zămisli vb. IV. 1 tr. (înv., pop.) A concepe, a procrea, a da naștere. Femeia a zămislit doi feciori. ◊ (abs.) Nu a putut să zămislească și îi părea rău că nu are copii. 2 refl. (înv., pop.) A lua ființă, a se naște, a se întrupa. Întru fărădelegi m-am zămislit (GAL.). 3 tr., refl. Fig. A (se) produce, a (se) crea, a (se) forma; a apărea, a (se) înfiripa. De sub picioarele Pahomiei se zămislește un pîrîu (GAL.). • prez.ind. -esc. /<sl. veche замꙑслнтн „a concepe”.