vrut, -ă adj., s.f. 1 adj. Care este dorit, poftit. Întîlniri de-acestea, voite, nu se realizează de multe ori (SADOV.). 2 adj. (mai ales în forma „voit”) Care este realizat în mod intenționat, făcut după voie; care este căutat, deliberat. Mitică fals afectat și cu o voită simplicitate (CA. PETR.). ◊ (adv.) Debita totul cu tonul voit modest al unui ministru (CĂL.). 3 s.f. (pop.; fam.) Voință, vrere. Dacă nu voiau părinții ei, treceau peste vruta lor și, la ceas anumit, fetele îi așteptau în umbra plopilor (CAM.). 4 s.f. Expr. Vrute și nevrute = vorbe lipsite de temei sau de seriozitate; fleacuri, nimicuri, palavre, minciuni. A vorbi (sau a spune) vrute și nevrute = a vorbi multe și de toate; a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi. Vorbiră dulci cuvinte, spuind cu haz vrute și nevrute (E. BAR.). • pl. -ți, -te. și voit, -ă, (pop.) vroit, -ă adj. /v. vrea.