zămislit sm [At: POGOR, HENR. 138/5 / Pl: ~iți / E: zămisli] 1 (Îvr) Persoană care este destinată unui anumit scop. 2 (Reg) Persoană lacomă, pofticioasă.

ZĂMISLI, zămislesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A concepe fătul; a procrea, a face pui, a naște. 2. Refl. A lua ființă, a se naște, a se întrupa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) crea, a (se) produce; a (se) forma, a (se) înfiripa. – Din sl. zamysliti.

zămisli [At: BIBLIA (1688), 3²/2 / V: (înv) zem~, (reg) ~mușli / Pzi: ~lesc / E: slv замисли, vsl замисли „a concepe”] 1 vt (Îrg; fșa) A procrea. 2-3 vtr (Înv) A (se) naște. 4-5 vtr (Înv; fig) A (se) crea (1). 6-7 vtr (Înv; fig) A (se) forma (1-2).

zămușli v vz zămisli

zemisli v vz zămisli

zămisli vb. IV. 1 tr. (înv., pop.) A concepe, a procrea, a da naștere. Femeia a zămislit doi feciori. ◊ (abs.) Nu a putut să zămislească și îi părea rău că nu are copii. 2 refl. (înv., pop.) A lua ființă, a se naște, a se întrupa. Întru fărădelegi m-am zămislit (GAL.). 3 tr., refl. Fig. A (se) produce, a (se) crea, a (se) forma; a apărea, a (se) înfiripa. De sub picioarele Pahomiei se zămislește un pîrîu (GAL.). • prez.ind. -esc. /<sl. veche замꙑслнтн „a concepe”.

ZĂMISLI, zămislesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Tranz. A concepe fătul; a procrea, a face pui, a naște. 2. Refl. A lua ființă, a se naște, a se întrupa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) crea, a (se) produce; a (se) forma, a (se) înfiripa. – Din sl. zamysliti.

ZĂMISLI, zămislesc, vb. IV. (Învechit și arhaizant) 1. Tranz. A concepe fătul. Pe urmașul meu... nu-l voi zămisli pînă n-ei fi pregătit să domnești în locul lui. DELAVRANCEA, O. II 93. Și-i puse numele Pipăruș Petru, căci dintr-un fir de piper era zămislit. RETEGANUL, P. V 27. Tu nu ești a lui fiică; pre tine Mnemosina Te-a zămislit în sînu-i cu cine știe cine. NEGRUZZI, S. II 215. 2. Refl. A se naște, a se întrupa, a lua ființă. Bogătași ce cu piciorul dați la inimi în gunoi... N-am cu voi nici un amestec, căci în lume de-ați trăit Este o satiră-ntreagă faptul că v-ați zămislit, MACEDONSKI, O. I 97. ◊ Intranz. Se uită la boierii pre carii el i-a înălțat și i-a îmbogățit; prevede vrajba, neunirea, nesațiul și trădarea zămislind în inimile lor. NEGRUZZI, S. I 272. 3. Tranz. Fig. A crea, a produce; a forma, a înfiripa. Tresare-un gînd și moare-o simfonie Din cîntecul cel zămislit de mult. GOGA, C. P. 141. Sărăcia prin ea însăși are tendința de a zămisli sentimentele și caracterele de care am vorbit. GHEREA, ST. CR. III 77. Precum vremea închisă zămislește visuri spăimîntoase, așa poate că oi fi avînd și eu peri răi și te înșală părerile. ISPIRESCU, L. 288. ◊ (Rar, cu privire la obiecte concrete) Oleana ridica de pe fereastră paianjinișul perdelei și pe trandafirii pe care îi zămislea în gherghef lăsa și mai adînc obraji de trandafiri. GALACTION, O. I 70. ◊ Refl. Fără îndoială că în capul lui Năstase Blîndu se zămislise un gînd mare. SADOVEANU, O. VI 353. Atunci, înfricoșata arătare pe care maica Rahila o aștepta se zămisli sub largă undire a dimineții. GALACTION, O. I 322. Căci vecinicia ce nu-ncepe și nu sfîrșeșle niciodată Se zămislește-n toată clipa printr-o zidire neîncetată. MACEDONSKI, O. I 230.

ZĂMISLI, zămislesc, vb. IV. (Înv. și arh.) 1. Tranz. A concepe fătul; a procrea, a face pui, a naște. 2. Refl. A lua ființă, a se naște, a se întrupa. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) crea, a (se) produce; a (se) forma, a (se) înfiripa. – Slav (v. sl. zamysliti).

A ZĂMISLI ~esc tranz. înv. 1) A face să ia ființă (prin fecundare). 2) A face să se zămislească. /<sl. zamysliti

A SE ZĂMISLI mă ~esc intranz. 1) A apărea pe lume; a căpăta viață; a se naște. 2) fig. A lua naștere; a se constitui; a se forma; a apărea. /<sl. zamysliti

zămislì v. 1. a concepe: vei zămisli în pântece și vei naște fiu (stil biblic); 2. fig. a naște: vremea închisă zămislește visuri spăimântoase ISP. [Slav. ZAMYSLITI, a cugeta, de unde a procrea; dela abstract la concret, procedare metaforică foarte rară (cf. invers concepe)].

zămislésc v. tr. (vsl. za-myslĭtĭ, „a cugeta” [d. myslĭ, cugetare], de unde, pintr’o rară metaforă de la abstract la concret, „a concepe” p. „a naște”. Cp. cu concep). Concep: a zămisli un gînd (Rar). Concep (p. a naște): a zămisli un prunc.

zămisli (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zămislesc, 3 sg. zămislește, imperf. 1 zămisleam; conj. prez. 1 sg. să zămislesc, 3 să zămislească

zămisli (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zămislesc, imperf. 3 sg. zămislea; conj. prez. 3 să zămislească

zămisli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zămislesc, imperf. 3 sg. zămislea; conj. prez. 3 sg. și pl. zămislească

zămisli

Zămislit ≠ nezămislit^[1]

ZĂMISLI vb. v. afla, concepe, crea, descoperi, elabora, face, găsi, gândi, imagina, inventa, naște, născoci, plănui, plăsmui, procrea, proiecta, realiza, scorni.

ZĂMISLI vb. (BIOL.) a concepe, (înv.) a naște. (Un bărbat care poate ~.)

zămisli vb. v. AFLA. CONCEPE. CREA. DESCOPERI. ELABORA. FACE. GĂSI. GÎNDI. IMAGINA. INVENTA. NAȘTE. NĂSCOCI. PLĂNUI. PLĂSMUI. PROCREA. PROIECTA. REALIZA. SCORNI.

ZĂMISLI vb. (BIOL.) a concepe, (înv.) a naște. (Un bărbat care poate ~.)

zămisli (-lesc, -it), vb. – A concepe. Sl. zamysliti (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 468; Conev 59), cf. bg. zamislja se. În sl. numai cu sensul de „a concepe cu mintea”; sensul de „a procrea, a rămîne însărcinată”, propriu rom., se datorează neîndoielnic vechilor traducători, care dădeau cuv. rom. sensul dublu al gr. συλλαμβάνειν, lat. concipere (Tiktin).