ZĂHĂIALĂ, zăhăieli, s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a (se) zăhăi; neliniște, tulburare, zbucium. [Pr.: -hă-ia-] – Zăhăi + suf. -eală.

zăhăială sf [At: NECULCE, L. 235 / Pl: ~ieli / E: zăhăi + -eală] 1 (îvr) Hărțuială. 2 (îrg) Stinghereală. 3 (îrg) Dezordine (2). 4 (Reg) Adăpost pentru oi și capre.

zăhăială s.f. (pop.) 1 Neliniște, tulburare, zbucium. 2 Dezordine. • sil. -hă-ia-. pl. -ieli. /zăhăi + -eală.

❍ZĂHĂIALĂ (pl. -ieli) sf. Mold. Bucov. Faptul de a zăhăi; turburare, supărare; deranjament: mai multă ~ era Turcilor de dobitoace decât Căzacilor (GR.-UR.); nici Moscalii ceștia dincoace nu treceau la Tătari la ceilalți dincolo, nici făceau ~ nimică unii altora (NEC.).

ZĂHĂIALĂ, zăhăieli, s. f. (Reg.) Faptul de a (se) zăhăi; neliniște, tulburare, zbucium. [Pr.: -hă-ia-] – Zăhăi + suf. -eală.

ZĂHĂIALĂ, zăhăieli, s. f. (Învechit) Faptul de a zăhăi; neliniște, tulburare, zbucium.

ZĂHĂIALĂ, zăhăieli, s. f. (Înv.) Faptul de a zăhăi; neliniște, tulburare, zbucium.

zăhăĭálă f., pl. ĭelĭ (d. zăhăĭesc). Est. Dezordine, tărăboĭ: nu-mĭ place să prînzesc în zăhăĭală. Lucrurĭ zăhăite (răvășite). – Și zăv-.

zăhăială (înv., reg.) s. f., g.-d. art. zăhăielii; pl. zăhăieli

zăhăială (înv., reg.) s. f., g.-d. art. zăhăielii; pl. zăhăieli

zăhăială s. f., g.-d. art. zăhăielii; pl. zăhăieli

zăhăială, -ieli.

ZĂHĂIALĂ s.f. (Mold.) Hărțuială. Dobitoacele mai multă zăhăială făciia turcilor decît cazacilor, că de trăsnite fugiia înapoi. URECHE. Nu trece ceie la ceștie, nice ceștie la ceielalți, nice face zăhăială, nemică. NECULCE; cf. M. COSTIN. ♦ Tulburare, neliniște. Fiind într-atîta zăhăială la suflet, i s-au arătat. . . chipul svintei cruci. DOSOFTEI, VS. Etimologie: zăhăi + suf. -eală. Vezi și zăhăi. Cf. calabalîc, dihonie, hăbrușag, învălușag, potcă, prigoană, vălășag, zarvă, zavistie; bușluială, gitrulam, giutruială, vălășag.

zăhăíală, zăhăieli , s.f. (reg.) Deranj, dezordine: „Pe lădoi i zăhăială, / Tăt o lingură și-o oală” (Memoria, 2004-bis: 1.307). (Mold., Trans. Nord). – Din zăhăi + suf. -eală (DER, DEX, MDA).

zăhăială, zăhăieli, s.f. – (reg.) Deranj, dezordine: „Pe lădoi i zăhăială, / Tăt o lingură și-o oală” (Memoria, 2004-bis: 1.307). (Mold., Trans. Nord). – Din zăhăi + suf. -eală (Scriban, DER, DEX, MDA).