3 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic.

VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic.

învrednici [At: DOSOFTEI, V. S. 21/2 / V: ~enici, ~verni~ / Pzi: ~cesc / E: în- + vrednic] 1-2 vr A se dovedi capabil (de a ajunge la sau) de a realiza ceva. 3 vr (Înv) A-și da fiica de soție. 4-5 vr A avea (norocul sau) cinstea de a face ceva. 6 vr A avea parte de... 7 vt (Rar) A acorda cuiva favoarea de a face ceva. 8-9 vr A reuși cu mare greutate (să facă sau) să devină ceva. 10 vr A trăi într-o anumită epocă. 11 vr A se bucura de ceva. 12 vt A găsi de cuviință să... Si: a binevoi, a catadicsi. 13 vt (Înv) A merita.

învrednicire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: învrednici] 1-2 Dovedire a capacității (de a ajunge la sau) de a realiza ceva. 3 (Înv) Acordare a fiicei de soție. 4-5 (Rar) Acordare cuiva (a norocului sau) cinstei de a face ceva. 6 Acordare a favorii de a face ceva. 7-8 Reușire cu mare greutate (de a face ceva sau) de a deveni cineva. 9 Trăire într-o anumită epocă. 10 Bucurie. 11 Binevoire. 12 (Înv) Merit.

învrenici v vz învrednici

vrednici [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 162r/11 / Pzi: ~icesc / E: vrednic] 1 vt (Înv; subiectul este Dumnezeu) A-i acorda unui om vrednic (1) harul divin, favoarea de a avea parte de ceva. 2 vtf (Înv; construit cu complementul în dativ) A face pe cineva să fie vrednic (6) de ceva. 3 vr (Îvr) A se strădui (învingând greutăți, piedici etc.) pentru a fi vrednic (1). 4 vt (Îvr) A găsi de cuviință să ... 5 vt (Îvr) A acorda cuiva cinstea de a … 6 vt (Înv) A merita ceva. 7 vt (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) A face ca ceva să fie meritat, justificat. 8 vt (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) A îndreptăți ceva care este (pe deplin) motivat. 9 vi (Reg) A valora (3). 10 vr (Îrg) A fi vrednic (16). 11 vi A da dovadă de hărnicie. 12 vi A munci cu râvnă.

ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, norocul de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. (În construcții negative) A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. Nu se învrednicise a avea și el măcar un copil. ISPIRESCU, L. 41. Nu m-am învrednicit să-l văz pînacuma. CARAGIALE, O. III 204. Mare de inimă, iar de gură și mai mare... nu se învrednicise de o viață mai bună. CREANGĂ, A. 134. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... Tu ești mîndru că te vei învrednici Să spui, mîine, Clarei doamnii ce-au făcut aci boierii. DAVILA, V. V. 21. De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii. EMINESCU, O. I 149. Bine îmi pare că m-am învrednicit să văd Beligradu cu ochii. ALECSANDRI, T. I 310. ♦ Tranz. (În credințele religioase; subiectul e dumnezeu) A acorda favoarea, avantajul, norocul de a... Doamne!... M-ai învrednicit a trăi pînă acum. ALECSANDRI, T. 151. Dumnezeule! dumnezeule! mulțămescu-ți că m-ai învrednicit a mai videa încă o dată lumina soarelui. DRĂGHICI, R. 139. ♦ Tranz. (Învechit) A merita. (Atestat în forma vrednici) Fraților, întrebă, ce socotiți? Ce pedeapsă vrednicește omul acesta? NEGRUZZI, S. I 229. 3. A găsi de cuviință, a binevoi, a catadicsi. Deși au trecut cîteva zile, nu ne-am învrednicit nici unul să mergem pînă la el. SAHIA, N. 115. Dar tu... Nu te-nvrednicești Să spui ce crai mare ești? TEODORESCU, P. P. 105. – Variantă: (învechit) vrednicí vb. IV.

VREDNICÍ vb. IV v. învrednici.

A ÎNVREDNICÍ ~ésc tranz. A considera ca având merite; a trata cu considerație. ~ cu un zâmbet. /în + vrednicie

A SE ÎNVREDNICÍ mă ~ésc intranz. 1) A se dovedi vrednic (de realizarea unui lucru). 2) (urmat de o propoziție complementară) A avea norocul sau cinstea; a avea parte. 3) A găsi de cuviință; a binevoi; a catadicsi. /în + vrednicie

învrednicì v. 1. a fi vrednic sau capabil: Doamne, m’ai învrednicit a trăi AL.; 2. a condescinde; nici nu m’a învrednicit să-mi răspunză.

învrednicésc v. tr. (d. vrednic). Fac vrednic, capabil: Dumnezeŭ l-a învrednicit să domnească peste 40 anĭ. V. refl. Ajung în stare să, am posibilitate: nu m’am învrednicit încă să mă duc să-l văd. V. vrednicesc.

vrednicésc v. intr. Rar. Muncesc cu vrednicie. V. învredn-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 învredniceáscă

vrednicí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 să vredniceáscă

învrednicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrednicésc, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. învredniceáscă

vrednicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. vredniceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNVREDNICÍ vb. v. binevoi, merita.

învrednici vb. v. BINEVOI. MERITA.

arată toate definițiile

Intrare: vrednicire
vrednicire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vrednicire
  • vrednicirea
plural
  • vredniciri
  • vrednicirile
genitiv-dativ singular
  • vredniciri
  • vrednicirii
plural
  • vredniciri
  • vrednicirilor
vocativ singular
plural
Intrare: învrednici
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • învrednici
  • ‑nvrednici
  • învrednicire
  • ‑nvrednicire
  • învrednicit
  • ‑nvrednicit
  • învrednicitu‑
  • ‑nvrednicitu‑
  • învrednicind
  • ‑nvrednicind
  • învrednicindu‑
  • ‑nvrednicindu‑
singular plural
  • învrednicește
  • ‑nvrednicește
  • învredniciți
  • ‑nvredniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • învrednicesc
  • ‑nvrednicesc
(să)
  • învrednicesc
  • ‑nvrednicesc
  • învredniceam
  • ‑nvredniceam
  • învrednicii
  • ‑nvrednicii
  • învrednicisem
  • ‑nvrednicisem
a II-a (tu)
  • învrednicești
  • ‑nvrednicești
(să)
  • învrednicești
  • ‑nvrednicești
  • învredniceai
  • ‑nvredniceai
  • învredniciși
  • ‑nvredniciși
  • învredniciseși
  • ‑nvredniciseși
a III-a (el, ea)
  • învrednicește
  • ‑nvrednicește
(să)
  • învrednicească
  • ‑nvrednicească
  • învrednicea
  • ‑nvrednicea
  • învrednici
  • ‑nvrednici
  • învrednicise
  • ‑nvrednicise
plural I (noi)
  • învrednicim
  • ‑nvrednicim
(să)
  • învrednicim
  • ‑nvrednicim
  • învredniceam
  • ‑nvredniceam
  • învrednicirăm
  • ‑nvrednicirăm
  • învredniciserăm
  • ‑nvredniciserăm
  • învrednicisem
  • ‑nvrednicisem
a II-a (voi)
  • învredniciți
  • ‑nvredniciți
(să)
  • învredniciți
  • ‑nvredniciți
  • învredniceați
  • ‑nvredniceați
  • învrednicirăți
  • ‑nvrednicirăți
  • învredniciserăți
  • ‑nvredniciserăți
  • învredniciseți
  • ‑nvredniciseți
a III-a (ei, ele)
  • învrednicesc
  • ‑nvrednicesc
(să)
  • învrednicească
  • ‑nvrednicească
  • învredniceau
  • ‑nvredniceau
  • învrednici
  • ‑nvrednici
  • învredniciseră
  • ‑nvredniciseră
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vrednici
  • vrednicire
  • vrednicit
  • vrednicitu‑
  • vrednicind
  • vrednicindu‑
singular plural
  • vrednicește
  • vredniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vrednicesc
(să)
  • vrednicesc
  • vredniceam
  • vrednicii
  • vrednicisem
a II-a (tu)
  • vrednicești
(să)
  • vrednicești
  • vredniceai
  • vredniciși
  • vredniciseși
a III-a (el, ea)
  • vrednicește
(să)
  • vrednicească
  • vrednicea
  • vrednici
  • vrednicise
plural I (noi)
  • vrednicim
(să)
  • vrednicim
  • vredniceam
  • vrednicirăm
  • vredniciserăm
  • vrednicisem
a II-a (voi)
  • vredniciți
(să)
  • vredniciți
  • vredniceați
  • vrednicirăți
  • vredniciserăți
  • vredniciseți
a III-a (ei, ele)
  • vrednicesc
(să)
  • vrednicească
  • vredniceau
  • vrednici
  • vredniciseră
Intrare: vrednici
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vrednici
  • vrednicire
  • vrednicit
  • vrednicitu‑
  • vrednicind
  • vrednicindu‑
singular plural
  • vrednicește
  • vredniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vrednicesc
(să)
  • vrednicesc
  • vredniceam
  • vrednicii
  • vrednicisem
a II-a (tu)
  • vrednicești
(să)
  • vrednicești
  • vredniceai
  • vredniciși
  • vredniciseși
a III-a (el, ea)
  • vrednicește
(să)
  • vrednicească
  • vrednicea
  • vrednici
  • vrednicise
plural I (noi)
  • vrednicim
(să)
  • vrednicim
  • vredniceam
  • vrednicirăm
  • vredniciserăm
  • vrednicisem
a II-a (voi)
  • vredniciți
(să)
  • vredniciți
  • vredniceați
  • vrednicirăți
  • vredniciserăți
  • vredniciseți
a III-a (ei, ele)
  • vrednicesc
(să)
  • vrednicească
  • vredniceau
  • vrednici
  • vredniciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

învrednici vrednici

  • 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 3 exemple
    exemple
    • Nu se învrednicise a avea și el măcar un copil. ISPIRESCU, L. 41.
      surse: DLRLC
    • Nu m-am învrednicit să-l văz pîn’ acuma. CARAGIALE, O. III 204.
      surse: DLRLC
    • Mare de inimă, iar de gură și mai mare... nu se învrednicise de o viață mai bună. CREANGĂ, A. 134.
      surse: DLRLC
  • 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de...
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 3 exemple
    exemple
    • Tu ești mîndru că te vei învrednici Să spui, mîine, Clarei doamnii ce-au făcut aci boierii. DAVILA, V. V. 21.
      surse: DLRLC
    • De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii. EMINESCU, O. I 149.
      surse: DLRLC
    • Bine îmi pare că m-am învrednicit să văd Beligradu cu ochii. ALECSANDRI, T. I 310.
      surse: DLRLC
    • 2.1. tranzitiv rar A acorda favoarea, cinstea de a...
      surse: DEX '09 DEX '98
      • diferențiere (În credințele religioase; subiectul e dumnezeu) A acorda favoarea, avantajul, norocul de a...
        surse: DLRLC 2 exemple
        exemple
        • Doamne!... M-ai învrednicit a trăi pînă acum. ALECSANDRI, T. 151.
          surse: DLRLC
        • Dumnezeule! dumnezeule! mulțămescu-ți că m-ai învrednicit a mai videa încă o dată lumina soarelui. DRĂGHICI, R. 139.
          surse: DLRLC
    • 2.2. tranzitiv învechit A considera ca având merite; a trata cu considerație.
      surse: DLRLC NODEX sinonime: merita 2 exemple
      exemple
      • Fraților, întrebă, ce socotiți? Ce pedeapsă vrednicește omul acesta? NEGRUZZI, S. I 229.
        surse: DLRLC
      • A învrednici cu un zâmbet.
        surse: NODEX
  • 3. A găsi de cuviință.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: binevoi catadicsi 2 exemple
    exemple
    • Deși au trecut cîteva zile, nu ne-am învrednicit nici unul să mergem pînă la el. SAHIA, N. 115.
      surse: DLRLC
    • Dar tu... Nu te-nvrednicești Să spui ce crai mare ești? TEODORESCU, P. P. 105.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + vrednic
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

vrednici

etimologie:

  • vrednic
    surse: DEX '09 DEX '98