla, zdrighia, zdrâgăla, zdrâghia, zdrâjila, jgherăia, zdărâia, zgrăia / S și: sg~ / Pzi: 1 zgârii; 3 zgârie,^[1] (înv) zgarie, zgarie) / E: ml *scaberare (<scaber)] 1-2 vtr A(-și) produce o rană superficială pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit Si: (reg) a căpăra (1), a zgăpăra, a zgrăbăla (1-2), a zgrepța (1-2), a zgrepțăna (1-2). 3 vt (Fig) A produce o senzație (auditivă) neplăcută. 4 vt A impresiona în mod neplăcut gustul, mirosul Si: a ustura. 5 vt (C. i. suprafețe) A lăsa o urmă (liniară), de mică adâncime, cu ajutorul unui corp dur și ascuțit Si: a cresta (4), a scrijeli (1), (rar) a scobi¹ (1), a zgândări (4), (reg) a sfredeli. 6 smf (Pfm; îc) ~ie-brânză Zgârcit (4). 7 smf (Reg; îac) Negustoraș. 8 smi (Îc) ~ie-nori Construcție cu foarte multe etaje. 9 vt (C. i. pământul) A ara superficial. 10-11 vti (D. păsări sau animale; c. i. pământ) A săpa (superficial) cu ciocul, cu râtul, cu ghearele, cu ajutorul unui instrument (ascuțit) etc. pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură (mică) Si: a scormoni (1), (pop) a săpa, (îrg) a zgârmăi (1), (reg) a scurmuzui. 12-13 vti (D. oameni; c. i. pământ, roci etc.) A face crestături, tăieturi (superficiale) cu unghiile, cu ajutorul unui instrument (ascuțit) etc. Si: a râcâi¹ (1), a scrijeli (1), a scurma. 14-15 vti (Pex) A scrie apăsat. 16-17 vti (Pex; c. i. hârtie) A scrie o literatură de proastă calitate. 18 vi A ciocăni ușor cu unghiile. corectat(ă)

ZGÂRIA, zgârii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o rană superficială pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit. ♦ Tranz. A face pe un obiect o urmă superficială cu ajutorul unui corp ascuțit și dur; a râcâi. ◊ Expr. A zgâria pământul = a ara superficial. A zgâria hârtia = a scrie o literatură proastă. 2. Tranz. Fig. A produce o senzație auditivă neplăcută. ♦ A impresiona în mod neplăcut gustul, mirosul; a ustura. 3. Compuse: zgârie-brânză s. m. și f. invar. = epitet dat unui om zgârcit, avar, cărpănos; zgârie-nori s. m. invar. = clădire înaltă cu foarte multe etaje. [Pr.: ri-a] – Lat. *scaberare (< scaber).

A ZGÂRIA zgârii tranz. 1) (ființe sau părți ale corpului) A răni ușor (cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit). * Mâța blândă zgârie rău v. MÂȚĂ. 2) (obiecte) A tăia la suprafață lăsând o urmă; a scrijeli; a cresta. ◊ ~ pământul a ara rău. ~ hârtia a) a scrie neciteț și necaligrafic; b) a scrie literatură lipsită de valoare artistică. Zgârie-brânză calificativ dat unei persoane foarte zgârcite. Zgârie-nori clădire foarte înaltă, cu multe etaje. 3) (urechea, auzul) A supăra cu o senzație auditivă neplăcută. [Sil. -ri-a] /<lat. scaberare

zdărâia v vz zgâria

zdăria v vz zgâria

zdărla v vz zgâria

zdârăia v vz zgâria

zdârâia^[1] v vz zgâria

zdârla v vz zgâria

zderia v vz zgâria

zdrâgăla v vz zgâria

zdrâghia v vz zgâria

zdrâjila v vz zgâria

zdrighia v vz zgâria

zgăiera v vz zgâria

zgărăia v vz zgâria

zgărâia v vz zgâria

zgăria v vz zgâria

zgârăia v vz zgâria

zgârâia^[1] v vz zgâria corectat(ă)

zgheria v vz zgâria

zgîria vb. I.1 tr., refl. A(-și) face o rană superficială pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit. Îi venise să sară la ei, să-i zgîrie cu unghiile (STANCU). ◊ Zic. (intr.) Mîța blîndă zgîrie rău. ◊ (refl) M-am zgîriat într-o sîrmă. ◊ (refl. recipr.) Fetele se încăierau. ..,se zgîriau, se mușcau (M. I. CAR.). ◊ Fig. (tr) Invidia sau gelozia s-au ferit să-i zgîrie cristalul pur al entuziasmului (PER.). 2 tr. Fig. A produce o senzație auditivă neplăcută, supărătoare. Destul, că mă zgîrîi în ureche (HOG.). ♦ A produce o senzație de iritare; a ustura. Fumul, acum albăstrui, îi zgîrîia gîtlejul (POPOV.). 3 tr. A face pe o suprafață urme superficiale cu ajutorul unui corp ascuțit și dur; a cresta, a scrijeli. Ai grijă să nu zgîrii parchetul. * Compuse: (s.m. invar.) zgîrie-brînză = om zgîrcit, avar, cărpănos; zgîrie-nori = (calc după engl. „sky-scraper”, it. „gratta-nuvole”) clădire înaltă, cu foarte multe etaje. ♦ A ara superficial. 4 tr., intr. (despre păsări sau animale; compl. indică pămîntul) A săpa superficial cu ciocul, cu rîtul, cu ghearele pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură (mică). Cocoșul, zgîriind în bălegar, A dat de un mărgăritar (ARGH.). ♦ (tr.; despre oameni; compl. indică roci, scoarța copacilor etc) A face crestături, tăieturi superficiale; a rîcîi. Mi-am zgîriat Stăruitor în scoarța unui arbor numele (BLA.). ♦ (tr.) A scrie apăsat. ♦ Ext. (tr) A scrie prost. ◊ Expr. A zgîria hîrtia = a scrie o literatură proastă. ♦ (tr) A trece apăsat cu unghiile sau cu un obiect ascuțit fară a lăsa urme. Degetele... zgîrîiau plapoma, o atrăgeau spre dînsul (COCEA). • prez.ind. zgîrii. și (înv., pop.) zgîrîia, zgăria vb. I. /lat. *scaberare <scaber; cf. alb. shqerr.

ZGÎRIA, zgîrii, vb. I. Tranz. 1. A face o tăietură sau o rană ușoară pe piele, cu unghia sau cu un obiect. ascuțit. V. juli. Ramurile copacilor o izbeau peste față, crîngurile îi zgîriase mîinele și ea tot înainte mergea. ISPIRESCU, L. 55. Și nu puteau scăpa bietele mîțe din mînile noastre, pînă ce nu ne zgîriau și ne stupeau. CREANGĂ, A. 37. ◊ Absol. Era bărbierit de curînd, cu un brici care zgîriase: dintr-o crestătură, în bărbia lată, cursese sîngele și peste rană lipise o foiță de țigară. C. PETRESCU, Î. II 171. ◊ Intranz. Mîța blîndă zgîrie rău, se spune despre oamenii care, sub o aparență blîndă, ascund multă răutate. ♦ A face pe sticlă, pe metal etc. urme puțin adînci, cu un obiect ascuțit. Diamantul zgîrie sticla. ▭ Mama... vă sfătuia cu emoție să nu umblați la mașină și să n-o zgîriați. PAS, Z. I 242. ◊ Expr. A zgîria pămîntul = a ara numai la suprafață. Zgîrii pămîntul și grîul îți dă la bob treizeci de boabe. DELAVRANCEA, O. II 115. A zgîria hîrtia, se spune, depreciativ, despre scriitori. (Atestat în forma zgîrîia) Am rămas fără ochi de cînd zgîrîi hîrtia. STANCU, D. 464. ♦ Fig. A atinge coardele unui instrument muzical pentru a scoate tonuri; a cînta. O armonică își amestecă notele răgușite cu cele ascuțite ale unei mandoline, pe care o zgîrie cu foc un italian sentimental. BART, S. M. 34. 2. Fig. A produce o impresie auditivă lipsită de armonie, a supăra auzul. Cum îl cheamă pe viitorul tău cumnat? – Georges... – Destul, că mă zgîrii în ureche. HOGAȘ, M. N. 29. Scotea... niște țiuituri din naiul lui, de zgîria și sfredelea auzul. ISPIRESCU, U. 110. ♦ A impresiona în mod neplăcut gustul, mirosul; a ustura. Buruienile uscate (din spițerie)... răspîndind niște mirodenii doftoricești ce zgîriau pe gît. DEMETRESCU, la TDRG. – Pronunțat: -ri-a. – Variante zgăria (CREANGĂ, A.37), zgîrîia vb. I.

ZGÎRÎIA vb. I v. zgîria.

ZGÎRIA, zgîrii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o rană ușoară pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit. Mîța blîndă zgîrie rău, se spune despre oamenii fățarnici. ♦ A produce pe un obiect o rozătură, o julitură. ◊ Expr. A zgîria pămîntul = a ara superficial, la suprafață. A zgîria hîrtia = a scrie (prost). 2. Tranz. Fig. A produce o senzație auditivă neplăcută. ♦ A impresiona în mod neplăcut gustul; a ustura. – Lat. *scaberare (< scaber).

sgârià v. 1. a face o tăietură ușoară pe piele cu ceva ascuțit în vârf (unghie, ghiară, ac): pisica m’a sgâriat; 2. a roade d’asupra: gulerul îl sgârie; 3. a scrie rău: a sgâria hârtia. [Vechiu-rom. dărià, a sgâria («și își dăriea fața». MOXA) = slav. DŬRATI, SŬDRATI].

zdărîĭ și -riĭ, a -iá, V. zgîriĭ.

zdériĭ, a -iá, V. zgîriĭ.

zgăriĭ și -rîĭ, a -iá, V. zgîrîĭ.

zgîriĭ și (nord) zgăriĭ, a -iá v. tr. (la Dos. zgărîĭ, zdărîĭ, zdăriĭ, zderiĭ, la Moxa dăriĭ, în Maram. dîrăĭ, d. vsl. dŭrati, drati, sŭ-drati, a. î. V. dîră, dîrăsc, dîrstă, zădărăsc, zdreanță). Julesc cu ghearele saŭ cu ghimpiĭ: pisica m’a zgîriat, m’am zgîriat pin mărăcinĭ. A zgîria hîrtia, a scrie fără talent. V. jărcănesc.

zgâria (a ~) (desp. -ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. zgârii, 3 zgârie (desp. -ri-e), 1 pl. zgâriem; conj. prez. 1 și 2 sg. să zgârii, 3 să zgârie; imper. 2 sg. afirm. zgârie(-l, zgâri-o); ger. zgâriind (desp. -ri-ind)

zgâria (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. zgârii, 3 zgârie (-ri-e), 1 pl. zgâriem; conj. prez. 3 să zgârie; ger. zgâriind (-ri-ind)

zgâria vb. (sil. -ri-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zgârii, 3 sg. zgârie (sil. ri-e), 1 pl. zgâriem; ger. zgâriind (sil. -ri-ind)

zgîria (i-a) (ind. prez. 1 sg. zgîrii, 3 sg. și pl. zgîrie, 1 pl. zgîriem, ger. zgîriind)

sgîria (-ii, -at), vb. – A rîcîi cu unghiile sau cu ghearele. – Var. zgîria. Megl. zgair, zgăirari. Lat. excoriāri „a strivi”, de la corium (Niermeyer 389), cf. it. scuoiato, prov. escoriatz (Rom., II, 341). Celelalte explicații par insuficiente: de la *sdîria < sl. sudrati „a rupe” (Cihac, II, 101; Bogrea, Dacor., IV, 845, unde se citează formele din sec. XVII, dăria, sderia, din sl., dar probabil diferite de vb. sgîria); din lat. *excariāre, de la caries (Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 687; Pușcariu 1938; cf. împotrivă Philippide, II, 658); în relația cu *excarmĭnāre (Tiktin); de la un lat. *scabĭlāre, în loc de scabēre (Pascu, Arch. Rom., VI, 267); din v. germ. skeren, cf. calabr. sgarrare, milan. szagá (Pușcariu, Dacor., I, 604); din lat. scarificare (Giuglea, Dacor., V, 897; cf. REW 7662); din lat. *scaberāre < scaber (Candrea). Der. sgîrie-brînză, s. m. (avar, zgîrcit); sgîriac (var. sgîrieci), s. n. (compas de tîmplar); sgîrie-nori, s. m. (bloc înalt), traducere din fr. gratte-ciel; sgîrîietură, s. f. (tăietură superficială); sgîrios, adj. (care zgîrie).

ZGÎRIA, zgîrii, vb. I. ~ (din lat. excoriāre = a stîlci în bătaie < corium; cf. it. scuoiato, prov. escoriatz; celelalte explicații par insuficiente: 1. < *zdîria < sl. sŭdrati = a rupe; 2. < lat. *excariāre < caries; 3. < lat. *excarmĩnare; 4. < lat. scabĩlāre, în loc de scabēre; 5. < germ. ant. skeran; 6. < lat. *scaberāre < scaber)

a se zgâria pe ochi expr. a se necăji, a se supăra; a-i părea rău (de cineva / de ceva).

ZGÂRIA vb. 1. (prin Transilv.) a (se) căpăra, a (se) dârâi, (prin Ban.) a (se) zgrăbăla. (L-a ~ pisica.) 2. v. scrijeli. 3. v. râcâi.

ZGÎRIA vb. 1. (prin Transilv.) a (se) căpăra, a (se) dîrîi, (prin Ban.) a (se) zgrăbăla. (L-a ~ pisica.) 2. a cresta, a scrijeli, (rar) a hîrșîi, a scobi, (înv.) a semna. (~ băncile cu briceagul.) 3. a rîcîi, (pop.) a zgrepțăna. (A ~ cu unghiile un obiect.)