VRUTĂ, vrute, s. f. (Rar) Voință, vrere. ◊ Expr. Vrute și nevrute = vorbe goale, nimicuri, fleacuri, palavre, minciuni. – V. vrea.

vrut, ~ă [At: MAIOR, IST. 29/33 / Pl: ~uți, ~e / E: vrea] 1 Realizat în mod intenționat. 2 Făcut conform voinței (4). 3 Ales cu grijă. 4 Dorit² (1). 5 a (Îvr) Iubit. 6 sf Iubită. 7 sfn Voință (4). 8 sfp (Îls) ~e și nevrute Vorbe lipsite de temei sau de seriozitate Si: fleacuri, nimicuri, palavre. 9 sf (Îal) Minciuni. 10 sfp (Îla) ~e și nevrute La întâmplare.

vroit, -ă adj. v. vrut.

vrut, -ă adj., s.f. 1 adj. Care este dorit, poftit. Întîlniri de-acestea, voite, nu se realizează de multe ori (SADOV.). 2 adj. (mai ales în forma „voit”) Care este realizat în mod intenționat, făcut după voie; care este căutat, deliberat. Mitică fals afectat și cu o voită simplicitate (CA. PETR.). ◊ (adv.) Debita totul cu tonul voit modest al unui ministru (CĂL.). 3 s.f. (pop.; fam.) Voință, vrere. Dacă nu voiau părinții ei, treceau peste vruta lor și, la ceas anumit, fetele îi așteptau în umbra plopilor (CAM.). 4 s.f. Expr. Vrute și nevrute = vorbe lipsite de temei sau de seriozitate; fleacuri, nimicuri, palavre, minciuni. A vorbi (sau a spune) vrute și nevrute = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. Vorbiră dulci cuvinte, spuind cu haz vrute și nevrute (E. BAR.). • pl. -ți, -te. și voit, -ă, (pop.) vroit, -ă adj. /v. vrea.

AB HOC ET AB HAC (lat.) = A vorbi vrurte și nevrute.

DE OMNI RE SCIBILI, ET QUIBUSDAM ALIIS (lat.) = Despre toate ce se poate vorbi și altele pe deasupra. Se spune cînd vrei să iei în rîs pe cineva care spune vrute și nevrute.

VRUTĂ, vrute, s. f. Voință, vrere. ◊ Expr. Vrute și nevrute = vorbe goale, nimicuri, fleacuri, palavre, minciuni. – V. vrea.

VRUTĂ, vrute, s. f. 1. Voință, vrere. Veneau călări... cu busuioc la cușme spre a-și fura drăguțele; dacă nu voiau părinții, ei treceau peste vruta lor. CAMILAR, N. II 25. 2. (În locuțiuni și expresii) Loc. adv. Pe vrute = pe plac. Nu-i este pe vrute. I. CR. III 287; b) cu intenție. Mai multe fără să vrei decît pe vrute. DELAVRANCEA, la DDRF. Pe vrute, pe nevrute = vrînd-nevrînd. Logodna s-a făcut pe vrute, pe nevrute. GALACTION, O. I 70. ◊ Expr. Vrute și nevrute = palavre, verzi și uscate. Ce-mi înșiri mie, dascăle, vrute și nevrute? SADOVEANU, P. 132. Mai știu eu pe cine să cred? că oamenii vorbesc vrute și nevrute. CREANGĂ, P. 122.

VRUTĂ ~e f. 1) rar (despre persoane) Capacitate de a-și concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; vrere; voință; voie. ◊ Pe ~e a) după plac; b) intenționat. Pe ~e, pe nevrute vrând-nevrând. ~e și nevrute vorbe goale; palavre. /v. a vrea

vrut a. voit. ║ n. pl. vrute și nevrute, vorbe seci.

vreáŭ (vest), vreŭ (Mold. sud) și vraŭ (nord), vrut, a vrea v. tr. (lat. *vŏlere. V. voĭ 2). Voĭesc, am voință să: vreaŭ să plec. – În nord se conjugă așa: vraŭ, vraĭ, vra. Subj. (în toată Mold. să vreĭe, în sud și să vrea). Se zice și vroĭ, vroĭesc, a vroi (amestec din voĭ, voĭesc, și vreaŭ). Cp. cu ĭaŭ și beaŭ. Vrom. vruind și vrund, azĭ vrînd.

vrút, -ă adj. Voit. S. n. pl. Vrute și nevrute, verzĭ și uscate, palavre, fel de fel de vorbe.

+vrute (pe ~, pe nevrute) (indiferent dacă dorește sau nu) loc. adv.

vrută (pop.) s. f., g.-d. art. vrutei; pl. vrute (în: ~ și nevrute)

vrută (rar) s. f., g.-d. art. vrutei; pl. vrute

vrut adj. m., pl. vruți; f. sg. vrută, pl. vrute

vrută s. f., pl. vrute

À TORT ET À TRAVERS (fr.) fără noimă, fără vrute și nevrute – A vorbi à tort et à travers. V. și Ab hoc et ab hac.

a spune vrute și nevrute expr. a flecări, a pălăvrăgi.

a vorbi verzi și uscate / vrute și nevrute expr. a flecări.

a zice vrute și nevrute expr. a flecări.

VRUTĂ s. v. chef, dispoziție, dorință, gust, plac, plăcere, poftă, voie, voință, vrere.

vrută s. v. CHEF. DISPOZIȚIE. DORINȚĂ. GUST. PLAC. PLĂCERE. POFTĂ. VOIE. VOINȚĂ. VRERE.