volnicie sf [At: CORESI, EV. 99 / Pl: ~ii / E: volnic + -ie] (Îrg) 1 Libertate de acțiune, de decizie, de gândire de care se bucură cineva. 2 Indulgență. 3 Privilegiu. 4 Independență economică și socială a unei persoane sau clase sociale. 5 Independență a unui stat. 6 (Lpl) Drepturi politice și cetățenești. 7 (Construit cu verbul „a da, ”a avea") Permisiune de a face un lucru Si: autorizație (1), împuternicire. 8 (Ccr; șîs carte de ~ sau de ~cii, ucaz de ~ sau de ~cii) Act scris prin care se acordă un drept, o împuternicire Si: autorizație (2). 9 Abuz (1). 10 Stăpânire. 11 Vitejie (2).

volnicie s.f. (înv., reg.) 1 Libertate. l-am lăsat în volnicie Și să-și îmble-n gîndul lor și-n buiecie (DOS.). ♦ Fig. Indecență, imoralitate, desfrîu. Domnește acolo o volnicie care nu ne-o putem explica (BARIȚ.). 2 Independență, autonomie. Părțile Crăiei Ungurești de sus la volnicie le-au adus (COSTIN). 3 Autorizație; încuviințare; concr. act scris prin care se acordă un drept, o autorizație. Fețișoara aceea... să nu aibă volnicia a vedea feciori și a povesti cu ei? (MAI.). 4 Samavolnicie, abuz. Aducem numai cîteva cazuri de volnicie extremă (PĂC.). • pl. -ii. g.-d. -iei. /volnic + -ie.

VOLNICIE, volnicii, s. f. (Învechit și arhaizant) 1. Libertate, autonomie, neatîmare, independență. Din povestirea aceasta respiră o iubire adîncă pentru pămînt și oameni, pentru jertfele credinței și vechea volnicie a unor bărbați neînduplecați. SADOVEANU, E. 218. Va scula pe unul dintre voi, care va așeza pe urmașii voștri în volnicia și puterea lor de mai înainte. RUSSO, S. 148. 2. Autorizație, încuviințare; (concretizat) act scris prin care se acordă un drept, o autorizație. Știa să facă jălbi cu pilde din scriptură, pitace,- volnicii. FILIMON, C. 74. Și pe loc că îmi scria Volnicii Pe la zapcii, Răvășele-n săticele. TEODORESCU, P. P. 601.

VOLNICIE f. înv. 1) Stare de om volnic; libertate. 2) jur. Act prin care se acordă o permisiune. /volnic + suf. ~ie

volnicie f. 1. voie liberă; 2. autorizație: știa să facă pitace, volnicii FIL.

volnicíe f. (d. volnic). Vechĭ. Starea omuluĭ volnic.

volnicie (înv.) s. f., art. volnicia, g.-d. art. volniciei; (autorizații) pl. volnicii, art. volniciile (desp. -ci-i-)

volnicie (înv.) s. f., art. volnicia, g.-d. art. volniciei; (autorizații) pl. volnicii, art. volniciile

volnicie s. f., art. volnicia, g.-d. art. volniciei; (autorizații) pl. volnicii, art. volniciile

VOLNICIE s. v. acord, aprobare, asentiment, autonomie, autoritate, aviz, calitate, capacitate, cădere, competență, consimțământ, consimțire, destoinicie, drept, independență, încuviințare, îndreptățire, îngăduință, învoială, învoire, libertate, neatârnare, permisiune, pregătire, pricepere, seriozitate, suveranitate, valoare, voie, voință, vrednicie, vrere.

volnicie s. v. ACORD. APROBARE. ASENTIMENT. AUTONOMIE. AUTORITATE. AVIZ. CALITATE. CAPACITATE. CĂDERE. COMPETENȚĂ. CONSIMȚĂMÎNT. CONSIMȚIRE. DESTOINICIE. DREPT. INDEPENDENȚĂ. ÎNCUVIINȚARE. ÎNDREPTĂȚIRE. ÎNGĂDUINȚĂ. ÎNVOIALĂ. ÎNVOIRE. LIBERTATE. NEATÎRNARE. PERMISIUNE. PREGĂTIRE. PRICEPERE. SERIOZITATE. SUVERANITATE. VALOARE. VOIE. VOINȚĂ. VREDNICIE. VRERE.