3 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

învrednici [At: DOSOFTEI, V. S. 21/2 / V: ~enici, ~verni~ / Pzi: ~cesc / E: în- + vrednic] 1-2 vr A se dovedi capabil (de a ajunge la sau) de a realiza ceva. 3 vr (Înv) A-și da fiica de soție. 4-5 vr A avea (norocul sau) cinstea de a face ceva. 6 vr A avea parte de... 7 vt (Rar) A acorda cuiva favoarea de a face ceva. 8-9 vr A reuși cu mare greutate (să facă sau) să devină ceva. 10 vr A trăi într-o anumită epocă. 11 vr A se bucura de ceva. 12 vt A găsi de cuviință să... Si: a binevoi, a catadicsi. 13 vt (Înv) A merita.

învrednicire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: învrednici] 1-2 Dovedire a capacității (de a ajunge la sau) de a realiza ceva. 3 (Înv) Acordare a fiicei de soție. 4-5 (Rar) Acordare cuiva (a norocului sau) cinstei de a face ceva. 6 Acordare a favorii de a face ceva. 7-8 Reușire cu mare greutate (de a face ceva sau) de a deveni cineva. 9 Trăire într-o anumită epocă. 10 Bucurie. 11 Binevoire. 12 (Înv) Merit.

învrenici v vz învrednici

ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic.

VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic.

ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, norocul de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. (În construcții negative) A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. Nu se învrednicise a avea și el măcar un copil. ISPIRESCU, L. 41. Nu m-am învrednicit să-l văz pînacuma. CARAGIALE, O. III 204. Mare de inimă, iar de gură și mai mare... nu se învrednicise de o viață mai bună. CREANGĂ, A. 134. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... Tu ești mîndru că te vei învrednici Să spui, mîine, Clarei doamnii ce-au făcut aci boierii. DAVILA, V. V. 21. De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii. EMINESCU, O. I 149. Bine îmi pare că m-am învrednicit să văd Beligradu cu ochii. ALECSANDRI, T. I 310. ♦ Tranz. (În credințele religioase; subiectul e dumnezeu) A acorda favoarea, avantajul, norocul de a... Doamne!... M-ai învrednicit a trăi pînă acum. ALECSANDRI, T. 151. Dumnezeule! dumnezeule! mulțămescu-ți că m-ai învrednicit a mai videa încă o dată lumina soarelui. DRĂGHICI, R. 139. ♦ Tranz. (Învechit) A merita. (Atestat în forma vrednici) Fraților, întrebă, ce socotiți? Ce pedeapsă vrednicește omul acesta? NEGRUZZI, S. I 229. 3. A găsi de cuviință, a binevoi, a catadicsi. Deși au trecut cîteva zile, nu ne-am învrednicit nici unul să mergem pînă la el. SAHIA, N. 115. Dar tu... Nu te-nvrednicești Să spui ce crai mare ești? TEODORESCU, P. P. 105. – Variantă: (învechit) vrednicí vb. IV.

VREDNICÍ vb. IV v. învrednici.

A SE ÎNVREDNICÍ mă ~ésc intranz. 1) A se dovedi vrednic (de realizarea unui lucru). 2) (urmat de o propoziție complementară) A avea norocul sau cinstea; a avea parte. 3) A găsi de cuviință; a binevoi; a catadicsi. /în + vrednicie

A ÎNVREDNICÍ ~ésc tranz. A considera ca având merite; a trata cu considerație. ~ cu un zâmbet. /în + vrednicie

învrednicì v. 1. a fi vrednic sau capabil: Doamne, m’ai învrednicit a trăi AL.; 2. a condescinde; nici nu m’a învrednicit să-mi răspunză.

învrednicésc v. tr. (d. vrednic). Fac vrednic, capabil: Dumnezeŭ l-a învrednicit să domnească peste 40 anĭ. V. refl. Ajung în stare să, am posibilitate: nu m’am învrednicit încă să mă duc să-l văd. V. vrednicesc.

vrednicésc v. intr. Rar. Muncesc cu vrednicie. V. învredn-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 învredniceáscă

vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă

învrednicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrednicésc, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. învredniceáscă

vrednicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. vredniceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNVREDNICÍ vb. v. binevoi, merita.

învrednici vb. v. BINEVOI. MERITA.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

învrednicí, învrednicesc vb. IV 1. Tranz. (Subiectul este Dumnezeu, pronia cerească, iar complementul este omul) A găsi pe cineva vrednic și a-i acorda harul divin, grația cerească, favoarea de a avea parte de ceva. 2. Refl. A fi părtaș la harul dumnezeiesc. 3. Refl. A se dovedi vrednic, capabil de ceva. ♦ A avea cinstea, norocul să... ♦ A binevoi, a găsi de cuviință să... – Din pref. în- + vrednic.

Intrare: vrednicire
vrednicire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vrednicire
  • vrednicirea
plural
  • vredniciri
  • vrednicirile
genitiv-dativ singular
  • vredniciri
  • vrednicirii
plural
  • vredniciri
  • vrednicirilor
vocativ singular
plural
Intrare: învrednici
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • învrednici
  • ‑nvrednici
  • învrednicire
  • ‑nvrednicire
  • învrednicit
  • ‑nvrednicit
  • învrednicitu‑
  • ‑nvrednicitu‑
  • învrednicind
  • ‑nvrednicind
  • învrednicindu‑
  • ‑nvrednicindu‑
singular plural
  • învrednicește
  • ‑nvrednicește
  • învredniciți
  • ‑nvredniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • învrednicesc
  • ‑nvrednicesc
(să)
  • învrednicesc
  • ‑nvrednicesc
  • învredniceam
  • ‑nvredniceam
  • învrednicii
  • ‑nvrednicii
  • învrednicisem
  • ‑nvrednicisem
a II-a (tu)
  • învrednicești
  • ‑nvrednicești
(să)
  • învrednicești
  • ‑nvrednicești
  • învredniceai
  • ‑nvredniceai
  • învredniciși
  • ‑nvredniciși
  • învredniciseși
  • ‑nvredniciseși
a III-a (el, ea)
  • învrednicește
  • ‑nvrednicește
(să)
  • învrednicească
  • ‑nvrednicească
  • învrednicea
  • ‑nvrednicea
  • învrednici
  • ‑nvrednici
  • învrednicise
  • ‑nvrednicise
plural I (noi)
  • învrednicim
  • ‑nvrednicim
(să)
  • învrednicim
  • ‑nvrednicim
  • învredniceam
  • ‑nvredniceam
  • învrednicirăm
  • ‑nvrednicirăm
  • învredniciserăm
  • ‑nvredniciserăm
  • învrednicisem
  • ‑nvrednicisem
a II-a (voi)
  • învredniciți
  • ‑nvredniciți
(să)
  • învredniciți
  • ‑nvredniciți
  • învredniceați
  • ‑nvredniceați
  • învrednicirăți
  • ‑nvrednicirăți
  • învredniciserăți
  • ‑nvredniciserăți
  • învredniciseți
  • ‑nvredniciseți
a III-a (ei, ele)
  • învrednicesc
  • ‑nvrednicesc
(să)
  • învrednicească
  • ‑nvrednicească
  • învredniceau
  • ‑nvredniceau
  • învrednici
  • ‑nvrednici
  • învredniciseră
  • ‑nvredniciseră
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vrednici
  • vrednicire
  • vrednicit
  • vrednicitu‑
  • vrednicind
  • vrednicindu‑
singular plural
  • vrednicește
  • vredniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vrednicesc
(să)
  • vrednicesc
  • vredniceam
  • vrednicii
  • vrednicisem
a II-a (tu)
  • vrednicești
(să)
  • vrednicești
  • vredniceai
  • vredniciși
  • vredniciseși
a III-a (el, ea)
  • vrednicește
(să)
  • vrednicească
  • vrednicea
  • vrednici
  • vrednicise
plural I (noi)
  • vrednicim
(să)
  • vrednicim
  • vredniceam
  • vrednicirăm
  • vredniciserăm
  • vrednicisem
a II-a (voi)
  • vredniciți
(să)
  • vredniciți
  • vredniceați
  • vrednicirăți
  • vredniciserăți
  • vredniciseți
a III-a (ei, ele)
  • vrednicesc
(să)
  • vrednicească
  • vredniceau
  • vrednici
  • vredniciseră
Intrare: vrednici
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vrednici
  • vrednicire
  • vrednicit
  • vrednicitu‑
  • vrednicind
  • vrednicindu‑
singular plural
  • vrednicește
  • vredniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vrednicesc
(să)
  • vrednicesc
  • vredniceam
  • vrednicii
  • vrednicisem
a II-a (tu)
  • vrednicești
(să)
  • vrednicești
  • vredniceai
  • vredniciși
  • vredniciseși
a III-a (el, ea)
  • vrednicește
(să)
  • vrednicească
  • vrednicea
  • vrednici
  • vrednicise
plural I (noi)
  • vrednicim
(să)
  • vrednicim
  • vredniceam
  • vrednicirăm
  • vredniciserăm
  • vrednicisem
a II-a (voi)
  • vredniciți
(să)
  • vredniciți
  • vredniceați
  • vrednicirăți
  • vredniciserăți
  • vredniciseți
a III-a (ei, ele)
  • vrednicesc
(să)
  • vrednicească
  • vredniceau
  • vrednici
  • vredniciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

învrednici vrednici

  • 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 3 exemple
    exemple
    • Nu se învrednicise a avea și el măcar un copil. ISPIRESCU, L. 41.
      surse: DLRLC
    • Nu m-am învrednicit să-l văz pîn’ acuma. CARAGIALE, O. III 204.
      surse: DLRLC
    • Mare de inimă, iar de gură și mai mare... nu se învrednicise de o viață mai bună. CREANGĂ, A. 134.
      surse: DLRLC
  • 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de...
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 3 exemple
    exemple
    • Tu ești mîndru că te vei învrednici Să spui, mîine, Clarei doamnii ce-au făcut aci boierii. DAVILA, V. V. 21.
      surse: DLRLC
    • De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii. EMINESCU, O. I 149.
      surse: DLRLC
    • Bine îmi pare că m-am învrednicit să văd Beligradu cu ochii. ALECSANDRI, T. I 310.
      surse: DLRLC
    • 2.1. tranzitiv rar A acorda favoarea, cinstea de a...
      surse: DEX '09 DEX '98
      • diferențiere (În credințele religioase; subiectul e dumnezeu) A acorda favoarea, avantajul, norocul de a...
        surse: DLRLC 2 exemple
        exemple
        • Doamne!... M-ai învrednicit a trăi pînă acum. ALECSANDRI, T. 151.
          surse: DLRLC
        • Dumnezeule! dumnezeule! mulțămescu-ți că m-ai învrednicit a mai videa încă o dată lumina soarelui. DRĂGHICI, R. 139.
          surse: DLRLC
    • 2.2. tranzitiv învechit A considera ca având merite; a trata cu considerație.
      surse: DLRLC NODEX sinonime: merita 2 exemple
      exemple
      • Fraților, întrebă, ce socotiți? Ce pedeapsă vrednicește omul acesta? NEGRUZZI, S. I 229.
        surse: DLRLC
      • A învrednici cu un zâmbet.
        surse: NODEX
  • 3. A găsi de cuviință.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: binevoi catadicsi 2 exemple
    exemple
    • Deși au trecut cîteva zile, nu ne-am învrednicit nici unul să mergem pînă la el. SAHIA, N. 115.
      surse: DLRLC
    • Dar tu... Nu te-nvrednicești Să spui ce crai mare ești? TEODORESCU, P. P. 105.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + vrednic
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

vrednici

etimologie:

  • vrednic
    surse: DEX '09 DEX '98