ZAMPARALÂC, zamparalâcuri, s. n. (Înv.) Petrecere, chef, destrăbălare. – Din tc. zamparalik.

zamparalâc sn [At: GORJAN, H. II, 5/11 / Pl: ~uri / E: tc zamparalık] (Tcî) 1 Petrecere. 2 Desfrânare (6).

ZAMPARALÂC, zamparalâcuri, s. n. (Turcism înv.) Petrecere, chef, destrăbălare. – Din tc. zamparalık.

zamparalâc n. desfrânare: perì din pricina zamparalâcurilor și a ticăloșiilor POP. [Turc. ZAMPARALYK].

zamparalîc s.n. (pop.; fam.) Petrecere, chef; destrăbălare; beție. Prăpădii mai toată averea părintească... cu zamparalîcuri, cu beții (GORJ.). • pl. -uri. /<tc. zamparalik.

ZAMPARALÎC (pl. -icuri) sn. F Desfrînare, desmățare [tc.].

ZAMPARALÎC, zamparalîcuri, s. n. (Turcism învechit) Petrecere, chef, desfrînare, libertinaj. Prăpădii mai toată averea cea părintească cu fel de fel de mișelii, adică cu zamparalîcuri, cu beții. GORJAN, H. II 5.

ZAMPARLÎC, zamparlîcuri, s. n. (Turcism inv.) Petrecere, chef, desfrînare. – Tc. zamparalık.

zamparalîc n., pl. urĭ (d. zampara maĭ degrabă de cît d. turc. zamparalyk, care nu e în dicț.). Fam. Berbantlîc, ștrengărie, chef, beție: se ținea de zamparalîcurĭ.

zamparalâc (înv.) s. n., pl. zamparalâcuri

zamparalâc (înv.) s. n., pl. zamparalâcuri

zamparalâc s. n., pl. zamparalâcuri