3 intrări

24 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, cinstea de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic.

VREDNICÍ, vrednicesc, vb. IV. (Pop.) A se învrednici. ♦ Tranz. (Înv.) A merita. – Din vrednic.

învrednici [At: DOSOFTEI, V. S. 21/2 / V: ~enici, ~verni~ / Pzi: ~cesc / E: în- + vrednic] 1-2 vr A se dovedi capabil (de a ajunge la sau) de a realiza ceva. 3 vr (Înv) A-și da fiica de soție. 4-5 vr A avea (norocul sau) cinstea de a face ceva. 6 vr A avea parte de... 7 vt (Rar) A acorda cuiva favoarea de a face ceva. 8-9 vr A reuși cu mare greutate (să facă sau) să devină ceva. 10 vr A trăi într-o anumită epocă. 11 vr A se bucura de ceva. 12 vt A găsi de cuviință să... Si: a binevoi, a catadicsi. 13 vt (Înv) A merita.

învrednicire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: învrednici] 1-2 Dovedire a capacității (de a ajunge la sau) de a realiza ceva. 3 (Înv) Acordare a fiicei de soție. 4-5 (Rar) Acordare cuiva (a norocului sau) cinstei de a face ceva. 6 Acordare a favorii de a face ceva. 7-8 Reușire cu mare greutate (de a face ceva sau) de a deveni cineva. 9 Trăire într-o anumită epocă. 10 Bucurie. 11 Binevoire. 12 (Înv) Merit.

vrednici [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 162r/11 / Pzi: ~icesc / E: vrednic] 1 vt (Înv; subiectul este Dumnezeu) A-i acorda unui om vrednic (1) harul divin, favoarea de a avea parte de ceva. 2 vtf (Înv; construit cu complementul în dativ) A face pe cineva să fie vrednic (6) de ceva. 3 vr (Îvr) A se strădui (învingând greutăți, piedici etc.) pentru a fi vrednic (1). 4 vt (Îvr) A găsi de cuviință să ... 5 vt (Îvr) A acorda cuiva cinstea de a … 6 vt (Înv) A merita ceva. 7 vt (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) A face ca ceva să fie meritat, justificat. 8 vt (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) A îndreptăți ceva care este (pe deplin) motivat. 9 vi (Reg) A valora (3). 10 vr (Îrg) A fi vrednic (16). 11 vi A da dovadă de hărnicie. 12 vi A munci cu râvnă.

vrednici vb. IV. 1 tr. A merita; a fi vrednic de ceva. Ce pedeapsă vrednicește omul acesta? -Moarte! răspunse într-un glas adunarea (C. NEGR.). 2 refl. (pop.) A se învrednici. S-au vrednicit pentru a ei viață sv[î]ntă (DOS.). 3 (înv.; despre Dumnezeu) A acorda unui om, prin har, grație divină, șansa, norocul, fericirea de a avea parte de ceva; a hărăzi, a ferici. Să-l vredniceascâ Dumnedzeu întru adînci bâtrînețe (ANTIM). • prez.ind. -esc. /vrednic + -i.

ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, norocul de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. (În construcții negative) A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. Nu se învrednicise a avea și el măcar un copil. ISPIRESCU, L. 41. Nu m-am învrednicit să-l văz pînacuma. CARAGIALE, O. III 204. Mare de inimă, iar de gură și mai mare... nu se învrednicise de o viață mai bună. CREANGĂ, A. 134. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... Tu ești mîndru că te vei învrednici Să spui, mîine, Clarei doamnii ce-au făcut aci boierii. DAVILA, V. V. 21. De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii. EMINESCU, O. I 149. Bine îmi pare că m-am învrednicit să văd Beligradu cu ochii. ALECSANDRI, T. I 310. ♦ Tranz. (În credințele religioase; subiectul e dumnezeu) A acorda favoarea, avantajul, norocul de a... Doamne!... M-ai învrednicit a trăi pînă acum. ALECSANDRI, T. 151. Dumnezeule! dumnezeule! mulțămescu-ți că m-ai învrednicit a mai videa încă o dată lumina soarelui. DRĂGHICI, R. 139. ♦ Tranz. (Învechit) A merita. (Atestat în forma vrednici) Fraților, întrebă, ce socotiți? Ce pedeapsă vrednicește omul acesta? NEGRUZZI, S. I 229. 3. A găsi de cuviință, a binevoi, a catadicsi. Deși au trecut cîteva zile, nu ne-am învrednicit nici unul să mergem pînă la el. SAHIA, N. 115. Dar tu... Nu te-nvrednicești Să spui ce crai mare ești? TEODORESCU, P. P. 105. – Variantă: (învechit) vrednicí vb. IV.

A SE ÎNVREDNICÍ mă ~ésc intranz. 1) A se dovedi vrednic (de realizarea unui lucru). 2) (urmat de o propoziție complementară) A avea norocul sau cinstea; a avea parte. 3) A găsi de cuviință; a binevoi; a catadicsi. /în + vrednicie

A ÎNVREDNICÍ ~ésc tranz. A considera ca având merite; a trata cu considerație. ~ cu un zâmbet. /în + vrednicie

învrednicì v. 1. a fi vrednic sau capabil: Doamne, m’ai învrednicit a trăi AL.; 2. a condescinde; nici nu m’a învrednicit să-mi răspunză.

învrednicésc v. tr. (d. vrednic). Fac vrednic, capabil: Dumnezeŭ l-a învrednicit să domnească peste 40 anĭ. V. refl. Ajung în stare să, am posibilitate: nu m’am învrednicit încă să mă duc să-l văd. V. vrednicesc.

vrednicésc v. intr. Rar. Muncesc cu vrednicie. V. învredn-.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!învrednici (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă învrednicesc, 3 sg. se învrednicește, imperf. 1 sg. mă învredniceam; conj. prez. 1 sg. să mă învrednicesc, 3 să se învrednicească; imper. 2 sg. afirm. învrednicește-te; ger. învrednicindu-mă corectată

vrednici (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicesc, 3 sg. vrednicește, imperf. 1 vredniceam; conj. prez. 1 sg. să vrednicesc, 3 să vrednicească

învrednici (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicește, imperf. 3 sg. învrednicea; conj. prez. 3 învrednicească

vrednici (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicesc, imperf. 3 sg. vrednicea; conj. prez. 3 să vrednicească

învrednicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrednicésc, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. învredniceáscă

vrednicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vrednicésc, imperf. 3 sg. vredniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. vredniceáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNVREDNICÍ vb. v. binevoi, merita.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

învrednicí, învrednicesc vb. IV 1. Tranz. (Subiectul este Dumnezeu, pronia cerească, iar complementul este omul) A găsi pe cineva vrednic și a-i acorda harul divin, grația cerească, favoarea de a avea parte de ceva. 2. Refl. A fi părtaș la harul dumnezeiesc. 3. Refl. A se dovedi vrednic, capabil de ceva. ♦ A avea cinstea, norocul să... ♦ A binevoi, a găsi de cuviință să... – Din pref. în- + vrednic.

Intrare: vrednicire
vrednicire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vrednicire
  • vrednicirea
plural
  • vredniciri
  • vrednicirile
genitiv-dativ singular
  • vredniciri
  • vrednicirii
plural
  • vredniciri
  • vrednicirilor
vocativ singular
plural
Intrare: învrednici
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • învrednici
  • ‑nvrednici
  • învrednicire
  • ‑nvrednicire
  • învrednicit
  • ‑nvrednicit
  • învrednicitu‑
  • ‑nvrednicitu‑
  • învrednicind
  • ‑nvrednicind
  • învrednicindu‑
  • ‑nvrednicindu‑
singular plural
  • învrednicește
  • ‑nvrednicește
  • învredniciți
  • ‑nvredniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • învrednicesc
  • ‑nvrednicesc
(să)
  • învrednicesc
  • ‑nvrednicesc
  • învredniceam
  • ‑nvredniceam
  • învrednicii
  • ‑nvrednicii
  • învrednicisem
  • ‑nvrednicisem
a II-a (tu)
  • învrednicești
  • ‑nvrednicești
(să)
  • învrednicești
  • ‑nvrednicești
  • învredniceai
  • ‑nvredniceai
  • învredniciși
  • ‑nvredniciși
  • învredniciseși
  • ‑nvredniciseși
a III-a (el, ea)
  • învrednicește
  • ‑nvrednicește
(să)
  • învrednicească
  • ‑nvrednicească
  • învrednicea
  • ‑nvrednicea
  • învrednici
  • ‑nvrednici
  • învrednicise
  • ‑nvrednicise
plural I (noi)
  • învrednicim
  • ‑nvrednicim
(să)
  • învrednicim
  • ‑nvrednicim
  • învredniceam
  • ‑nvredniceam
  • învrednicirăm
  • ‑nvrednicirăm
  • învredniciserăm
  • ‑nvredniciserăm
  • învrednicisem
  • ‑nvrednicisem
a II-a (voi)
  • învredniciți
  • ‑nvredniciți
(să)
  • învredniciți
  • ‑nvredniciți
  • învredniceați
  • ‑nvredniceați
  • învrednicirăți
  • ‑nvrednicirăți
  • învredniciserăți
  • ‑nvredniciserăți
  • învredniciseți
  • ‑nvredniciseți
a III-a (ei, ele)
  • învrednicesc
  • ‑nvrednicesc
(să)
  • învrednicească
  • ‑nvrednicească
  • învredniceau
  • ‑nvredniceau
  • învrednici
  • ‑nvrednici
  • învredniciseră
  • ‑nvredniciseră
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vrednici
  • vrednicire
  • vrednicit
  • vrednicitu‑
  • vrednicind
  • vrednicindu‑
singular plural
  • vrednicește
  • vredniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vrednicesc
(să)
  • vrednicesc
  • vredniceam
  • vrednicii
  • vrednicisem
a II-a (tu)
  • vrednicești
(să)
  • vrednicești
  • vredniceai
  • vredniciși
  • vredniciseși
a III-a (el, ea)
  • vrednicește
(să)
  • vrednicească
  • vrednicea
  • vrednici
  • vrednicise
plural I (noi)
  • vrednicim
(să)
  • vrednicim
  • vredniceam
  • vrednicirăm
  • vredniciserăm
  • vrednicisem
a II-a (voi)
  • vredniciți
(să)
  • vredniciți
  • vredniceați
  • vrednicirăți
  • vredniciserăți
  • vredniciseți
a III-a (ei, ele)
  • vrednicesc
(să)
  • vrednicească
  • vredniceau
  • vrednici
  • vredniciseră
Intrare: vrednici
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vrednici
  • vrednicire
  • vrednicit
  • vrednicitu‑
  • vrednicind
  • vrednicindu‑
singular plural
  • vrednicește
  • vredniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vrednicesc
(să)
  • vrednicesc
  • vredniceam
  • vrednicii
  • vrednicisem
a II-a (tu)
  • vrednicești
(să)
  • vrednicești
  • vredniceai
  • vredniciși
  • vredniciseși
a III-a (el, ea)
  • vrednicește
(să)
  • vrednicească
  • vrednicea
  • vrednici
  • vrednicise
plural I (noi)
  • vrednicim
(să)
  • vrednicim
  • vredniceam
  • vrednicirăm
  • vredniciserăm
  • vrednicisem
a II-a (voi)
  • vredniciți
(să)
  • vredniciți
  • vredniceați
  • vrednicirăți
  • vredniciserăți
  • vredniciseți
a III-a (ei, ele)
  • vrednicesc
(să)
  • vrednicească
  • vredniceau
  • vrednici
  • vredniciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

învrednici, învrednicescverb

  • 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Nu se învrednicise a avea și el măcar un copil. ISPIRESCU, L. 41. DLRLC
    • format_quote Nu m-am învrednicit să-l văz pîn’ acuma. CARAGIALE, O. III 204. DLRLC
    • format_quote Mare de inimă, iar de gură și mai mare... nu se învrednicise de o viață mai bună. CREANGĂ, A. 134. DLRLC
  • 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Tu ești mîndru că te vei învrednici Să spui, mîine, Clarei doamnii ce-au făcut aci boierii. DAVILA, V. V. 21. DLRLC
    • format_quote De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii. EMINESCU, O. I 149. DLRLC
    • format_quote Bine îmi pare că m-am învrednicit să văd Beligradu cu ochii. ALECSANDRI, T. I 310. DLRLC
    • 2.1. tranzitiv rar A acorda favoarea, cinstea de a... DEX '09 DEX '98
      • diferențiere (În credințele religioase; subiectul e dumnezeu) A acorda favoarea, avantajul, norocul de a... DLRLC
        • format_quote Doamne!... M-ai învrednicit a trăi pînă acum. ALECSANDRI, T. 151. DLRLC
        • format_quote Dumnezeule! dumnezeule! mulțămescu-ți că m-ai învrednicit a mai videa încă o dată lumina soarelui. DRĂGHICI, R. 139. DLRLC
    • 2.2. tranzitiv învechit A considera ca având merite; a trata cu considerație. DLRLC NODEX
      sinonime: merita
      • format_quote Fraților, întrebă, ce socotiți? Ce pedeapsă vrednicește omul acesta? NEGRUZZI, S. I 229. DLRLC
      • format_quote A învrednici cu un zâmbet. NODEX
  • 3. A găsi de cuviință. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Deși au trecut cîteva zile, nu ne-am învrednicit nici unul să mergem pînă la el. SAHIA, N. 115. DLRLC
    • format_quote Dar tu... Nu te-nvrednicești Să spui ce crai mare ești? TEODORESCU, P. P. 105. DLRLC
etimologie:
  • În + vrednic DEX '09 DEX '98 NODEX

vrednici, vrednicescverb

etimologie:
  • vrednic DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.